Literatura de azi 
Din articolele publicate recent în presa scrisă se desprinde concluzia că există două curente absurde de opinie (susţinute paradoxal de aceleaşi persoane) cu privire la Uniunea Scriitorilor din România: pe de-o parte se susține că Uniunea Scriitorilor din România ar fi o asociație de drept privat, iar pe de altă parte se susține că Uniunea Scriitorilor din România nu ar exista ca persoană juridică.
Astfel, cu ignorarea dispozițiilor legale aplicabile Uniunii Scriitorilor din România se încearcă, fără niciun suport legal, inducerea opiniei potrivit căreia Uniunea Scriitorilor din România ar fi o asociație de drept privat ce ar fi constituită de particulari şi ar trebui să funcţioneze în baza OG nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile sau că Uniunea Scriitorilor din România ar fi fost desfiinţată prin Decretul-lege nr. 27/1990.
În realitate, Uniunea Scriitorilor din România este o persoană juridică de drept public, fiind înființată prin Decretul nr. 267/1949, emis de Prezidiul Marii Adunări Naționale, adică prin act cu forță de lege.
Decretul 267/1949 NU au fost abrogat prin Decretul-Lege nr. 27/1990, iar, potrivit normelor de tehnică legislativă, nici nu putea fi abrogat de acest act, nu a fost modificat sau abrogat până în prezent, figurând în Repertoriul legislativ elaborat de Consiliul Legislativ, în categoria actelor „integral ori parțial în vigoare sau neabrogate expres”.
Uniunea Scriitorilor din România figurează la prima poziţie în „Lista cuprinzând organizațiile de creatori care au făcut dovada înfiinţării, organizării şi funcționării conform prevederilor legale în vigoare”, listă emisă de Ministrul Finanţelor, anexă la Ordinul nr. 66/1999.
Atunci când un organ de stat înfiinţează prin lege o entitate, aceasta nu poate fi privată, iar actul public de înfiinţare a unei entităţi publice este la fel de legal ca sentinţa judecătorească de acordare a personalităţii juridice unei persoane juridice private.
Acordarea personalităţii juridice prin sentinţă judecătorească şi existenţa unui dosar de fond la instanţa de judecată sunt elemente care caracterizează persoanele juridice de drept privat, cu privire la care, fiind înfiinţate de particulari, este necesară autorizarea de un organ al statului. Asemenea autorizare nu este însă necesară în cazul persoanelor de drept public, fiind absurd să se pretindă ca puterea judecătorească să autorizeze puterea legislativă să înfiinţeze o persoană juridică de drept public.
Uniunea Scriitorilor din România nu este singura entitate înfiinţată prin act al puterii legislative, în aceeaşi situaţie fiind şi alte uniuni, precum Uniunea Avocaţilor, Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor.
Acestor entităţi, care au un statut special, tocmai datorită modului de înfiinţare prin act de putere publică, nu li se aplică prevederile care reglementează asociaţiile. Însăși OG nr. 26/2000 care reglementează regimul asociațiilor și fundațiilor prevede expres faptul că „Persoanele juridice de utilitate publică (…) înființate prin legi, ordonanțe, decrete-lege, hotărâri ale Guvernului sau prin orice alte acte de drept public nu intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe, ci rămân supuse reglementărilor speciale care stau la baza înființării și funcționării lor”.
În aceste condiţii, este evident că toate argumentele privind neîndeplinirea unor condiţii aplicabile unei alte categorii de persoane juridice sunt perfect logice. Uniunii Scriitorilor din România nu îi sunt aplicabile nici dispoziţiile privind asociaţiile, nici prevederile care reglementează societăţile, nici actele normative privind cultele religioase şi niciun alt text legal care reglementează orice altă categorie de persoane juridice decât aceea din care face parte Uniunea Scriitorilor de România – persoană juridică de drept public înfiinţată prin act cu forţă de lege.
Sub umbrela libertăţii de exprimare, autorii diseminărilor unor idei juridice absurde profită de o aparenţă de corectitudine, bazată pe utilizarea unor termeni juridici.
Este uşor să se afirme că Uniunea Scriitorilor din România nu este înscrisă în registrul uniunilor, profitându-se de polisemia acestui cuvânt, deşi conform definiţiei din OG nr. 26/2000, uniunile reprezintă grupări de persoane juridice, deci nu de persoane fizice.
