Odilia Roşianu 
Când lumea vorbește despre familii, definibile sau nu, fericite sau nefericite, complete sau găunoase, m-am gândit că nu ar fi rău să aduc în discuție subiectul delicat al infidelității, un atribut aproape nelipsit al naturii umane. Am pornit de la replica unui amic care susținea că infidelitatea este apogeul comodității, afirmație care m-a deconcertat, cel puțin în primele clipe.
Înainte însă de a discuta ceea ce a spus el, cred că ar fi necesar să vedem ce ar putea fi această infidelitate, blamată, firește.
Pe oricine întrebi, femeie sau bărbat (de altfel, nici nu mă voi referi aici la vreun sex anume) invariabil răspund că este vorba de o relație fizică prin care ți-ai „înșelat” jumătatea, ca să păstrăm un pic de romantism în exprimare.
Hai să analizăm. Te-ai căsătorit, ai semnat un contract, de fapt, iar verbul și acțiunea de a înșela se traduc prin nerespectarea termenilor contractului. Mai ușor decât în afaceri, aici poți să ai norocul să nu fii descoperit, iau hoțul neprins e negustor cinstit.
Ești cu cineva într-o relație fără acte, nu ai declarat nimic la primărie, și totuși, fără nicio obligație „contractuală”, înșeli. Asta e opțiunea ta – nu părăsești, explorezi doar, rămâi în relația pe care, cine-știe, chiar o vei oficializa în fața unui om cu tricolorul pe piept. Privind simplist, ai „înșelat” pentru că între tine și altcineva au avut loc relații sexuale.
Asta-i tot?!? Credeți-mă, doamnelor și domnilor, nu e deloc „tot”. Pentru că nu e vorba doar de 10 minute de sex care, de altfel, pot să nici nu se producă vreodată, pentru liniștea psihică și morală a tuturor. Sexul se uită, orgasmele nu creează amintiri. Și de aceea spun că oamenii, mai devreme sau mai târziu, dacă au un cap pe umeri, vor deveni infideli. Dar nu după definiția de mai sus, acceptată în unanimitate.
Nu știu dacă ați văzut filmul ”Falling în Love”, cu Robert de Niro și Meryl Streep (1984). Povestea e simplă – el, căsătorit și cu copil (sau copii, nu mai țin minte), o întâlnește într-o librărie pe ea, tot căsătorită, când amândoi căutau cadouri de Crăciun. Schimbă câteva vorbe și… ați ghicit: se îndrăgostesc unul de celălalt. Nu povestea în sine contează pentru articolul meu, ci momentul când soția (inteligentă) îl ascultă cum el îi spune că a „înșelat-o”. Reacția nu este violentă în prima clipă (și de aceea am spus că e o femeie inteligentă), ci constă doar în întrebarea dacă s-a culcat cu ea. Răspunsul lui însă – „nu, o iubesc!” – declanșează replica așteptată: îi dă o palmă. Pentru că era mult mai grav decât dacă s-ar fi culcat cu ea.
Ca urmare, este clar că infidelitatea nu se rezumă la asta, stimați cititori. Este mult mai subtilă, mai complicată și mai profundă decât atât. Și o să încerc câteva exemple.
… când vrei să-l/s-o auzi, să-l/s-o vezi cât mai des;
… când bei o cafea în fiecare zi cu el/ea pentru că niciodată nu epuizați subiectele de conversație interesantă; sau când ai vrea să faci asta;
… când îl/o suni pe el/ea pentru că e singurul/singura despre care știi sigur că te va asculta;
… când darurile pe care vi le dați reciproc, departe de ochii lumii, ascund nu o necesitate, ci un gând, o propoziție, un sentiment rostite vreodată;
… când ceea ce împărtășiți devine esențial și unic pentru amândoi;
… când doar amintirea unei fraze a lui/a ei te face să cauți explicații, cu senzația că sunteți împreună și discutați;
… când „jumătatea” este acolo, firește, dar tu abia aștepți să ai câteva momente singur/ă pentru a scrie un mesaj sau măcar pentru a-i zâmbi numai aceluia/aceleia neprezent/e;
… când citiți aceleași cărți și nu obosiți să vorbiți despre ele;
… când lumea dispare doar pentru că gândurile și visurile voastre s-au întâlnit.
Lista poate continua, cu aceleași semne de dragoste „ascunsă”, adică de infidelitate. Iar abia astea, într-adevăr, creează amintiri.
Și mai există și alt tip de infidelitate care pentru oamenii normali (!) nu are nicio valoare. Câte dintre noi (acum, da!, mă refer doar la infidelitatea doamnelor, deoarece fac parte din categoria cu pricina) nu am fost îndrăgostite de Prințul Andrei? Sau de Darcy? Sau de Sean Connery și, mai nou, de Colin Firth? Pentru că și asta, ne place sau nu, este o formă (naivă) de infidelitate care ne face să zâmbim. În acele momente am prefera de o mie de ori mai mult să citim o carte sau să ne uităm la un film, în loc să facem conversație (anostă) sau să ne ținem de mână cu aceeași jumătate. Și e primul pas către ideea că-ți dorești (și) altceva.
Deci, poți să fii moral (după legile societății) și infidel, în același timp. Cine te poate condamna?
Omul este infidel prin definiție. Și fidel din frică sau comoditate. Nu-l contrazic total pe cel care mi-a spus că infidelitatea înseamnă comoditate. E mai simplu să fii infidel, să păstrezi case, averi, mâncăruri calde, imagine perfectă și copii cu doi părinți. Dar și fidelitatea este la fel de comodă – nu trebuie să născocești nimic, totul rămâne doar în gândurile tale, nu îți creezi complicații, staționezi într-o mediocritate a sentimentelor. Totul este de înțeles.
Oricum, omul inteligent trăiește toate „trădările” posibile. Cine aruncă primul cu piatra?
Dragostea nu minte niciodată. Doar oamenii o fac, în numele ei.
Analiza infidelității din acest text este anemică – un asemenea subiect merită un condei mai energic și desigur mai talentat. Singura mea scuză pentru abordarea temei o reprezintă faptul că sunt, am fost și voi fi o infidelă perpetuă. Pentru a crea amintiri.
