Lorena Lupu 
Periodic, auzi câte un domn, mai ales unul de vârsta a treia, plângându-se că femeile nu mai sunt ce erau odată, că nu mai există doamne, că femeia de azi are propriile planuri, că înjură mai mult, mai colorat şi aşa mai departe.
Şi au dreptate. Foarte puţine dintre noi aspiră la imaginea aia ideală, de doamnă care le suportă pe toate cu un zâmbet, mamă eroină şi restul clişeelor aferente.
Apoi urmează predicile moralizatoare, hărţuiala, stresul şi 56789754 de alte comportamente neplăcute, la care diverşi idioţi consideră că au dreptul, “doar pentru că tu eşti femeie”. Dacă erai bărbat, nu-şi permiteau.
Şi exact ăsta e primul motiv pentru care femeile de azi nu mai vor “să fie femei”.
1. Urâm să ni se ţină predici şi să ni se facă reguli de către oameni care nu-s angajatorii noştri şi cărora nu le datorăm nimic.
Aşa cum văd eu lucrurile, datorez chestii oamenilor cu care am un contract sau un gentlemen’s agreement, statului ăia 16% impozit, chirie şi utilităţi pentru casă şi îngrijire mâţei mele pentru că mi-am asumat responsabilitatea. Restul e opţional. Şi nu, să aloc timp diverşilor gigei care au chef să abuzeze de el, să-mi ţină predici, nu intră acolo.
Acest punct de vedere ar fi o atitudine perfect normală din partea unui bărbat. Dar complet obscenă din partea unei femei care, nu-i aşa, datorează habar-n-am-ce-căcat oricui se nimereşte pe acolo şi tuturor, în general.
Şi de aceea nu mai vrem să fim femei.
2. Urâm să ni se spună să ne mărităm şi să facem copii.
Există ceva infinit de vulgar în mentalitatea “găseşte-ţi pe unu”. “Găseşte-ţi pe unu”, adică un oarecare, nu contează cum e ca om, ca minte, ca suflet, dar să fie dispus să-ţi plaseze un inel pe deget. E ceva nespus de vulgar în “interviul de job” pe care îl conduce o “femeie tradiţională”, de vorbă cu un aspirant, când îl întreabă unde munceşte şi cât câştigă de la primul date.
Ne-om mărita când o să cunoaştem un om potrivit care să ni se dezvăluie ca atare fără să-l stresăm cu întrebări tâmpite, mulţumim frumos. Sau nu ne-om mărita. Singurătatea e minunată, dacă te simţi bine cu tine.
Dar simplul fapt că tu-ţi permiţi nesolicitat să ne faci aceste recomandări ne face să nu mai vrem să fim femei.
3. Urâm să ni se spună să zâmbim.
Orice om sănătos cu capul zâmbeşte şi singur când are de ce, şi nu va zâmbi nici de-al dracu’ dacă i se va pretinde asta fără un motiv bine întemeiat.
Unui bărbat nu şi-ar permite nimeni să-i ordone să zâmbească. OK, poate un artist fotograf, într-o şedinţă foto profesională.
Unei femei îşi permite orice prost să-i dicteze ce să simtă.
Şi exact din acest motiv nu mai avem nici un chef să fim femei.
4. Urâm să se dea tot prostul la noi
Orice om liber DECIDE dacă merită să aloce atenţie cetăţeanului X sau mai bine o oferă cetăţeanului Y. Şi nu e nici o mirare. În fond, ai dreptul la un set de priorităţi personale.
Dar dacă eşti femeie, prostul va considera că e dreptul lui să-ţi încalce priorităţile şi să te bată la cap cu tâmpenii doar pentru că poate.
Orice cretin, căruia nu i-ai dat nici un semn de interes vreodată, îşi permite să te întrebe chestii personale, pe un ton de parcă s-ar cuveni să ştie.
Şi de aceea nu mai avem nici un chef să fim femei.
5. Urâm să fim cetăţeni de rangul doi.
Urâm să ni se vorbească cu mai puţin respect, doar pentru că suntem femei. Urâm ca instalatorul să ceară să discute cu soţul, doar pentru că suntem femei. Urâm să facem muncă dublă pentru aceiaşi bani, doar pentru că suntem femei. Urâm ca diverşi oameni să ne tragă de şireturi, hodoronc-tronc, doar pentru că suntem femei. Urâm ca nişte oameni să ne considere remorcile lor (sau ale altora), doar pentru că suntem femei. Urâm ca nişte oameni să ne facă program fără să ne întrebe, doar pentru că suntem femei.
Şi de aceea, nu mai avem absolut nici un chef sub soare să fim femei.
6. Urâm să ne spui ce e plăcut pentru tine.
Da, dacă suntem buni prieteni şi manifestăm preocupare pentru confortul tău, te întrebăm noi.
Dacă nu te cunoaştem, ne doare adânc în bască ce e plăcut pentru tine, mai ales că nu pari foarte preocupat de ce e plăcut pentru noi. Nu ne pasă că am fi un decor mai plăcut dacă am fi slabe, blonde şi cu craci lungi.
Nu mai avem nici un chef să fim decor pentru nimeni. Vrem rolul principal în propria noastră poveste.
Vrem să fim în primul rând trataţi ca oameni de sine stătători, cu personalitate proprie. Iar când vom simţi că acest lucru se întâmplă, o să ne intereseze să fim femei.
(articol apărut pe Trollywood)
