21 – 23 august 1994. Ziua de 23 August nu este nici acum uitată. La Muzeul Ţăranului Român, câteva fundaţii şi asociaţii încearcă să-i restabilească adevărata semnificaţie. (Adevăr şi mistificare despre 23 August 1944) Mai mulţi oameni politici au propus să fie invitat, cu această ocazie, şi regele Mihai, direct implicat în evenimentele invocate şi a cărui mărturie ar fi fost necesară. Ca şi în alte situaţii, regele a trebuit să renunţe la vizită, dar adresează un mesaj către poporul român, mesaj citit la deschiderea simpozionului.
– Academia Română şi MApN organizează seminarul 50 de ani de la trecerea României de partea coaliţiei Naţiunilor Unite, semnificaţii interne şi internaţionale. În intervenţia sa, Ion Iliescu exprimă părerea că destinul ţării a fost hotărât de forţele politice grupate în Blocul Naţional Democrat, în colaborare cu o parte a Armatei şi cu „cercurile Palatului“.
– Bogdan Hosu, preşedintele Confederaţiei Cartel „Alfa”, îşi face cunoscut dezacordul faţă de Miron Mitrea şi Victor Ciorbea care au implicat politic sindicatele. Intenţia lui este să facă din „Alfa” o confederaţie puternică şi care, dincolo de conjuncturi, să rămână fidelă doar intereselor sindicaliştilor.
– Palatul Cotroceni. Noii miniştri ai PUNR depun jurământul în faţa lui Ion Iliescu. Cu această ocazie preşedintele ţării răspunde celor (foarte numeroşi) care pretind ca Parlamentul să-şi dea girul pentru aceşti miniştri: validarea de către Parlament nu este necesară pentru că Guvernul nu-şi va modifica programul prezentat la instalare. Ultima remaniere guvernamentală continuă totuşi să-i preocupe şi să-i nemulţumească pe unii oameni politici şi pe ziarişti. Opoziţia îşi exprimă insistent protestul faţă de cooptarea la guvernare a unor forţe politice extremiste şi faţă de refuzul puterii de a modifica echipa guvernamentală cu avizul Parlamentului. (Sergiu Cunescu prevede că la sfârşitul legislaturii, din Guvernul Văcăroiu cel învestit de Parlament va rămâne doar primul-ministru. PL`93 consideră că noul cabinet, după remanierea făcută neconstituţional, este unul „naţional-socialist, adică nazist“, care va compromite România în ochii străinătăţii pentru care nu există deosebiri între Jirinovski şi Gheorghe Funar.)
– Îşi face efectul şi o altă bombă pusă cu dezinvoltură să explodeze în viaţa politică românească de Ioan Gavra şi Gheorghe Funar, euforici şi probabil de aceea necenzuraţi, după ce au fost promovaţi la guvernare de PDSR. În ziarul Adevărul, (23 august) Dumitru Tinu sesizează importanţa declaraţiilor făcute de liderii PUNR. Concluzia apare chiar în articolul „Minciuna stă cu Văcăroiu la masă“: „La ceremonia de la Palatul Justiţiei, din 8 martie `94, ministrul declara sus şi tare că nu are «nicio culoare politică». Aflăm acum că are culoare – şi încă ce culoare! Cu un aer şmecheresc Ioan Gavra anunţă, la prima conferinţă de presă după pătrunderea forţată în Guvern, că partidul său se află mai de mult la putere prin ministrul Justiţiei, care este membru al PUNR, şi ministrul Transporturilor, simpatizant peunerist. Preşedintele partidului, Gheorghe Funar, merge mai departe cu dezvăluirile, afirmând că a fost vorba de «o intrare mascată», «conform dorinţei PDSR». Aşadar, titularul ministerului ale cărui acte de justiţie încep prin solemnitatea jurământului cu mâna pe Biblie de a spune «ADEVĂRUL şi NUMAI ADEVĂRUL», oficiază împărţirea dreptăţii în temeiul unei grosolane minciuni. Acum se înţelege mai bine de ce şi în cazul precedentei remanieri, şi în cel actual, Guvernul a eludat aprobarea Parlamentului, interpretând după bunul plac prevederile Constituţiei. […] Cum se vede «înţelegerea» dintre dl.Văcăroiu şi PUNR era o complicitate la infracţiune. Cutremurător este modul în care au fost receptate aceste dezvăluiri. Au trebuit să treacă 5 zile pentru a se înţelege monstruozitatea cazului. În orice ţară democratică dezvăluirea că un ministru a minţit – cu atât mai mult când e vorba chiar de ministrul Justiţiei – ar avea efectul unei bombe. Ar fi un scandal naţional al cărui final n-ar putea fi decât demisia, dacă nu demiterea celui în cauză. Iar uneori căderea Guvernului. La noi… Da, la noi o minciună în plus nu mai impresionează pe nimeni“.
După ce se fac auzite protestele, iar PD cere demisia miniştrilor Justiţiei şi Transporturilor, liderii PUNR nu-şi mai amintesc să fi făcut declaraţiile respective, pe care le neagă cu hotărâre şi susţin că Iosif Gavril Chiusbaian şi Aurel Novac n-au fost niciodată membri PUNR.
24 – 25 august 1994. Ion Stoica „patronul escrocheriei naţionale Caritas“ cum îl numeşte presa, este reţinut la Bucureşti la Direcţia Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poliției pentru audieri, sub acuzaţia de infracţiune de bancrută frauduloasă, fals şi înşelăciune în paguba avutului particular. Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție dispune arestarea preventivă a lui Ion Stoica la al cărui caz continuă cercetările începute încă din luna mai.