O ghiulea grea legată de picior

MIRCEA HANDOCA. Este un noroc să te naşti cu talent de scriitor. Dar un noroc poate şi mai mare este să apară cineva care să aibă grijă de scrierile tale, cât timp trăieşti şi mai ales după ce nu mai eşti în viaţă, când nu mai ai cum să-ţi exprimi voinţa şi când textele in care ai investit o parte din propria-ţi fiinţă se pot pierde sau falsifica, până la a nu mai fi de recunoscut. În cazul lui Eminescu norocul s-a numit Perspessicius şi, după moartea lui Perpessicius, Petru Creţia. În cazul lui I. L. Caragiale – Şerban Cioculescu. În cazul lui Tudor Arghezi – Gh. Pienescu. În cazul lui Liviu Rebreanu – Niculae Gheran. Omul providenţial al posterităţii lui Mircea Eliade se numeşte Mircea Handoca.

BEDROS HORASANGIAN. După încheierea lecturii unei cărți scrise de Bedros Horasangian, avem impresia că am văzut clar cum se trăiește în România, dar n-am putea să povestim ce anume am văzut. Este ca atunci când mergem cu automobilul şi, absorbiţi de o discuţie cu alţi pasageri din maşină, nu înregistrăm nimic din peisajul prin care trecem, deşi înregistrăm perindarea necontenită a unui peisaj. Citim cartea cu interes, dar la sfârşit regretăm că am pierdut timpul citind-o. Oare de ce a scris-o Bedros Horasangian? Şi cum se face că în timpul lecturii am avut impresia că ne comunică ceva important?

VINTILĂ HORIA. Principala sa creație literară, romanul Dumnezeu s-a născut în exil, 1960, conceput ca un jurnal al poetului latin Publius Ovidius Naso (43 î.e.n. – 17 e.n.) exilat de împăratul Octavianus Augustus la Tomis, pe malul Mării Negre, poate fi considerat un poem epic de mare anvergură, o adevărată simfonie lirică şi romanescă, savant orchestrată. Scriitorul s-a documentat atent înainte a de a trece la redactarea romanului. Bibliografia parcursă nu conferă însă precizie relatării, care rămâne elegiac-nebuloasă, de la prima şi până la ultima pagină.

OVIDIU HURDUZEU. Eseurile lui Ovidiu Hurduzeu, reproduse (o parte dintre ele) în volumul Sclavii fericiţi, cuprind o analiză lucidă, din multiple unghiuri de observaţie, a democraţiei americane, care nu mai este, cum era în vremurile ei romantice, o meritocraţie. Această democraţie degradată – crede autorul – înlocuieşte în tot mai mare măsură cultul învingătorului cu un cult al victimei, permite acţiunile revendicative abuzive ale minorităţilor solidarizate împotriva majorităţii şi promovează apariţia unui om comun, standardizat şi interşanjabil, împotriva omului cu identitate, din culturile umaniste tradiţionale.

EMIL HUREZEANU. În a doua jumătate a lui decembrie 1989, postul de radio „Europa Liberă” a intrat într-o stare de alertă fără precedent, ţinându-i la curent pe români zi şi noapte cu ce se întâmpla în România. Dacă nu exista acest dispecerat al informaţiilor, conştiinţa de sine a ţării ar fi rămas multă vreme fragmentată şi scufundată într-o ceaţă de presupuneri. Dintre vocile de neuitat care au răsunat atunci, una era a lui Emil Hurezeanu, poet inteligent și talentat (mai mult inteligent decât talentat), metamorfozat din propria-i voinţă într-un publicist angajat politic. Ne aducem aminte foarte clar cum vorbea Emil Hurezeanu în acele momente. Era surescitat, dar, în loc să se isterizeze, îşi accelera relatarea şi o făcea mai eficientă ca oricând. Semăna cu un supercrainic care ar fi transmis în direct un meci de fotbal dintre Infern şi Paradis.

DUMITRU HURUBĂ. Textele sale, îndeosebi cronicile TV, au un umor spumos, dar şi cam hazardat. Uneori, înţelegem că ar trebui să râdem, dar nu ne… vine. În general, însă, ceea ce scrie Dumitru Hurubă este amuzant şi se citeşte cu plăcere.

VALENTIN IACOB. Excentric, furtunos, neintimidat de presupusul zâmbet ironic al cititorului, poetul practică un suprealism clovnesc, deconcertant şi în cele din urmă cuceritor.

ION IANOȘI. Este, de la un moment dat, de-a dreptul dureros să-l vezi pe acest umanist cu părul alb, iluminat de o înaltă idee despre fiinţa omenească, capabil să reconstituie aventuri spirituale trăite de personalităţi ca Dostoievski, Tolstoi sau Thomas Mann, chinuindu-se să repună în circulaţie raţionalismul vulgar al lui Karl Marx – un iresponsabil scamator al ideilor din secolul nouăsprezece. Lăsăm la o parte faptul că este şi periculos, în condiţiile în care azi mulţi tineri de la noi, în loc să înveţe la Paris „la gât cravata cum se leagă, nodul”, se întorc de la studii cu idei stângiste, dar nu se poate să nu simţim o strângere de inimă gândindu-ne la soarta lui Ion Ianoşi însuşi, care, captiv al istoriei, s-a ales cu o ghiulea grea legată de picior, pentru totdeauna.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Literatura de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.

Desen de Linu.