UDMR apasă pe accelerație

25 august 1994. PDSR dorește să pună ordine în relaţiile sale cu aliaţii. În acest scop Delegaţia Permanentă a PDSR îl desemnează pe Ion Solcanu să-i convoace pe reprezentanţii PUNR, PSM şi PRM şi să-i pregătească pentru a semna un protocol de colaborare. La prima întâlnire (25 august) aliaţii nu-şi propun decât să se familiarizeze cu ideea oficializării mai vechii lor relaţii politice. Protocolul care se va definitiva în scurt timp va defini limitele colaborării politice, legislative, ale colaborării în teritoriu, ca şi conduita faţă de programul de guvernare. Întâlnirea s-a desfăşurat cu contribuţia lui Ion Solcanu, Valer Suian (PUNR), Mircea Hamza (P R M) şi Adrian Păunescu (PSM).

– Aurel Novac, ministrul Transporturilor, declară că nu e nici membru PUNR, nici simpatizant al acestui partid.

1 septembrie 1994. Senatorii au primit (spre consultare), în prima zi a sesiunii de toamnă, proiectul Legii privind accelerarea privatizării. Iniţial a existat propunerea ca Executivul să-şi asume răspunderea politică pentru această lege, ceea ce însemna eliminarea etapei dezbaterilor şi a riscului intervenţiei în text. Cum Guvernul e interesat ca Legea să fie adoptată cât mai repede, soluţia asumării răspunderii politice părea optimă. Numai că în acest caz, respingerea prin vot a legii ar duce automat la căderea Guvernului. Deşi PDSR a apelat la sprijinul aliaţilor, ulterior a constatat că PUNR, PRM şi PSM au destule obiecţii faţă de lege, deci votul lor nu e sigur. În consecinţă, s-a renunţat la ideea bravă a asumării răspunderii din partea Guvernului. Proiectul de Lege îşi urmează drumul obişnuit în Parlament deoarece PDSR nu vrea să rişte căderea Guvernului. La 30 septembrie s-au întrunit şi liderii CDR pentru a hotărî ce conduită vor adopta faţă de proiectul Legii privind accelerarea privatizării înaintat de Guvern Parlamentului. S-a ajuns la concluzia că nu mai e nevoie de o modificare a vechii legi a privatizării deoarece aceasta n-ar aduce decât noi complicaţii la înfăptuirea privatizării. Liderii CDR au mobilizat economiştii pentru a realiza un program­-alternativă al Convenţiei.

– Nicu Ceauşescu îşi regăseşte energia de altădată şi îl dă în judecată pe senatorul PNŢCD, Şerban Săndulescu, pentru că l-ar fi calomniat afirmând că este „un bolnav inchipuit”. Senatorul primeşte o citaţie, la secretariatul Parlamentului, prin care este chemat, în calitate de inculpat, la procesul cu Nicu Ceauşescu, la 20 octombrie 1994 orele 14.00, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti. Imunitatea parlamentară, în temeiul căreia Şerban Săndulescu nu putea fi inculpat, n-a contat în acest caz.

– Boris Elţîn îşi amână vizita în România. Cel mai serios motiv al acestei decizii este lentoarea cu care se lucrează pentru încheierea Tratatulut politic româno-rus (din luna iunie nu s-a mai întreprins nimic) şi punctele de vedere diferite în legătură cu evaluarea consecinţelor pactului Ribbentrop-Molotov.

2 septembrie 1994. UDMR doreşte să se implice în tratativele premergătoare definitivării Tratatului de bază româno-maghiar. În acest scop, o delegaţie a UDMR în frunte cu Lászlo Tökés solicită şi obţine o întrevedere cu Teodor Meleşcanu, care la 5 septembrie urmează să facă o vizită la Budapesta unde va fi abordată şi problema Tratatului româno-maghiar. UDMR înmânează ministrului român de Externe documentul intitulat Poziţia UDMR privind Tratatul româno-maghiar. Ce rezultă din acest document? În primul rând că „UDMR consideră de o importanţă fundamentală“ ca reprezentanţii minorităţii maghiare din România şi ai minorităţii române din Ungaria să fie implicaţi în elaborarea Tratatului şi, în al doilea rând, ca Tratatul să cuprindă, ca parte integrantă, o convenţie privind ocrotirea minorităţilor elaborată de minorităţile maghiară şi română. UDMR înscrie în acest document şi principiile de bază care ar trebui să fie înscrise în convenţie: „dreptul la cultură proprie, folosirea limbii materne şi a simbolurilor naţionale”, „recunoaşterea – pe baza principiului autodeterminării interne – dreptului persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România la autonomie personală, administrativă, locală şi regională, asigurarea condiţiilor juridice, instituţionale şi materiale pentru exercitarea acestora“, „asigurarea că în regiunile în care persoanele aparţinând minorităţii maghiare formează majoritatea populaţiei, autorităţile locale alese să beneficieze de un statut juridic special”, „angajamentul de a nu iniţia măsuri care ar modifica artificial componenţa etnică a teritoriilor locuite de minorităţile naţionale, în defavoarea acestora”, „asigurarea reţelei de educaţie autonomă cuprinzând toate formele şi nivelurile învăţământului profesional în limba maternă”, „recunoaşterea dreptului persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România de a folosi limba maternă în viaţa privată şi publică, adică în administraţie, justiţie, în domeniul sănătăţii, în viaţa confesională, în educaţie şi cultură, în instituţiile publice, în mass-media”. Documentul UDMR mai propune şi alte numeroase drepturi pe care România şi Ungaria ar trebui să le asigure minorităţilor maghiară şi română.

 (sursa foto: bucurestifm.ro)