Lorena Lupu 
Pentru orice copil care creşte, punctul 1 de iritare, umilire şi stres e: „La vârsta ta, nu ai voie să”. E prima interacţiune cu un clişeu absolut oribil şi paralizant, care îl va urmări toată viaţa – discriminarea pe criterii de: sex, vârstă, apartenenţă geografică, religie sau absenţa ei şi multe alte criterii folosite de rasa umană, pentru a-şi umili şi minimaliza semenii în numele unei superiorităţi iluzorii.
Pe primele două decenii, copilul află că, la vârsta lui, e greşit să aibă păreri proprii, iniţiative, conflicte, scopuri bine definite, pe scurt, tot ce îl face pe om să fie uneori o fiinţă interesantă. Adulţii îl întrerup, vorbesc peste el, răspund în numele lui, orice replică percepută drept „obraznică” e taxată cu o pedeapsă.
Asta justifică, probabil, nevoia fiinţelor traumatizate de judecăţi nesolicitate să dea verdicte de vârstă pe tot ce fac alţii.
Trecem peste obişnuitele: „Ăsta e în Mallorca, iar moartea îl caută acasă”, respectiv „Asta o arde în club, în loc să tricoteze ciorăpei la nepoţei”, care neagă persoanelor trecute de o vârstă social acceptabilă dreptul să se distreze unde vor ei, pe banii lor, şi încearcă să le inducă ideea că, dacă ai trecut de X ani, viaţa ta ar trebui să fie mai puţin despre tine şi mai mult despre ce vor alţii de la tine. Orice om care vrea să vadă în alt om o simplă unealtă, nu o fiinţă cu nevoi şi bucurii proprii, la care are dreptul, exact cum ai şi tu dreptul la ale tale, merită bătut cu capul de bordurile lui Videanu.
Apoi, s-a ajuns la ceea ce făceau persoane publice vizibile. „La vârsta ei, Madonna n-ar trebui să se legene pe o scenă!”; „La vârsta lui, Michael Jackson n-ar trebui să se îmbrace în toate culorile curcubeului.”; „La vârsta lui, X n-ar trebui să…” Zi să mori tu. Dacă nu erai cocalar fixist şi înţepenit în prejudecăţi, ştiai că scena e despre DEPĂRTARE şi ILUZIE. Faptul că, fotografiată de paparazzi la mare, Madonna arată ca orice doamnă de 60 de ani, e profund irelevant, atâta timp cât pe scenă, prin iluzia creată de lumini, machiaj, costum şi talentul ei de showmaniţă, arată ca o bombă sexy atemporală. Nu-ţi cere nimeni s-o iei de nevastă pe Madonna, deci nu te iubeşte erotic grija legată de ce face şi ce credem noi că ar trebui să facă la vârsta ei.
„La vârsta lui, nu ştiu care n-ar trebui să cânte despre droguri şi femei!” Ete trosc. Visatul e gratuit. Nostalgia, idem. Şi cred că abia un tip de 50 de ani, cu o nevastă grasă şi isterică, doi copii repetenţi şi trei credite ştie să aprecieze cu adevărat libertatea interioară şi exterioară a vârstei de 20 de ani, când nimeni nu te cicălea, nimeni nu te condiţiona şi te puteai bucura în voie – şi în limita creditului disponibil – de droguri şi femei, dacă asta te stimula intelectual. Sau poate de şah şi autoflagelare. Sau poate de crescut iarbă la ghiveci şi masturbare obsesiv-compulsivă. Care e problema? Da, o fi existat o perioadă de aur în viaţa lui X în care a făcut exact ce-i plăcea, pe săturate. Nu-ţi convine să auzi despre asta? Ai opţiunea să dai x din colţ.
Dar poate cea mai penibilă variantă de „La vârsta ta” este cea legată de scris. Da, frate, scrisul. Activitatea aia megaintimă, unde personalitatea autorului e prin definiţie alta decât cea a personajului şi unde, din start, ai libertatea ficţionalizării cât vrea şi te ţine muşchiul tău. Activitatea aia care te aruncă, prin însuşi caracterul ei, pe tărâmul fanteziei nelimitate, care te dezleagă de vârstă, de condiţie socială, de sex şi de orice alte borcane în care vor să te bage fixiştii. „Autorul nu ştiu care are X ani, şi totuşi, scrie despre droguri şi femei”.
Ce vorbeşti, franţ? Scrisul nu se legitimează cu buletin, imbecili siniştri ce sunteţi. Scrisul e descătuşare. Scrisul e accesul la drogurile şi femeile la care viaţa nu te mai lasă să ajungi. Scrisul e adolescenţă întârziată, maturitate anticipată, e tot ce vrea autorul lui să fie. Dacă voi aţi ajuns să vă minţiţi în aşa hal, încât vă negaţi propriile rebeliuni, e fix problema voastră. Nu are de ce să fie a omului care scrie.
Şi, da, e ok ca oameni de 70 de ani să scrie despre găşti de adolescenţi şi ca oameni de 16 ani să scrie despre dramele unor cupluri în divorţ. Câtă vreme proza, judecată liber de sexul şi vârsta autorului, stă perfect în picioare, nu văd care e problema. Faptul că voi sunteţi preocupaţi de lucruri care n-ar trebui să vă preocupe, gen detaliile personale ale scornitorului de ficţiune şi în ce măsură se suprapun ele peste poveste, vorbeşte doar despre voi şi despre mentalitatea voastră oribilă de ţaţa satului.
(text apărut în Trollywood)
Trollywood, cartea Lorenei Lupu, pleacă în turneu. Detalii aici.
Foto credit: Every Stock (sursa foto: thetrentonline.com/20-elderly-couples-will-make-believe-love-photos/)
