Căști albastre în Parlament

8 mai 1992. În Senat, Sergiu Nicolaescu prezintă Raportul comisiei senatoriale pe care o conduce şi care cercetează evenimentele din decembrie ’89. În acest Raport, unul dintre cele 4 întocmite de comisie, se susţine ipoteza că generalul Vasile Milea s-a sinucis pentru că a fost implicat în descurajarea manifestanţilor şi restabilirea ordinii în Bucureşti, dar a ajuns într-o situaţie critică în raporturile cu Ceauşescu deoarece n-a transmis ordinele de reprimare a manifestanţilor.

– Republica Moldova. La Bender (Tighina) se semnează un document (în urma şedinţei comisiei de conciliere pentru reglementarea conflictului din Transnistria) în care sunt prevăzute încetarea focului, instituirea controlului garantat în ce priveşte armistiţiul, retragerea treptată şi dizolvarea formaţiunilor militare ale părţilor, trimiterea unor observatori în zona frontului care să fie militari şi reprezentanţi ai comisiei de conciliere a Moldovei, Rusiei, României şi Ucrainei. Pentru informarea obiectivă în legătură cu evenimentele din zona de conflict s-a hotărât crearea unui grup de presă comun.

9 mai 1992. La Bucureşti se întâlnesc 24 de organizaţii ale revoluționarilor din decembrie ’89, din întreaga ţară care au constituit Consiliul Naţional al Alianţei Naţionale Anticomuniste pentru Dreptate şi Adevăr (ANADA, apărută la 28 februarie 1992). Este, de fapt, o încercare a tuturor celor care în decembrie ’89 au crezut în lichidarea comunismului de a se solidariza pentru a reuşi să de­termine aflarea adevărului despre evenimentele lui decembrie ’89. Preşedintele ANADA, Traian Orban, şi vicepreşedintele, Viorel Tocan, declară că aflarea adevărului nu poate fi lăsată pe seama comisiilor parlamentare: „Nu avem încredere în comisia parla­mentară şi nici în organele abilitate teoretic să facă lumină. Acestea sunt mai degrabă complice la toate murdăriile şi crimele comise”. Viorel Tocan care face parte din comisia parlamentară desemnată să cerceteze evenimentele din decembrie ’89 şi condusă de Sergiu Nicolaescu relatează ce obstrucţii a întâmpinat când a încercat să extindă aria investigaţiilor necesare comisiei.

9 – 10 mai 1992. Încetarea focului în zonele de conflict din Republica Moldova nu se respectă. Separatiştii nistreni declară că acţiunea se datorează unei aşa-zise forţe a treia.

11 mai 1992. Comitetul Director al ziarului România liberă hotărăşte în unanimitate că Sorin Roşca Stănescu şi Florin Gabriel Mărculescu nu mai pot rămâne în redacţia acestei publicaţii. Decizia este luată în urma apariţiei în presă a unor documente din care rezultă colaborarea cu Securitatea a celor doi ziarişti. Totuşi mulţi se întreabă – Anton Uncu, Corneliu Vlad – de ce au fost date publicităţii tocmai cele două dosare.

– PNLAT şi PNLCD pun bazele Alianţei Liberale care are scopul mai îndepărtat de a unifica mişcarea liberală şi intenţia imediată de a adera la CDR. Din Comitetul Director fac parte: René Radu Policrat, Radu Boroianu, Călin Popescu Tăriceanu, Vintilă Brătianu, Dinu Zamfirescu, Niculae Cerveni. Aceştia şi nu numai aceştia, ci toţi membrii Opoziţiei cred că Opoziţia trebuie să fie unită, la fel ca şi mişcarea liberală, pentru a câştiga alegerile. Aproape că nu există intervenţie pub­lică la care reprezentanţii Opoziţiei să nu amintească despre necesitatea imperioasă a unităţii Opoziţiei în general şi a mişcării liberale în special. Unitatea, şi a Opoziţiei şi a liberalilor, rămâne însă doar un subiect de discurs.

13 mai 1992. În Parlament se adoptă Legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale (publicată în MO din 22 mai). Instituţia va asigura respectarea constituţionalităţii legilor, a regulamentelor Parlamentului şi a ordonanţelor Guvernului. Îşi va începe activitatea la 30 iunie 1992, cu 8 judecători şi un preşedinte – Vasile Gionea.

18 mai 1992. Grupul care a prezentat la Convenţia Naţională a FSN din martie (Vasile Secăreş, Ioan Mircea Paşcu, Vladimir Pasti, Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Fulga, Marcel Chiriţescu) moţiunea „Un viitor pentru România” formează o fracţiune parlamentară în Camera Deputaţilor. Intenţia lor declarată sună promitător. „Sprijinim Guvernul Stolojan şi ne dorim să fim în Parlament un fel de căşti albastre pentru echilibru”.

18 – 19 mai 1992. Ion Iliescu în vizită la Chişinău discută din nou cu Mircea Snegur despre necesitatea apropierii dintre cele două ţări, prin colaborare. Se încheie 4 tratate de colaborare în domeniile: comercial, cultural-ştiintific, sănătate, turism. Vizita lui Ion Iliescu se încheie cu câteva ore înainte ca Armata a 14-a să întreprindă un atac împotriva forţelor de ordine ale Republicii Moldova. În legătură cu situaţia din Transnistria, Mircea Snegur revine la o mai veche convingere: „Eu acuz forţele moscovite pro­imperiale pentru susţinerea separatiştilor”. La orele 18 (19 mai) efectivele Armatei a 14-a ies din cazărmi şi, folosind tancuri blindate şi tehnică militară diversă, trec la ocuparea raioanelor din stânga Nistrului. Snegur adresează un nou mesaj lui Elţîn prin care cere să se pună capăt agresiunii împotriva Moldovei şi face apel la opinia publică internațională printr-un mesaj trimis şefilor de stat şi de guvern din întreaga lume. În acelaşi timp, vice­preşedintele Rusiei, Alexandr Ruţkoi, afirmă la Moscova că dacă Moldova va continua să-şi afirme dreptul asupra Transnistriei ea va fi confruntată cu varianta iugoslavă.