Leonard Oprea 
„… Îngerul s-a înfățișat Omului și l-a întrebat: care e legătura dintre om și fiară?… După o vreme Omul a răspuns: fiara. Apoi, Îngerul s-a înfățișat Fiarei și a întrebat-o: care e legătura dintre fiară și om? Fiara i-a dat tîrcoale, l-a mirosit, a mîrîit surd, pe urmă privindu-l drept în ochi a răspuns: cine este stăpînul tău?…” (Theophil Magus)
Iar Eroul fu înconjurat de duşmani. Luptă ca un zeu, ca un înger. Dar erau ca frunza şi iarba. Şi nu reuşi să moară eroic, cum şi‑ar fi dorit, cum ar fi fost demn şi firesc pentru el.
A fost luat prizonier.
Imediat opinia publică mondială şi‑a aţintit ochii asupra lor. Ce trebuia făcut cu Eroul? Execuţia l‑ar fi transformat într‑un martir, iar condamnarea la muncă silnică pe viaţă ar fi însemnat sute şi mii de osîndiţi care să‑l admire, să‑l ocrotească, ar fi adus reporteri care se strecurau peste tot şi făceau din ţînţar armăsar; televiziune, radio, organizaţii pacifiste, ecologiste şi alte necazuri. S‑a hotărît atunci ca Eroul să aibă domiciliu forţat într‑un castel din creierii munţilor.
***
Trecură anii. Domnea pacea. La un moment dat, şi‑au adus aminte de Erou. S‑a analizat cazul. Eroul trebuia eliberat.
Într‑o dimineaţă, suficient de însorită, Eroul trebuia să părăsească vechiul castel în care dusese un trai civilizat. Eliberarea îl cam descumpănea. În toţi aceşti ani se obişnuise cu viaţa la castel.
Nimeni nu poate nega, existaseră şi clipe în care îşi amintea că era totuşi prizonier. Fuseseră şi clipele cînd, în timpul siestei sau după ce se relaxa cu vreo curtezană, sau la sfîrşitul unei vînători oferite de guvernatorul castelului, sau cînd admira de pe metereze apusul pe crestele înzăpezite, se întreba dacă nu cumva „libertate” e un cuvînt greu de înţeles.
Existaseră şi clipele cugetărilor asupra îndatoririlor lui de erou.
Ei bine, se obişnuise cu viaţa la castel. Şi eliberarea îl cam descumpănea.
Îl strînse la pieptul său larg, musculos, pe guvernatorul care avea ochii umezi. Apoi se aşezară în fotoliile din piele stacojie. Îşi aprinseră ţigările din foi. O vreme fumară în tăcere. Din cînd în cînd gustau din paharele pîntecoase coniacul parfumat. Într‑un tîrziu, guvernatorul îl informă cu emoţie că lui, Eroului, i se acordase diploma de cetăţean onorific al acestei ţări. Eroul mulţumi călduros şi se hotărî să plece abia în ziua următoare. Guvernatorul îl invită la o cină de adio şi Eroul îi mai dărui una dintre decoraţiile sale.
***
Trecuse un an de la eliberare. În tot acest răstimp, Eroul călătorise de‑a lungul şi de‑a latul acestei ţări. Şi ţara al cărui erou fusese declară război ţării în care se afla acum. Şi o cotropi.
Eroul se pomeni cu sufletul sfîşiat de gînduri negre. Rămînînd aici trebuia să lupte împotriva cotropitorului, asta era menirea lui, şi atunci fosta patrie l‑ar fi considerat un josnic trădător.
Reîntorcîndu‑se în ţara lui după atîţia ani şi‑n vreme de război, cu siguranţă ar fi fost tratat ca unul dintre cei mai periculoşi spioni şi nimeni nu i‑ar mai fi permis să lupte pentru ţară. Ce să facă?!! Neutru…?! în nici un caz nu se putea declara, el fiind un erou.
Pînă la urmă se hotărî: un erou nu poate fi un erou decît luptînd; pe cîmpul de luptă; pentru o cauză dreaptă. Şi, de cînd e lumea şi pămîntul, cotropitorii poartă războaie nedrepte. Acum această ţară era cotropită. Cum, cu ani în urmă, a fost şi cealaltă patrie.
