30 iulie 1994. La Congresul Convenţiei Solidarităţii Sociale aceasta devine Partidul Solidarităţii Sociale din România, iar Miron Mitrea este ales preşedinte al partidului.
Victor Ciorbea a declarat, cu o discretă nuanță de ironie, că Miron Mitrea se grăbește să intre în politică și că punctul de atracție și de sosire ar fi PDSR la care va ajunge cu ajutorul Partidului Solidarității Sociale din România.
– Continuă greva generală declanşată (28 iulie) de Federaţia Sindicatelor Miniere Rovinari la exploatările carbonifere Rovinari, Roşia şi Pinoasa, aparţinând de sucursala Rovinari a Regiei Autonome a Lignitului (RAL) Târgu Jiu. Paralel, au intrat în greva foamei liderii minerilor din Motru, Rovinari, Mehedinţi, Albeni. Minerii au refuzat propunerea conducerii RAL Târgu Jiu de a aloca 4 miliarde pe lună pentru a asigura creşterea salariului minerilor din unităţile afectate de grevă cu 15 000 lei lunar. Minerii sunt hotărâţi să rămână în grevă pentru a obţine un răspuns favorabil la revendicările lor, iar Miron Cozma declară că-i susţine. Se anunţă nu doar greve, ci şi marşuri şi mitinguri zilnice.
– Au loc lucrările Forumului Naţional al Agricultorilor PDSR. Personalităţile prezente – Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Alexandru Lăpuşanu – îşi mărturisesc păcatul de a se fi ocupat mai puţin de agricultură, pe care o consideră şansa redresării economice a ţării. În consecinţă, câţiva specialişti ai PDAR (care încă nu şi-au dat demisia din acest partid) sunt plasaţi în funcţii de conducere în PDSR (Victor Neagu devine vicepreşedinte al PDSR şi alţi patru membri ai PDAR, şefi de departamente ale PDSR specializate în agricultură), de unde vor putea să se implice în redresarea acestui domeniu. (Victor Surdu protestează împotriva sistemului de racolări din PDAR pus la punct de PDSR.) Delegaţia Permanentă a PDSR hotărăşte să constituie un Consiliu Consultativ al Forumului Naţional al Agricultorilor, care să aibă un Comitet Director. Din aceste structuri urmează să facă parte specialişti în agricultură printre care se află şi Angelo Miculescu, socrul lui Adrian Năstase. Ziariştii de la Adevărul comentează evenimentul sub titlul „Aspirând dizidenţi de peste tot PDSR măreşte poza de familie”. Având motivele sale, Gheorghe Dumitraşcu va afirma foarte curând: „PDAR nu mai există. Mă şi întreb dacă a existat vreodată. Acolo există doar un om surd la realităţi”.
1 august 1994. Salariaţii sucursalelor RAL Târgu Jiu (74 000) declanşează grevă generală, având aceleaşi revendicări ca minerii exploatărilor carbonifere din Gorj: prima treaptă de salarizare să fie de peste 165 000 lei, să se acorde un spor de fidelitate de 15% şi o primă de 100 000 lei de Ziua Minerului, pentru fiecare salariat al Regiei.
– Andruţa Ceauşescu, fostul comandant al Şcolii de Securitate de la Băneasa, a descoperit că suferă de tensiune oscilantă şi cardiopatie ischemică cronică. Fratele dictatorului a mai făcut o cerere prin care solicită prelungirea întreruperii detenţiei pentru încă 6 luni, fireşte din motive de sănătate. TMB admite cererea, urmând ca Andruţa Ceauşescu să-şi îngrijească sănătatea în libertate.
– În minele aparţinând Regiei Autonome a cuprului Deva, s-au autoblocat aproximativ 7 000 de mineri, în semn de solidaritate cu grevele minerilor din ultimele zile şi mai ales cu greviştii foamei. Minerii hunedoreni cer să vină la ei acasă, pentru negocieri, o comisie guvernamentală. La Târgu Jiu minerii ameninţă că vor bloca intrările în oraş şi drumurile naţionale, dacă nu se va prezenta, pentru tratative, ministrul Transporturilor.
– PDAR se reface completându-şi schema la vârf cu 4 noi vicepreşedinţi (Constantin Grigorescu, Constantin Sofronie, Petre Ştefan, Didina Stănescu) şi 2 senatori (Victor Stoicescu, Corneliu Moldovan – evadaţi din PRM) cooptaţi în Biroul Executiv. Lui Victor Surdu nu-i mai ajung cuvintele pentru a califica ofensiva PDSR de intimidare şi racolare a membrilor PDAR.
3 august 1994. Emil Constantinescu deschide lucrările Consiliului CDR. „Unitatea Convenţiei nu se discută, ea există. Problema noastră e de a decide asupra unei structuri organizatorice cât mai mari, cât mai flexibile, cât mai eficiente, atât la centru cât şi în teritoriu. În faţa ofensivei PDSR care doreşte să devină un partid-stat, nu mai avem timp pentru căutări prea complicate sub aspect organizatoric, nici pentru a menaja prea multe sensibilităţi individuale.” Lipsesc de la această şedinţă, deşi se ştia că trebuie să se adopte hotărâri importante în legătură cu structurile organizatorice şi conduita viitoare a CDR, Corneliu Coposu (absenţă scuzabilă din cauza unor serioase probleme de sănătate), Sergiu Cunescu, Constantin Avramescu, Nicolae Manolescu. Cei prezenţi au redactat un act adiţional la protocolul din februarie 1993 privind organizarea CDR. Actul adiţional prevede ca protocolul să fie completat, în două luni, cu un protocol electoral care să confirme principiul ierarhizării partidelor participante la alegeri, conform reprezentării lor în teritoriu. Se renunţă şi la ideea conducerii prin rotaţie a CDR, stabilindu-se ca preşedintele acesteia să fie candidatul unic al CDR la viitoarele alegeri prezidenţiale. Actul adiţional urmează să intre în vigoare la 15 august 1994, iar partidele care nu îl semnează până la această dată se vor putea considera retrase din CDR. În această etapă PAC nu a semnat actul adiţional (invocând noutatea hotărârilor ce se cer analizate în cadrul partidului) în care s-a făcut abstracţie de toate propunerile partidelor componente ale CDR, privind restructurarea alianţei.
(sursa foto: assets.protv.ro)