Timp (I)

Nu știu de ce mi s-a condensat pe față,

tocmai mie, timpul.

Vâscos, vârtos, aprig și tulbure.

Așa că-l descojesc

cu obstinație, metodic,

în riduri scurte, de expresie

a inefabilelor sentimente,

în tranșee adânci,

de încrâncenare și disperări,

în fire subțiri

de speranță,

în clipe-n mine vii (cele de ieri),

incerte, ale orelor de azi

și pline de întrebările de mâine.

Dar dau de un alt timp,

cu gust de vară,

ce se cicatrizează înlăuntru-mi peste țăndări,

de-un timp ciudat, jilav și proaspăt,

pretinzând redundant

că el este Acela

și strivindu-mă hohotind,

pe măsură îi roiesc rădăcini

peste mine cea de pe scenă.

Știu însă bine că sunt prea grăbite

și nu-mi mai aparțin,

așa că am să descojesc

cu obstinație și metodic

și-aceste stranii și molipsitoare clipe.

(sursă foto: thewebsitetemplate.com)