***
În această bătălie, Eroul fu înconjurat de duşmani. Atît de mulţi, încît, deşi luptă ca un zeu, ca un înger, nu reuşi totuşi să moară eroic, cum şi‑ar fi dorit, cum ar fi fost demn şi firesc pentru el.
A fost luat prizonier.
Fiind Eroul cunoscut şi admirat de întreaga lume, nu puteau nici să‑l condamne la moarte precum un trădător, nici să‑l trateze ca pe un prizonier oarecare.
O fortăreaţă din creierii munţilor a devenit domiciliul său forţat.
***
Trecuseră anii. Venise pacea. În fortăreaţă, Eroul ducea o viaţă absolut civilizată. Şi se obişnuise cu ea. Dar tot mai des se gîndea la castelul în care trăise ca şi aici; din ce în ce mai mult cugeta asupra înţelesului libertăţii şi asupra îndatoririlor lui de erou.
***
Într‑o bună zi evadă.
***
Rătăci prin pădure vreme de vreo două săptămîni.
***
Era o după‑amiază de vară. Urmărea o căprioară cînd ajunse într‑o poiană luminoasă. În faţa lui, două pîlcuri de soldaţi conduse de cîte un ofiţer. Pînă să se dezmeticească Eroul, se încleştară. Era deci din nou război. Trase sabia şi îi rugă să înceteze lupta. Nu‑l ascultă nimeni. Alergă dintr‑o parte într‑alta ţipînd mereu la ei. Apoi fu atacat. Se apără. Dar iarăşi îl atacară. Şi tot aşa pînă cînd în poiană nu se mai auziră decît glasurile pădurii.
Minute lungi Eroul privi buimac leşurile.
Deodată urlă, cerînd să fie luat prizonier. Undeva croncăni un corb, ţipă o caţă, pufni o vietate ascunsă.
***
Eroul bîntui zile întregi prin codru adulmecînd urma războiului. Dorindu‑şi să fie luat prizonier. Flămînd, zdrenţuit, palid şi încercănat, părea un strigoi.
Stors de puteri, delirînd din cauza febrei, nimeri într‑un cătun. Muntenii îl adăpostiră îngrijindu‑l cu omenie pînă cînd îşi reveni. Arăta la fel de falnic ca odinioară, iar ochii îi străluceau ca la un zeu, ca la un înger.
Într‑o bună zi însă, află de la gazdele lui că Eroul a fost făcut prizonier şi trăieşte undeva într‑un castel din creierii munţilor. Rămase ca stană de piatră.
Toată ziua aceea şi întreaga noapte se gîndi, se zbuciumă pînă cînd îşi simţi dinlăuntrul un nesfîrşit pustiu.
Dimineaţa îi salută pe cei ai casei. Oamenilor le pieri graiul avînd în faţa lor un bătrîn care tremura din toate încheieturile. Nu apucă să‑şi mănînce bucata de pîine, să‑şi bea laptele din cană.
Muri lăsîndu‑şi încet capul pe scîndura negeluită a mesei.
Preotul le spuse muntenilor că îmbătrînirea de peste noapte şi moartea fulgerătoare a unui bărbat în puterea vîrstei nu pot fi decît lucrătura diavolului. Aşa că îl îngropară fără cruce în afara cătunului, la marginea pădurii, sub o stîncă gălbuie.
***
Se scurseră anii.
Stînca gălbuie de la marginea pădurii a fost poreclită Stînca‑Necuratului. Oamenii care‑i ştiu povestea o ocolesc de departe, scuipă în sîn şi‑şi fac semnul crucii.
Doar copiii care ajung cu oile acolo se odihnesc şi chiar dorm liniştiţi la umbra stîncii.
***
„… dorm în zbor oase…
pescăruși sub nori sparți de…
***
***
RESPIRAȚIA
Creat de Leonard Oprea, acest nou eseu în literatura universală, „Respirația” – este o relativ scurtă, simplă și profundă meditație /aforism, cugetare, poezie, poem, proză scurtă, micro-eseu etc./ încheiată întru doar un haiku ce re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări și răspunsuri asupra condiției umane.
(http://www.amazon.com/THEOPHIL-MAGUS-LIVING-BOSTON-Anna-Maria/dp/1462894763)
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Leonard_Oprea)
(http://christian-articole.blogspot.ro/2016/07/theophil-magus.html)
