Literatura de azi 
Când mi-a apărut cartea, romancierul Maurice Baring, pe atunci Maiorul Baring, și care activa în Franța în aviația britanică, mi-a scris o scrisoare amuzantă, care a constituit și începutul unei prietenii între noi. De câte ori mergeam la Londra, Baring organiza un mic dejun în pitorescul său partament din Lincoln’s Inn. (…) Convertit la catolicism, Baring era de o credință sinceră și înfocată; avea parcă veselia și bunătatea de pe chipul sfinților. Scrisorile pe care mi le scria (înainte de ultimul război, mai aveam câteva sute) erau „Bătute” într-un amestec bizar de cuvinte negre și roșii sau cu rânduri întregi compuse din W și X, alternând cu fragmente de fraze poetice. Textul era pe jumătate francez, pe jumătate englez și semnătura era precedată de un Amicalisim sau de un Cu adevărat al dumneavoastră, traducere literală a lui Yours truly. Totul era cam trăsnit și în același timp nostim, plăcut, plin de finețe și cultură și ici-colo presărat cu o cugetare înțeleaptă ce dezvăluia brusc profunzimi ascunse de sentimente. Așa era Maurice.
Toată Anglia îi spunea astfel. Era foarte iubit și pe bună dreptate. Era de o generozitate delicată și constantă. Când l-am prezentat abatelui Mugnier, a fost profund mișcat de admirația acestuia pentru Goethe. Maurice avea o ediție originală a lui Werther și, de îndată ce s-a întors în Anglia, cartea a fost trimisă în strada Méchain, unde locuia părintele.
Baring avea o colecție de picturi ale lui Carmontelle. Într-o zi, un prieten francez I-a spus:
– Aceste picturi ar putea îmbogăți muzeul Carnavalet…
– Crezi? Bine, am să le trimit acolo.
Ceea ce a și făcut chiar de a doua zi.
Când biblioteca lui Ronald Storrs, guvernator al Ciprului, a ars în cursul unei revolte de pe insulă, Baring I-a trimis această telegramă: Biblioteca e pe drum – Uno avulso¹. Deoarece când aflase vestea, el renunțase pe loc la toate cărțile sale.
Maurice avea și o latură de îndrăzneață fantezie dusă până la limitele ei și care putea să-l mire pe un francez. Multă vreme a oferit, în fiecare an, prietenilor cu prilejul aniversării sale, care era în plină iarnă, un dineu într-un hotel din Brighton, la sfârșitul căruia se arunca îmbrăcat în mare. Cu ochii mei l-am văzut cum, în timpul unui dejun la el acasă, s-a ridicat, a aprins un chibrit și a dat foc perdelelor, deoarece conversația lâncezea.
(sursa foto: Fine Art America)
Într-o zi, pe când era student la Cambridge și traversa curtea de la Trinity, un student indian, necunoscut, l-a bătut pe umăr. Maurice Baring s-a întors.
– O, vă rog să mă scuzați, se fâstâci studentul, credeam că sunteți domnul Godavery.
– Dar sunt domnul Godavery, răspunse Maurice calm.
Aceste întâmplări ale lui Maurice mă amuzau, dar preferam latura lui serioasă, și-l împingeam să scrie romane grave, pudice și tandre, pentru care era făcut. Daphne Adeane mi-a satisfăcut așteptările și am prezentat cartea, printr-o prefață, publicului francez.
André Maurois despre Maurice Baring, „Memorii” (Ed. Univers, 1976, trad. de Roxana Verona)
(text ales și redactat de Odilia Roșianu)
¹smulgere, dezrădăcinare, it.
