Cântec

Foaie verde dor de multe,
Sfântă-i casa ce-mi ascunde
Prin unghere vechi odoare
Şi-mi păstrează-n pod şi-obloane
Blânde zilele cu soare,
Înnodate la ştergare;
Cu bunicii, vii icoane,
Şi cu iz de iarbă mare,
Cu miros de trandafir
Proaspăt, atârnând în fir
La ulcele de pământ,
Luate joi, ispre, din târg,
Cum zicea bunica mea,
S-aiba morții din ce bea.

Foaie verde dor de toate,
Pământul care-mi străbate
Şi-mi încheagă-ntregul trup
L-au dospit boii sub plug,
L-au jucat bătrânii-n horă,
Doar să-l văd şi mă-nfioară..
Şi mă cheamă din pustiuri,
Fremătând pe după râuri
Şi mă strânge-n chingi de fier,
Cât e el, nu pot să pier,
Rădăcinile m-adună
Ca izvoarele-n fântână.

Foaie verde dor de mine,
Cât sânge-mi curge prin vine
Tot îmi e cu-alesătură
Pe zăvelca neagră, mură,
În garoafe sângerii,
Luminând poteci pustii,
Peste poale cu cheiță,
Țesute în patru ițe,
Şi mă poartă în pridvor
Şi să vreau, nu pot să mor,
Că-nflori-voi pe năframă
Pân-oi scârbi moartea neagră.