Lorena LupuLorena Lupu
27.09.2017

Coaliţia pentru trimis muierea la cratiţă izbeşte din nou

După ce au adunat 3.000.000 de semnături încercând să asmută populaţia de la sate şi săracii de la oraşe împotriva comunităţii LGBT din România, băieţii de la Coaliţia pentru Evul Mediu izbesc iar. De data asta, în forma unor conferinţe idioate care să ne explice „diferenţele dintre bărbaţi şi femei”.

„Diferenţele dintre bărbaţi şi femei” fiind, exact cum bănuiam, setul de aşteptări retardate împotriva căruia am luptat toată viaţa. Setul de aşteptări retardate care dau dreptul oricui să se poarte cu tine de parcă te cumpăraseră de pe piaţa de „totul la zece lei” şi care legitimează, în mintea bizonilor spălaţi pe creier, tonul superior, pentru simplă deţinere de penis.

Citez:

Datorită anatomiei și hormonilor, bărbații au roluri sociale la nivel macro, se ocupă de procurarea mijloacelor financiare și materiale ale familiei, de transport dar nu se descurcă în spații mici (frigider, dulapul de haine). Femeile au roluri la nivel micro, în casă (gospodărie), în educația copiilor, sunt delicate si ambidextre, dar nu se descurcă în spații ample (de exemplu la volan)
nevoia de comunicare (bărbații au în medie 7.000 – 10.000 de semne comunicative pe zi iar femeile 20.000 – 25.000)
reacțiile la stres (bărbații au tendința de a se lupta cu stresul prin deconectare iar femeile prin comunicare).
.

Povestea asta n-a fost adevărată niciodată. Nici măcar în Evul Mediu, de unde provin credinţele astea stupide. Şi în evul mediu, ţăranca muncea câmpul cot la cot cu soţul ei, iar femeia săracă de la oraş făcea menaj, să completeze veniturile familiei. Doar bărbaţii bogaţi şi-au permis „să se ocupe de procurarea mijloacelor etc”, şi minune: în cazul acelor bărbaţi, treburile gospodăreşti erau făcute de personal angajat.

Vrăjeala cu „nu se descurcă în spaţii mici” e basm de puleţi răzgâiaţi de mame prea protectoare. Orice om dotat cu un creier şi cu două mâini se descurcă în orice spaţiu în care doreşte cu adevărat să se descurce şi nu caută scuze stupide care să-i justifice nedescurcarea.
Toate relaţiile mele serioase au fost – mi-e şi jenă să recunosc – cu tipi ordonaţi care au adunat după mine de n-au ştiut de ei. Şi genul ăsta de tipi nu-s deloc puţini. Apoi, după ce m-am prins că libertatea absolută e mai convenabilă pentru mine decât continuul compromis cu un partener, am învăţat să adun şi singură după mine, pentru că asta e viaţa.
Mitul cu „bărbatul nu poate face curat” e la fel de distrugător pentru familie precum e mitul cu „bărbatul e dator să aducă toţi banii”.
Nu eşti om dacă nu resimţi frustrarea dată de faptul că numai tu contribui la cheltuielile cuplului. Şi nu eşti om dacă nu te înfurie la culme ca numai tu să freci duşumele şi celălalt să îţi saboteze deliberat efortul.

Oricum, dacă ar fi să aleg dintre a susţine material o familie (şi zero munci casnice) şi a presta munci casnice (şi a investi zero lei din banii mei personali), aş alege varianta A. Mi-e mai uşor să câştig bani decât să fac ciorbă. Asta mă face, după mintea imbecililor de la Coaliţia pentru Familie, bărbat.

Faza cu spaţiile ample e din nou o prostie fără limite. Ba da, mă descurc în spaţii ample. Leapădă-mă în orice oraş şi până seara m-am împrietenit cu trei găşti distincte, mi-am găsit cazare, şi eventual şi un job. Da, sunt un animal social, atunci când vreau. Şi nu-mi pasă foarte tare de riscuri. Spre deosebire de mulţi bărbaţi, care ar bântui dezechilibraţi şi nesiguri de ei de colo până colo şi la final ar dormi în gară.

Ce vreau să spun cu asta?
Nu există rol bărbătesc şi rol femeiesc. Există doar indivizi diferiţi cu aptitudini şi nevoi diferite. Acestea pot include – desigur – bărbaţi care ştiu să asigure unei familii tot ce trebuie – dar, uimire: ălora nu trebuie să le explici tu, coaliție, cum trebuie să fie un bărbat. Există şi femei deosebit de talentate în frecat suprafeţe şi tocat pătrunjel, dar uimire: nici ălora nu trebuie să le explici tu, un parazit fără utilitate, cum trebuie să fie o femeie.

Apoi, existăm noi, cei atipici. Care funcţionăm după reguli proprii. Singurele reguli care ar trebui, de fapt, să i se impună unui om:
1. fii decent cu semenii tăi, cu condiţia ca şi ei să fie decenţi cu tine.
2. respectă-ţi obligaţiile contractuale.
3. câştigă mai mult decât cheltuieşti şi nu avea mai mulţi copii decât poţi întreţine şi educa.
4. plăteşte-ţi impozitele.

În rest, dacă nu ai calităţi umane reale, mă lasă rece anatomia şi hormonii tăi.

(text apărut în Trollywood)

Puteţi să faceţi precomandă pentru „Trollywood”, noua carte a Lorenei Lupu, aici.

(sursa foto: timpul.md)