Voi descoperi prin moarte ceea ce n-am descoperit trăind…

A citi din Buzura. Fraze lungi, cu multe rotocoale clare și îndelungi explicații. Întoarceri în timp, incursiuni profunde în prezent. Personaje reale, palpabile, recognoscibile.

Se spune despre majoritatea romanelor lui că au fost unele dintre cele care au ținut spiritul pur la suprafață în anii grei ai „revoluției culturale”. Eu l-am îndrăgit însă nu atunci, ci în anii 2000. Mai ales când nu am mai putut lăsa din mână „A trăi, a scrie”. Sau „Raport asupra singurătății”. Spirit lucid, chiar și în momentele când melancolia intervenea aproape împotriva voinței lui, Buzura mi s-a arătat, parcă, în veșmintele lui de doctor, disecându-și gândurile, simțirile, alegerile, întâlnirile, tristețile, dezamăgirile. Vorbind despre o „țară muribundă”, conturează oameni de lângă noi, și buni, și mai puțin buni care, într-un fel sau altul, au părut că intervin în destinul scriitorului. Nu au reușit – ceea ce au putut să facă a fost doar să schimbe ceva din traseul (neimportant) al omului, al cetățeanului Buzura. Urmele lui au rămas și nimic nu le poate șterge.

De multe ori, în epoci negre, s-a scris (doar) despre autor, evitându-se cu grație de către criticii vremii abordarea conținutului romanului recenzat, deoarece acesta era prea exploziv prin ceea ce descria pentru a putea fi citat. Reflecțiile, divagațiile precise îi erau caracteristice. Laolaltă cu tristețea fără lacrimi, fără slăbiciuni. În „Drumul cenușii” scria că: „Prima lege a supravieţuirii: să nu gândeşti; iar dacă totuşi nu te poţi abţine, atunci obişnuieşte-te să taci; şi dacă ţi-e imposibil să taci, nu-ţi mai rămâne decât ultima şansă, să spui invers decât ai gândit!” Dar el nu a făcut niciodată așa.

Firește că s-au găsit mulți să afirme că romanele lui au apărut cu voie de la stăpânire, dar trebuie să fim atenți și cine a zis asta. Omul care credea că „nu e nimic mai important decât salvarea spiritualității unui popor” și-a folosit toate armele pentru acest crez. Într-o „lume din care rațiunea, liniștea și calmul dispăruseră, iar noaptea sufletelor și absurdul puseseră stăpânire pe toate” (după cum spune în „Raport asupra singurătății”), scriitorul Buzura se lupta cu cenzura pentru fiecare frază, știind deja că „nulitățile morale atacă de preferință în haită.”

A citi din Buzura înseamnă a înțelege, a te scufunda într-o lume creată cu talent de un intelectual veritabil.

A doua zi petrecută într-o realitate fără el mă face să mă gândesc la afirmația din finalul romanului „Raport asupra singurătății”: „domnule călău, a fost și va fi întotdeauna cum vei vrea tu, știu asta, sunt pregătit, însă până atunci, până în momentul acela. Nu ai nicio putere asupra mea: nu mă poți împiedica să mă revolt, să iubesc și să detest, să cred cu încăpățânare că voi descoperi prin moarte ceea ce n-am descoperit trăind…”

(sursa foto: jurnalul.ro)