Noua epocă literară

„În istorie, şi mai ales în istoria literară, nu există structuri obiective, ci numai categorii, puncte de vedere. Au existat oare Renaşterea, Romantismul? Au fost succesiuni de fapte indiferente, care nu s-au impus ca structuri decît atunci cînd cîteva minţi geniale (…) au început să întrevadă în fapte unele organizări. Aceste formulări nu sînt arbitrare decît fiindcă faptele pe care se bizuie sînt autentice; dar subiective, adică ieşite din mintea unuia singur, sînt cu siguranţă. E de ajuns ca un alt cap formator să sfărîme aceste structuri şi să întocmească pe baza faptelor altele, şi Renaşterea, Romantismul dispar sau rămîn alături de alte unghiuri istorice”. Fragmentul, asumat personal şi „creator”, din Tehnica criticii şi a istoriei literare obligă întîi la o considerare atentă a elementelor de factologie, pe care istoricul „de rit vechi”, cu care G. Călinescu s-a războit toată viaţa, şi-a centrat şi fundamentat Istoria. Unde acesta vede şi proclamă o obiectivitate scoasă din fapte istorice şi probată prin documente, Călinescu îşi impune, sfidător-scînteietor, o subiectivitate de „cap formator”, prin care structurile întrevăzute în fapte sînt ale altora şi pot fi şi ale sale. Faptele rămîn, şi în grila lui, „autentice”, dar esenţial este unghiul din care „mintea unuia singur” le organizează, le interpretează şi le conferă o semnificaţie centripetă.

Textul este din 1938 şi zece ani mai tîrziu el n-ar fi văzut lumina tiparului – în caz că ar fi fost scris atunci – în România devenită parte a lagărului socialist. Aceasta ne dă o idee despre relativitatea enunţurilor călinesciene raportate la fapte istorice macro. Mai exact, la ceea ce, într-o societate confiscată de stat şi obligată, prin constrîngeri şi cenzură, la un curs dictat de sus – nu poate fi „sfărîmat” ca structură. Într-un sistem totalitar, nu doar că artiştii nu pot să creeze, iar criticii nu pot să interpreteze liber; dar chiar şi atunci cînd ei refuză net colaborarea, cînd nu se mai exprimă, cînd stau pe margine ori fac închisoare politică pentru culpe imaginare – faptele istorice, deopotrivă cu structura lor de organizare, nu le mai sînt indiferente. Ele li se impun; şi peste numai cîţiva ani, Călinescu le va simţi greutatea.

Ceea ce numim, cu o sintagmă neutră şi aproape familiară, „epoca postbelică” în cultura şi în literatura română este, în fond şi în forme, o epocă totalitară, care începe cu abdicarea forţată a regelui Mihai şi se sfîrşeşte cu execuţia cuplului Ceauşescu. „Postbelice” sînt şi epocile cultural-istorice din Occidentul european corespondente intervalului; nu însă şi totalitare. Dacă, în libertatea pe orizontală, sincronă (în Vest) ori pe verticala temporală, ulterioară (în Est), minţile „geniale” şi capul „formator” pot „sfărîma” structurile, în totalitarism Structura se impune inclusiv prin sfărîmarea capetelor, la figurat şi la propriu.

Literatura română va trece, prin instalarea comunismului, nu numai de la interbelic la postbelic (operatori istorici prea generali, date fiind diferenţele enorme de la Est la Vest), ci de la pluralismul interbelic la totalitarismul postbelic. Abdicarea regelui Mihai deschide o epocă totalitară, la care literatura română va fi obligată să se conformeze. Execuţia cuplului Ceauşescu şi revenirea României la democraţie (fie şi una „originală”) deschid o nouă epocă în cultura română – şi o nouă epocă literară.

Trebuie să fim puţin empatici, să ne punem în rolul şi în pielea generaţiilor care au suportat cele două rupturi de sistem, obligate fiind să se adapteze, din mers, la o nouă Structură, cu faptele decurgînd din ea. Într-o extremă psiho-fizică, avem închisoarea lui Dinu Pillat şi exilarea Monicăi Lovinescu: ceea ce tînărul intelectual român poate îndura, în epoca „postbelică”, şi ceea ce el poate evita in extremis, devenind „transfug” şi „element ostil”. Trecerea de la libertate la dictatură, pentru „subiecţii” născuţi şi formaţi în libertate, este teribilă. Îngustarea terenului de exprimare şi sufocarea personalităţii, agresiunile şi umilirile deopotrivă categoriale şi target-ate individual, supravegherea, şantajul, constrîngerea şi detenţia le micşorează pînă la insuportabil acestor tineri viaţa adevărată, alterîndu-le definitiv gustul ei. Reacţia personală este pe măsură: fie o silă infinită de mediul toxic, cu mîngîierea familiei şi a credinţei (la Dinu Pillat), fie o luptă înverşunată cu regimul, dusă timp de ani şi decenii, pînă la căderea lui (la Monica Lovinescu).

