Odilia Roşianu 
Un nou început… Prima zi de şcoală poartă în ea emoţii, indiferent dacă mai eşti sau nu implicat în acest fenomen, ca elev, părinte, profesor. Priveşti spre şcolarii de toate vârstele, de la cei mici, împiedicaţi şi atârnaţi de mâna mamelor, cu vagi urme de lacrimi la colţul gurii sau cu zâmbete victorioase, până la cei aflaţi la sfârşitul adolescenţei, superiori, aşteptând cu nerăbdare sfârşitul acestui ultim an, cu credinţa că va fi mult mai bine după aceea, şi fără să vrei te năpădesc toate zilele de 15 septembrie; deh, pe vremea mea începuturile de trimestru (da, nu semestru) aveau date fixe.
Şi nu este nostalgie după epoca în care ai fost elevă, ci dor de copilărie şi adolescenţă; de copertele pe care la început ţi le făcea tatăl tău, din hârtie albastră sau albă, iar apoi le cumpărai mândră de la librărie, adulmecând cu nesaţ mirosul (oribil) de plastic ordinar. De multele pete de cerneală care ştiai că-ţi vor împodobi mâinile, deoarece totdeauna stiloul, fie el şi chinezesc (cel mai dorit!), curgea. De poveştile învăţătorului care se depănau aproape la fiecare oră. De primul sărut furat în curtea din spate a şcolii. De orele când bătea soarele pe clapele de pian şi tu-ţi doreai să fii acasă, la joacă. De tezele la matematică. De lecţiile de engleză. De compunerile la română. De extemporalele de la geografie la care nu ştiai, de cele mai multe ori, nimic. Şi lista poate continua la infinit, cu fiecare clipă de elev care e mult mai vie şi mai importantă decât un mesaj primit ieri, indiferent de la cine, sau decât articolul care apare azi.
Citatul meu preferat îi aparţine lui Saint-Exupery: „De unde sunt eu? Sunt din copilăria mea. Sunt din copilăria mea ca dintr-o ţară!”. De fiecare dată când l-am recitit am mulţumit îndelung părinţilor şi Universului pentru că mi s-a dăruit o copilărie fermecată. Iar școala a fost un element definitoriu al magiei acelor timpuri.
În ultimul timp, s-a tot vorbit despre lipsa manualelor, despre clădirile improprii care-i aşteaptă pe copii, despre numeroşii profesori slab pregătiţi, despre programa schimbată încontinuu, cu sau fără sens. Numai lucruri rele care există, fără îndoială, şi pot avea efecte negative, pe termen lung.
Luând cunoştinţă de toate subiectele condamnabile de mai sus și sperând într-o lume mai bună, în care presa să nu mai aibă genul ăsta de știri, îmi doresc doar ca cei care se vor duce azi la şcoală să poată găsi şi o bucurie, cât de mică, în acest nou început. Şi apoi să nu uităm cât de importantă este speranţa.