Nefiind o uniune în sensul OG nr. 26/2000, este evident că Uniunea Scriitorilor din România nu este înscrisă într-un asemenea registru, aşa cum nu este înscrisă nici în registrul comerţului, nici în registrul imobiliar, nici în registrul succesoral şi nici într-o multitudine de alte registre.
Uniunea Scriitorilor din România este însă înscrisă în registrul special al persoanelor juridice de la Judecătoria Sectorului 1, în calitate de organizaţie de creatori, tocmai în baza Decretului-lege nr. 27/1990.
Totuşi, înscrierea în acest registru nu oferă nimic suplimentar personalităţii juridice faţă de ceea ce Uniunea Scriitorilor din România a dobândit în baza actului de înfiinţare.
Scopul acestor registre este exclusiv acela de a asigura opozabilitatea faţă de terţi a informaţiilor privind persoana juridică. Faptul că anumite persoane, având interese evident contrare nu numai Uniunii Scriitorilor din România, ci şi statului de drept, pretind că neînregistrarea unor informaţii ar afecta însăşi existenţa unei persoane juridice, nu reprezintă decât exercitarea libertăţii de exprimare dincolo de limitele sale legale.
Conform art. 22 din Codul civil, terţii pot lua cunoştinţă despre informaţiile privind persoana juridică nu numai din registrul de publicitate corespunzător, ci şi pe orice altă cale, de exemplu prin prezentarea actelor de înfiinţare. Or, toate persoanele care susţin teoria că Uniunea Scriitorilor din România ar fi o asociaţie de drept privat şi teoria că Uniunea Scriitorilor din România ar fi fost desfiinţată au luat cunoştinţă despre actul de înfiinţare. În aceste condiţii, aceste persoane nu mai pot invoca lipsa unor menţiuni în registrul de publicitate pentru a elabora teorii necorespunzătoare adevărului.
În acest context, trebuie precizat că de peste doi ani Uniunea Scriitorilor din România încearcă să înregistreze în registrul special al persoanelor juridice diferite informaţii privind organele de conducere sau natura sa juridică. Aceste demersuri sunt blocate prin acţiunile dilatorii ale persoanelor care ulterior invocă tocmai lipsa menţiunilor respective.
Este uşor să obţii un certificat care să ateste lipsa unei menţiuni, omiţând însă să arăţi că această lipsă se datorează tocmai acelora care împiedică înregistrarea menţiunilor.
Contrar susţinerilor absurde ale autorilor articolelor, nu există decât o singură conducere a Uniunii Scriitorilor din România, respectiv aceea aleasă în anul 2013 pentru un mandat de 5 ani, validată de instanţa de judecată prin hotărâre judecătorească definitivă, cu autoritate de lucru judecat.
Persoanele care pretind nelegitim că deţin diferite funcţii de conducere se bazează exclusiv pe acte care emană de la ele însele şi cu privire la care instanţele au constatat definitiv lipsa oricăror efecte. Persoanele respective au fost de altfel excluse din Uniunea Scriitorilor din România şi nu au atacat decizia de excludere conform dispoziţiilor legale, preferând să emită ele însele o decizie contrară, de revocare a propriei excluderi, ceea ce este evident absurd.
În aceste condiţii, toate opiniile exprimate public privind inexistenţa Uniunii Scriitorilor din România şi/sau natura sa de asociaţie de drept privat şi/sau organele sale de conducere nelegitime nu reprezintă decât o încercare de decredibilizare a unei persoane de drept public, care beneficiază de un istoric şi o importanţă deosebite. Asemenea opinii nu au niciun fundament juridic, dovadă fiind faptul că sunt susţinute de persoane fără pregătire juridică de specialitate, care înţeleg noţiunile juridice cu alte semnificaţii decât cele reale.
În acest context, în ciuda persistenţei de care anumite persoane dau dovadă şi dincolo de suportul mediatic de care acestea se folosesc, urmează ca aceste opinii nelegale şi nereale să fie considerate exclusiv opinii izolate şi neconfirmate de nicio instanţă de judecată.
Av. Corina Ruxandra Popescu
Avocat. Doctor în Drept
Baroul București. Baroul Paris
(sursa foto: Jurnalul Național)