În schimb, trecerea de la viaţa cotidiană într-un sistem totalitar la cea în libertate, pentru cei care au prima oară, cu această schimbare, experienţa ei, este bulversantă în alte moduri psihologice şi morale. Experienţa întîlnirii cu libertatea, comună tuturor scriitorilor români dintre „şaizecişti” şi „nouăzecişti” şi incluzînd, fireşte, aceste două generaţii (cei de 50-55 ani, la Revoluţie, respectiv cei de 30-35) se colorează diferit, în funcţie de personalitatea fiecăruia. Ca o „platformă”, însă, şi ca o medie de reactivitate, mai vîrstnicii devin curînd nostalgici după vechea stare de lucruri, în timp ce mai tinerii se adaptează destul de rapid la noua structură şi la noua epocă.

Într-un capăt, avem refugiul lui Nicolae Breban în amintirile de excepţională pleiadă „şaizecistă”, cu taxarea inculturii progresive, crescînde, dintr-o lume românească tot mai puţin interesată de adevăratele valori. În celălalt capăt, avem adaptarea prin reinventare a lui Mircea Cărtărescu, poet renunţînd la poezie pentru a fi romancier, romancier dublîndu-şi proza prin publicistică, publicist devenit comentator politic şi comentator politic renunţînd la comentariul politic pentru a redeveni scriitor: totul, făcut cu conştiinţa faptului că oricît de puternică ar fi personalitatea scriitoricească, noua epocă o obligă la roluri diferite.

Şi Breban, şi Cărtărescu ne configurează această epocă şi ne-o „desenează”: primul, prin aceea că o respinge, o rejectează, contrapunîndu-i-o pe cea veche, „postbelică”; al doilea, prin aceea că o acceptă şi o confirmă, printr-o evoluţie înscrisă în cercul tot mai larg al deschiderii. Epoca nouă, a libertăţii, e atît de diferită de cea a controlului absolut din România lui Gheorghiu-Dej şi a lui Ceauşescu, încît un vitalist ca Breban nu se poate adapta, în timp ce un nevrotic precum Cărtărescu, da.

Scriitorii şi criticii din aria de reactivitate a celui dintîi vor vorbi, mult şi repetat, despre disoluţia valorilor şi dezinteresul pentru cultura înaltă, despre vechile tiraje, uriaşe; despre imposibilitatea de a mai trăi din scris; despre responsabilitatea Statului, în această privinţă; despre subvenţii, premii, onoruri simbolice; despre patrimoniu şi despre cultura naţională. Scriitorii şi criticii din aria de adaptare la noua epocă vor vorbi mai puţin, dar se se vor mişca, individual, mult, căutînd traducători şi rezidenţe, burse de creaţie şi contracte editoriale, agenţi literari performanţi, într-un discurs centrat pe cititor, nu pe scriitor; şi anume, pe cititorul de azi, preferabil tînăr. Ca un fapt ce ar putea părea anecdotic, dar pe care mă „bizui”, vorba lui Călinescu, în desenul cît mai precis făcut noii epoci literare, nu-mi uit propria stupoare încercată atunci cînd, într-o săptămînă, căutam să invit un scriitor român foarte bun la o emisiune Literatura de azi. Toţi scriitorii pe care aş fi vrut să-i chem erau în străinătate, în programele Institutului Cultural Român condus de Horia-Roman Patapievici; astfel că m-am „consolat” cu un coleg de breaslă, un critic literar remarcabil, care fusese „cu ICR-ul” cu o săptămînă în urmă…

Noua epocă literară nu este neapărat mai valoroasă ori mai productivă decît cea încheiată în decembrie 1989. Istoria nu aduce progres estetic; şi cutare autor productiv azi nu îi e superior lui Shakeaspeare prin aceea că scrie în libertatea postrevoluţionară. Dar această epocă este, structural, altfel decît cea dinainte; şi capetele „formatoare” sînt obligate prin însuşi adevărul istoric să accepte diferenţa.

Observator Cultural, decembrie 2013

Pentru comenzi online, intrați aici:
Dacă doriți să primiți cartea împreună cu autograful & dedicația autorului, nu uitați să specificați acest detaliu în momentul când comandați online/telefonic.

(sursa foto: theapopkavoice.com)