smuls din grădină îmi odihnesc picioarele polisemantice sub un copac proaspăt
alcătuiți din perdele
noi împărțim extaziați semințe de ardei și scuipăm umil sub ziduri
iată niște versuri bipolare
o rămâi rămâi o nicovală abstractă
rămâi o cărămidă din universul plângăcios de creație bacovian
ieri am fost la marea neagră da
azi lepădăm schematic epidermele de țigani mustăcioși
fiecare la capăt de republică
un greiere tresare anapoda
cuvântul ăsta îmi plăcea în copilărie
l-am auzit la tanti lenuța care a fost răpită într-un car cu porumb o da
24.09.2017