Adriana UngureanuAdriana Ungureanu
31.10.2017

„Pentru ca nu mi-au plăcut șefii prost pregătiți, m-am decis să fiu propriul meu șef”

L-am întâlnit pentru prima dată pe domnul Mihai Maxim în noiembrie 2015, la Centrul Socio-cultural J.L.Calderon, când și-a lansat cărțile, publicate de editura care m-a lansat și pe mine în această lume a celor care scriu, atât de minunată, dar totodată contestată. Apoi, aceeași editură ne-a organizat o lansare comună la Târgul de carte Librex de la Iași, unde am avut plăcerea să îl cunosc mai bine și totodată surpriza să descopăr că dincolo de a fi scriitorul a trei romane, este om de afaceri. Profit de postura mea de a relata „Povesti despre economie” autentice, iar astăzi voi dezvălui personajul principal al snoavei mele.

Mihai Maxim s-a născut la Roman in data de 05.11.1961 și este absolvent al Institutului Politehnic din București, Facultatea de Chimie Industrială; ulterior, a urmat cursurile Institutului National de Dezvoltare Economica din București – CNAM Paris (Conservatoire National des Art et Métiers).

Până în 2004 a ocupat diferite funcții în diverse companii multinaționale în care s-a format într-un climat multicultural. Din 2004 a înființat propria companie, KOGAION COM SRL, având ca obiect principal de activitate proiectarea, instalarea și punerea în funcțiune a sistemelor de producere, stocare și distribuție apă purificată pentru uz farmaceutic. La ora actuală deține în portofoliul său de clienți cele mai importante companii farmaceutice din România.

Pe lângă industria farmaceutică, alături de compania Linde Gas din Austria (prin subsidiara sa din România), firma domnului Maxim se află printre pionierii instalației complexe de producere a hidrogenului prin cracarea gazului metan, în prezența apei ultra purificate. Proiectul pilot s-a dovedit un succes remarcabil, acesta fiind ulterior multiplicat la nivel industrial pe mai multe platforme de producție din România și din lumea întreagă.

Nu în ultimul rând, defrișează un alt domeniu, ca promotor al tehnicii de vârf, nanotehnologiile.

  1. Cum descrieți viața de antreprenor în România, din propria experiență?

A fi antreprenor în România, la fel ca în orice alt colț al lumii, reprezintă o adevărată provocare, cu mențiunea că în România nu avem timp să ne plictisim niciodată. Nu numai datorită domeniilor fascinante de care mă ocup, dar mai ales, datorită mediului economic românesc, care ne ține trează atenția, fără încetare. Ar fi de-a dreptul plictisitor dacă mediul nostru economic ar fi unul lipsit de surprize, previzibil. Finalmente, vorba unui personaj din poveștile lui Ion Creangă: „cine se supără, i se taie nasul.” Altfel, „bucuroși le-om duce toate, de e pace” – vorba lui bădița Mihai (Mihai Eminescu).

  1. Ce v-a determinat să vă deschideți o afacere de nișă?

În momentul în care am decis să mă ocup de propria mea afacere am observat că pe piața din România fie nu existau firme specializate la nivel de înaltă performanță din domeniul extrem de exigent al producerii apei de uz farmaceutic, fie cele existente cu greu se puteau adapta cerințelor. Marea majoritate erau reprezentanțe ale unor producători de echipamente din lumea largă. Totuși, pregătirea personalului acelor reprezentanțe lăsa de dorit din punct de vedere tehnic, iar conducătorii acelor firme nu erau convinși că acest domeniu ar fi fost unul câștigător, nefiind interesați să susțină această afacere și să investească în pregătirea profesională a personalului.

Eu, unul, m-am ambiționat să fac inginerie de înaltă clasă la mine acasă, cu personal format de mine. Cu răbdare, cu pasiune, cu încredere că se poate și e musai să se poată. Am introdus reguli clare, pe care personalul să le înțeleagă și să le urmeze și pe care să le aplic mie însumi, în primul rând. Oamenii te urmează din plăcere și din convingere dacă te recunosc drept șeful informal, de la care să aibă ce învăța.

  1. Cum v-ați descoperit talentul de antreprenor?

Dintotdeauna m-a fascinat profesia de dascăl. Pentru mine, profesorii mei erau un fel de super eroi pe urmele cărora aș fi vrut să calc și eu. Din păcate, viermele neadormit al năzuinței către un trai îndestulat, lipsit de grija zilei de mâine, ba chiar – de ce nu? – a confortului, m-a făcut să aleg alt drum. Așa m-a împins păcatul să vreau mai mult. Să îmi impun limite înalte, cât mai îndepărtate de traiul aproape patriarhal al profesorilor mei din târgul moldovenesc în care am văzut lumina zilei și în care m-am educat. Remușcări? Da, am avut și încă mai am. Ca păcătosul care știe că greșește, dar perseverează în greșeală.

