Alex. Ștefănescu 
LORENA LUPU. Principalul roman al actriței și scriitoarei Lorena Lupu, Dona Juana, nu este un joc literar, ci o carte despre lumea noastră de azi. Este greu și ușor în același timp să o citești. Greu pentru că trebuie să depășești o anumită inerție a gustului ca să nu te simți șocat când întâlnești cuvinte interzise minorilor (și criticilor literari minori). Și ușor, pentru că romanul este captivant. Autoarea este cea care conduce în dansul cu cititorul, astfel încât, pe parcursul lecturii, chiar dacă ești bărbat, simți voluptatea feminină a supunerii în fața unei voințe mai puternice decât a ta.
TOMA GEORGE MAIORESCU. Spre deosebire de Gligor Sava, care a scris un singur vers inspirat de-a lungul anilor („Și vodca răgușește-n derbedei”), Toma George Maiorescu nu a scris niciunul (deşi a publicat zeci de cărţi de versuri). Fiecare nou volum al său se caracterizează prin aceeaşi exuberanţă stilistică rebarbativă cu care autorul a încercat, fără succes, pe parcursul mai multor decenii, să-i cucerească pe cititori.
SOLOMON MARCUS. Este un exemplu de spirit renascentist, atras de matematică, dar și de poezie (a creat, de altfel, o nouă disciplină, „poetica matematică”), de arhitectură, dar și de sociologie, de istorie, dar și de informatică. Cine îi citește cu atenție cărțile și reflectează asupra fiecărei idei din eseurile, studiile și interviurile reproduse în paginile lor poate considera că a absolvit o facultate.
ANGELA MARINESCU. Poezia Angelei Marinescu este cu desăvârşire lipsită de umor şi spirit ludic. Seamănă cu o casă îndoliată, în care s-au camuflat oglinzile şi s-au ascuns în sertare celelalte instrumente ale cochetăriei. Prima impresie – brutală şi persistentă – pe care o are cititorul este aceea că a intrat într-un regim al gravităţii greu de suportat şi că are de ales: sau aderă integral la el şi continuă lectura sau aruncă cartea din mână şi se întoarce la viaţa lui veselă şi lipsită de griji dinainte.
MIRCEA MARTIN. Înalt şi subţire, exsanguu, cu ochi de un albastru spălăcit, ocrotiţi de ochelari, şi cu un nas ascuţit, bun pentru adulmecare, criticul ni se înfăţişează ca un specialist în literatură, care poate spune cu precizie câte carate are un text.
VALERIU MATEI. Este un personaj plin de vivacitate al vieţii publice din Republica Moldova, capabil să atragă mereu atenția. Scrie poezie încă din adolescenţă, într-o limbă tratată de sovietici ca o limbă interzisă: limba română. Poet şi om de atitudine – aceasta este formula existenţei sale. Poemele semnate de el sunt toate de un patetism de largă respirație. Dintre imagini se remarcă aceea a crucii pe care răstigniţii o transformă în catarg.
TEODOR MAZILU. Personajele lui Teodor Mazilu (din piesele de teatru, din proza scurtă și din romane) au un fel de frenezie a imoralităţii, ele explică într-un mod inteligent cât de mare este prostia lor şi vorbesc cu duioşie despre fapte odioase. O stranie vivacitate a unor inşi mortificaţi – aceasta este dominanta spectacolului la care ne invită scriitorul.
ILEANA MĂLĂNCIOIU. Un ton grav, un tragism ultim, dincolo de care nu mai poate fi imaginată decât tăcerea, au caracterizat scrisul Ilenei Mălăncioiu încă de la debut. Până şi senzualitatea specifică vârstei se exprima în primele ei poeme printr-o cruzime de fată angrenată în jocuri băieţeşti, nu prin întârzieri lascive în faţa oglinzii.La originea acestui stil artistic se află, fără îndoială, stilul de viaţă ţărănesc, pe care Ileana Mălăncioiu şi-l asumă. Ea nu-şi foloseşte amintirile despre copilăria petrecută la ţară ca sursă de pitoresc, ci păstrează din ele doar dramatismul auster al existenţei ţărăneşti.
GABRIELA MELINESCU. Poeta nu este angajată profund în actul scrisului. Ea improvizează, sugerează în treacăt, face un fel de exerciţii de intrare în atmosferă. Şi rămâne, mereu, în acest stadiu. Poezia ei este mai curând o prepoezie, extemporalul unui copil superinteligent şi plictisit, care întrevede instantaneu soluţia oricărei probleme şi renunţă să o mai rezolve.
DUMITRU MICU. Opera sa de istoric literar, aflată în continuă expansiune, nu modifică în niciun fel literatura română sau înţelegerea literaturii române, nu provoacă dezbateri, nu animă viaţa literară. Dumitru Micu este pur şi simplu ignorat, oricâte lucrări de istorie literară ar publica. Viziunea sa asupra literaturii române, ierarhiile pe care le propune fie şi implicit, criteriile utilizate în evaluarea estetică a textelor nu influenţează pe nimeni şi nici nu sunt contestate. Despre Dumitru Micu s-ar putea spune „el vorbeşte, el aude”.
NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.
Desen de Linu.
