Split TVA pe înțelesul tuturor

Dacă abordarea academică sau explicațiile economiștilor nu au lămurit suficient oamenii, probabil o simplă analiză care apelează la logică s-ar dovedi benefică pentru aprofundarea subiectului propus. Să fiu sinceră, mă indignează de fiecare dată reacția acelor ”specialiști” care prezintă informația filtrată prin sita interesului politic, cu argumente aparent ”tehnocrate”.

Split TVA este subiectul de mare actualitate pentru că s-a decis printr-o ordonanță de guvern să fie introdusă de către firme mai întâi opțional (cu titlu de exercițiu) de la 1 octombrie 2017 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2018.

Dincolo de dezbaterile publice, de tacticile pro și contra politicianiste, de petardele diversioniste haideți s-o luăm ”băbește”, evitând amețeala cifrelor și să înțelegem acest concept atât de nou în economia românească. S-o iau deci sistematic:

1. Motivația introducerii split TVA

Split – un cuvânt de proveniență engleză – a fost asociat cu multă creativitate de TVA, în sensul de ”a despica” TVA-ul de restul sumelor încasate și plătite de o firmă, intenționându-se o evidență în viața reală a acestuia, dincolo de birocrație, adică de declarațiile depuse la fisc.

Fiecare factură emisă de către vânzător conține prețul efectiv de vânzare, la care se adaugă 19% ce reprezintă cota de TVA. Această operație de calcul pare simplă, dar gestionarea acestei taxe este dificilă, pentru că trebuie urmărită fiecare mișcare pe care o execută firma în procesul său de cumpărare-producție-vânzare, de la situația în care trebuie să restituie sau să încaseze TVA în raport cu statul. De exemplu, când se cumpără materie primă, firma plătește TVA. După ce o transformă prin activitatea ei, vinde produsul sau serviciul rezultat și încasează TVA. Diferența dintre cele două valori ale TVA-ului trebuie plătită sau recuperată de la stat.

Contabilitatea urmărește evidența acestei taxe, comparând mereu ceea ce este scris în acte, cu ceea ce se întâmplă prin bancă, dar până acum concret declarațiile de TVA se realizau mai mult scriptic și mai puțin sau chiar deloc faptic. Scriptic însemna că raportările la fisc erau (să zicem) reale, dar faptic nu se întâmpla mare lucru, pentru că nici firmele și nici statul nu și-au onorat ani la rând obligația ce li se cuvine. Motivația firmelor este deplin justificată prin lipsa încasărilor (țepe), încasări parțiale sau la termene mari, care depășesc cu două-trei-șase luni momentul declarației care naște obligația de plată a TVA către stat. Teoretic această obligație ar trebui finanțată până la momentul încasării din alte surse (bancare), dar accesul la acestea este de multe ori imposibil din motive ce țin de eligibilitate sau de istoricul firmei, de condițiile anevoioase de creditare și de multe altele.

Statul, în schimb, are cele mai puține argumente care să-i justifice postura de rău platnic în fața celor cărora le este dator și are de returnat TVA, pentru că avea prostul obicei să răspundă după luni întregi la o cerere de rambursare și de regulă o făcea printr-un control sufocant ce se încheia cu o amendă egală cu valoarea TVA-ului de recuperat. Era tactica sa de a potoli orice pretenție și orice așteptare.

Cum se observă, statul ține cont de hârtii și mai puțin de realitate. Factura emisă, deși nu garantează încasarea, naște obligația de a plăti TVA către stat.

Totul ar rămâne o poveste ”în bucătăria noastră”, cu controale drastice, somații, popriri pe cont, amenzi și penalități, dacă statul nu ar fi obligat să vireze o cotă parte din TVA la bugetul european. De aici aș începe povestea aberantă a split TVA de fapt, pentru că statul chiar dacă nu încasează suficient, plătește.

Circuitul TVA românesc ar fi așa: firmele raportează statului – statul raportează la UE; statul trebuie să încaseze pentru că trebuie să se finanțeze pe sine și pe UE. Firmele, plătitoare și neplătitoare de TVA să pună mâna și să facă rost de bani! Cum? Treaba lor! Să se descurce!