Cu toate acestea am format oameni aproape toată viața mea. Mi-au displăcut lentoarea și dezinteresul colegilor, unii dintre ei mult mai buni decât mine, care nu se simțeau atrași să împartă lumina primită. Mi-a plăcut să îmi bag nasul în meseria în care mă formasem, să mă specializez, să fiu mai bun azi, decât ieri. Cu sau fără recompensă. Nu vreau să fiu ipocrit. Mi-a plăcut și îmi place să mi se recunoască meritele. Acelea care sunt, cât sunt. Nici mai mult, nici mai puțin.

Iar pentru că nu mi-au plăcut șefii prost pregătiți, m-am decis să fiu propriul meu șef.

  1. Ce metode de promovare vă ajută să vă faceți cunoscut clienților și furnizorilor dumneavoastră?

Dacă autoperfecționarea este pentru mine un mod de viață, devin extrem de reticent în ceea ce privește promovarea propriei persoane și asta se reflectă, din păcate și asupra activității firmei pe care o conduc.

Am reușit să mă fac cunoscut prin lucrările pe care le-am realizat împreună cu echipa mea, întotdeauna cu echipa și a soluțiilor tehnice oferite clienților. M-am străduit să mențin clienți mulțumiți față de care am devenit, cu timpul, mai degrabă un consultant de încredere, decât un furnizor oarecare.

Cu toate acestea, îmi vine greu să vorbesc despre realizările mele.

Desigur, folosesc avantajul de a avea un web site al firmei, zic eu, atractiv. Evident, realizat de un profesionist, nu de mine!

  1. Ce părere aveți despre split TVA? (Avantaje? Dezavantaje? Cum vă afectează direct?)

Split TVA este, pur și simplu, o găselniță cu singurul rol de a încurca pe toată lumea. Așa cum vă spuneam în debutul interviului, mediul de afaceri românesc este așa de minunat, că nu lasă loc de plictiseală. Tâmpenia cu split TVA le-a întrecut însă pe toate! Mă întreb, de ce guvernanții noștri nu au simțul măsurii și a realității economice? Poate și din cauza faptului că nici unul dintre ei nu a condus, vreodată, măcar un chioșc de gogoși. Ceva, acolo, o afacere ridicată de ei și făcută să meargă pentru ei și familia lor. Asta exclude, evident, firmele de casă, dedicate exclusiv afacerilor cu statul, în care banii le vin serviți pe tavă.

După cum ați văzut, nici măcar politicienii din cercul puterii, care ar fi trebuit să promoveze năzbâtia, nu s-au grăbit la conformare voluntară, ba, mai mult, s-au opus cu vehemență măsurii până ce problema a devenit caducă. Să se ducă pe pustii!

  1. Este mediul de afaceri sprijinit suficient de autorități (guvernamentale, financiare, bancare, de control etc) astfel încât să se poată dezvolta? Sunteți ancorat în vreo uniune (asociație, cluster, federație, confederație) din domeniul dumneavoastră de activitate?

Prefer ca statul și, în general, autoritățile să mă ajute cât mai puțin, spre deloc. Cu cât încearcă autoritățile să te ajute mai mult, cu atât poți fi sigur că te afli pe un drum greșit. Vedeți, frumusețea mediului de afaceri sănătos constă tocmai în libera inițiativă, în implicare, în inovație și muncă asiduă prin resurse proprii, fără proptele și îndrumări din partea autorităților.

Sau, poate, sunt eu un mizantrop. Dar aceasta este calea pe care mi-am ales-o eu și până acum nu am simțit nevoia nici unui ajutor guvernamental.

A, dacă autoritățile statului ar veni să mă întrebe cum ar trebui să repună pe picioare Institutul Cantacuzino aș răspunde „prezent”, fără echivoc. Mai ales că personal cunosc o serie întreagă de specialiști din domeniu, împreună cu care să punem umărul pentru a ridica din nou, la cel mai înalt nivel, acest institut necesar. Fără vorbe multe. Cel puțin, am realiza un proiect ireproșabil și fără a aștepta recompense materiale.

Da, într-un atare caz, intervenția statului ar fi salutară. E doar un exemplu.

Pentru a ne dezvolta, așa cum le spun și colegilor mei, e nevoie mai întâi să facem curat prin propria bătătură. Cam cu asta începe și patriotismul. Acela lipsit de lozinci. Abia după ce ne facem curat prin propria ogradă și musai primprejurul casei, ne putem gândi la ce mai e pe la vecini. Invers, nu prea merge treaba.

