Carmen Firan 
în fiecare zi oceanul aduce la mal altceva
ţeste mâncate de corali
alge înnodate în ruinele vreunei nave blestemate
râvnite şi abandonate
scoici albe şuierându-şi tristeţea
şi lemne înnegrite de somn
meduze cu pielea umflată de propria otravă
trupul meu tânăr închis într-o sticlă cu gâtul crăpat
şi trimis să-şi caute norocul în larg
în alte zile oceanul nu mai aduce nimic
vapoarele cu burta plină plutesc
pe linia orizontului subţiat
ca şi cum în măruntaiele apelor s-ar pregăti ceva
ca şi cum s-ar lăsa noaptea
înainte ca ziua să se sfârşească