2. Cum ar trebui să funcționeze split tva?

Teoretic, fiecare firmă își va deschide un cont special doar pentru TVA, pe lângă cel pe care l-a avut până acum, deci va avea obligatoriu două conturi. Din contul dedicat TVA va efectua plăți către stat dacă datorează TVA și va transfera banii în contul său de firmă dacă are de recuperat, dar numai cu aprobarea fiscului. Cel puțin la nivel teoretic, peisajul fiscal apare mai disciplinat prin această măsură. Firmele vor trebui să lucreze între ele mai corect, iar satul să-și schimbe și el vechile obiceiuri. Practic, lupul își poate schimba năravul? Blocajele economice ce se înlănțuie de ani vor putea fi deblocate peste noapte? Aceste probleme creează spațiul larg dezbaterilor de orice gen și alimentează creativitatea specialiștilor, dar și a diversioniștilor.

3. Efectele split TVA

Intenția urmărită de stat este aceea de a-și consolida transferurile lichide, adică de a încasa mai mult. Numai că orice intenție costă.

În cazul celor care utilizează sistem informatic de facturare au apărut investiții neplanificate pentru actualizarea informațiilor.

Transferurile bancare vor trebui efectuate cu mare atenție, deoarece orice greșeală va fi sancționată drastic.

Statul va face și el investiții, un bun pretext să mai cheltuiască din banii pe care pretinde că nu-i are, dar pe care (mai mult ca sigur) speră să-i recupereze.

La prima vedere, vor fi costuri mai mari pentru toate părțile (de personal, pentru adaptarea sistemului informatic de contabilitate, apoi comisioane bancare și de transfer) dar ar fi cazul să crească totodată și nivelul de atenție și mai ales de competență. Dacă se va scrie greșit contul, firma va plăti jumătate din suma de TVA datorată; orice eroare va fi sancționată, orice întârziere penalizată. Câte firme au fost oare sancționate de fisc datorită erorilor din contabilitate sau nu și-au primit banii la timp din cauza vreunei angajate care a furnizat date greșite sau a operat eronat un transfer bancar?

Nu-mi dau seama cum se vor schimba relațiile de afaceri, probabil că unii nu vor mai funcționa deloc pentru că nu vor încasa și nu vor plăti la timp.

Probleme mari vor întâmpina din start firmele ale căror conturi sunt deja închise prin neplata obligațiilor către stat, din păcate, deloc puține. Probabil că acestea vor ieși de pe piață, pentru ca apoi să reintre cu o nouă înfățișare, sub o altă identitate!

4. În loc de concluzii

Specialiștii spun că țara noastră nu este pregătită pentru o asemenea măsură, că ar fi necesari 2-4 ani pentru o astfel de implementare. Mediul de afaceri tace, probabil se pregătește pentru lovitura finală, așteptând să i se închidă conducta de oxigen.

Un sistem de afaceri care nu funcționează cu contracte ferme care să consemneze termene și condiții de plată certe, ci se derulează cu încasări pe măsura vânzării, ori trebuie sistat, ori sistemul fiscal se cere adaptat. Mediul de afaceri este prin definiție un sistem adaptabil, dar demonstrează de mulți ani o mare ipocrizie: dă impresia că vinde și se descurcă perfect, deși nu încasează suficient niciodată, rostogolindu-se în jocul nerentabilității și al inconștienței, printr-un optimism nebun.

De acum înainte un lucru se conturează cu siguranță: firmele nu vor mai încasa niciodată TVA de la parteneri în momentul vânzării, dar vor fi obligate să plătească TVA în momentul cumpărării. Urmează ca statul să intervină prin control și să stabilească dacă firma va avea acces la recuperarea de TVA. Oare câte firme vor avea curajul să solicite control din partea statului cu riscul amenzilor – instrumentul clasic al intervenției statului?

Statul, prin angajații săi inconștienți, a dovedit dintotdeauna indolență față de mediul de afaceri care îl susține și se dovedește incapabil să-și miroasă propriul faliment pe care și l-a pregătit de unul singur.

Pronosticul nu se arată deloc bun pentru cei care abia se târăsc. Va fi doar șansa celor puternici! Sau o tabula-rasa, după care mediul de afaceri va renaște din propria cenușă?

(sursa foto: edirect.e-guvernare.ro)