Băncile au rostul lor, să asigure finanțare în condițiile pieței. În definitiv, băncile sunt vânzătorii de bani. Vânzarea se face la prețul pieței și cu costurile de finanțare reglate de piață. Așa că băncile trebuie privite, în opinia mea, drept un furnizor. Și trebuie tratate cu grija pe care o arăți oricărui furnizor, care trebuie să îți vândă un produs de bună calitate și la costul cel mai mic posibil. Ține de talentul tău de negociator și de propriile constrângeri prețul cu care reușești să îl negociezi cu acest furnizor.

Fiind o afacere de nișă, nu am foarte mulți urmăritori și nici nu aparțin vreunei asocieri din acest punct de vedere.

  1. Cum faceți față concurenței? Cum vă diferențiați de aceasta?

Concurenții sunt prietenii noștri, pentru că ei ne ajută să nu greșim. Diferența față de competiție o face calitatea produselor și serviciilor oferite clienților.

  1. Aveți planuri de dezvoltare pentru următorii ani? (Aceeași direcție sau ceva nou)?

Planurile de dezvoltare, restrângere de activitate și chiar de a părăsi domeniul, țin cont de condițiile pieței, de concurență și, nu în ultimul rând, de durata de viață a fiecărei afaceri. Din acest punct de vedere este nevoie de o urmărire foarte atentă a evoluției pieței și de decizii inspirate de informațiile culese și din modul în care interpretăm aceste informații. Și de fler.

  1. Exista vreun model de om de afaceri care vă inspiră?

O, foarte mulți! De teamă să nu supăr pe careva, mă voi feri să numesc pe cineva anume. În general îmi plac deschizătorii de drumuri, neînfricații care cred în steaua lor.

  1. Pe lângă meseria de inginer, sunteți și scriitor. Ați scris trei cărți. Cum se împacă cele două meserii?

A fi scriitor nu e o meserie. Cel puțin pentru mine. Mi-ar fi greu să renunț la dragostea dintâi. Așa sunt eu, un om statornic.

  1. Îi este ușor unui inginer să scrie romane? Ce v-a impulsionat să scrieți și să publicați?

Așa cum spuneam ceva mai devreme, scrisul nu are nicio legătura cu profesia de inginer. De aceea nici eu, dar nici restul lumii, nu spune despre mine cum că aș fi scriitor. Să ne înțelegem.

Am scris și am nădejdea că voi mai scrie. Din plăcere și fără să fac din asta un modus vivendi.

Prima carte scrisă de mine a venit așa, pe nepusă masă. Îmi place să grădinăresc. Și uite așa, săpând la un strat, am început să scriu în minte primele pagini. Și apoi altele și altele. Uite așa, după mai multe anotimpuri, am reușit să îmi înfrumusețez grădina.

Lăsând gluma la o parte, opera de artă este un strigăt de disperare al artistului. Indiferent de domeniul artistic. Până ce nu se termină strigătul, opera nu încetează. În cazul meu, al autorului de carte, las cititorului plăcerea de a desluși strigătul.

E vina exclusivă a editurilor că permit unor urlători ca mine să umble slobozi prin lume.

  1. Folosiți abilitățile de manager și cele de antreprenor sa vă promovați cărțile?

Având o reticență feciorelnică de a-mi promova de-adevăratelea propria afacere, de care sunt încă îndrăgostit, vă dați seama că nu-mi dă inima ghes să fac ceva pentru cărțile mele.

Cred, însă, în diviziunea socială a muncii. Scriitorii să scrie, editorii să le publice pe cele cărora li se par a fi valoroase și agenților literari să le promoveze. Până la urmă, fiecare trebuie să câștige o pâine.

  1. Când aveți timp să scrieți? Familia vă sprijină în vreun fel pentru a vă crea condiții de scris?

Timp îmi fac pentru orice îmi face plăcere. Când nu va mai fi plăcerea, nu va mai fi nici scrisul.

Familia mă tolerează. S-a obișnuit cu faptul că e mai bine să mă lase să-mi fac pe plac, din când în când, în fața foii virtuale, decât să merg la pescuit, de pildă.

  1. Exista proiecte literare de viitor?

Dacă muzele vor vrea să mă mai viziteze, vor mai fi, cu siguranță. Fără, slabă speranță.

  1. Veți împărtăși în vreo carte experiența de antreprenor sau din domeniul dumneavoastră de activitate? Sau într-un alt mod, celor tineri ori celor interesați să descopere antreprenori de succes?

În toate cărțile scrise de mine sunt prezente experiențele mele nesuferite. Știți, stilul face omul. Parcă așa se zice.

Doar că personajele sunt tragice și, nu de puține ori, jalnice. Pentru că eu nu scriu despre personaje exemplare. Personajele mele sunt pătimașe.

  1. Un mesaj din partea dumneavoastră celor care citesc Literatura de azi?

Citiți Literatura de azi! Poate așa, vreodată, vă veți întâlni și cu personajele mele.