Dumitru Crudu 
În compartimentul în care intră Vladimir mai era doar un singur loc liber, lângă o fată cu gluga pe față, lângă care se și așeză. Legănatul trenului o adormi pe tânără și capul acesteia îi căzu pe umărul său. Fata soilea cu fruntea lipită de umărul său și el nu vru s-o trezească . Îi era prea milă ca s-o trezească și apoi ce i-ar fi putut spune? Adormi și el. Nu peste mult, se trezi. Fata însă continua să doarmă cu capul pe umărul său. Ceilalți din compartiment fie dormeau, fie stăteau cu ochii închiși. O mână a fetei îi alunecă pe picior și un sân al ei îi atinse pieptul, frigându-l. Călătoreau de vreo două ore și fata dormea pe el. Acum dormea cu capul pe pieptul lui și cu un picior prăbușit peste al lui. Gluga îi alunecă de pe față și el văzu că era blondă și că avea o față roză. Fata îl cuprinse cu o mână de mijloc ca să nu cadă pe podea. Înghițea în sec. Corpul ei îl pârjolea. De la șoldul ei i se răspândea direct în sânge valuri de căldură. Îl lua când cu cald, când cu rece. Coapsa fetei îi atinse mădularul și acesta i se învârtoșă. Din clipa aia, și până la Timișoara, avu o erecție continuă.
Când trenul opri în ultima gară, fata se desprinse din brațele lui, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat și sări în picioare. Deschise geamul și-i făcu cu mâna cuiva de pe peron. Apoi își aranjă părul, își trânti o geacă pe ea și ieși afară.
Vladimir așteptă să iasă toată lumea.
-Am ajuns, asta e stația terminus. Nu cobori? îl întrebă o bătrână cu bască roșie.
-Imediat, imediat, o să cobor și eu, îi spuse Vladimir, dar așteptă să iasă mai întâi bătrâna. După ce aceasta închise ușa în urma ei, se ridică și el cu chiu, cu vai de pe scaun. Nu putea să iasă așa din tren cu mădularul sculat. Și aștepta să-I treacă erecția. Dar erecția nu-i trecea. Apăru și nașul.
-Am ajuns. În câteva clipe trenul o să fie dat în depou. Ce, ai adormit, șefu?
Cu rucsacul în dreptul mădularului învârtoșat, Vladimir se îndreptă spre ieșire. Îl dureau îngrozitor de tare ouăle. După fiecare pas pe care-l făcea, o durere pătrunzătoare îi exploda în testicule. Făcea un pas și se odihnea. Mai făcea un pas și iar se odihnea. Dar nașul îl zorea.
-Hai, coboară mai repede, șefu, ce dracu?
Câine-câinește, se dădu jos din tren. Pe peron, chiar sub ceasul de la intrarea în gară, un tânăr atletic o îmbrățișa și o pupa pe vecina sa de compartiment. Pe Vladimir îl luă cu amețeli. Acum i se părea și mai frumoasă și mai suplă. Pupându-se și giugiulindu-se, fata și tânărul atletic intrară în clădirea gării. Testiculele îl dureau atât de tare că nu-și putea mișca picioarele. Care i se făcură ca de plumb. Se uită iar la ceas. Peste șase ore ar fi trebuit să înceapă lansarea sa de carte, la care însă nu credea că o să ajungă.
Din cauza acestei uriașe suferințe, se așeză pe o bancă și începu să plângă. Pentru prima data avea problema asta și nu credea că niște testicule îți pot provoca niște dureri atât de insuportabile. Îi era clar că ar fi trebuit să se ducă la spital. Dar cum să ajungă în stradă și cu ce, că nu avea bani de taxi?
Bătrâna cu bască roșie din tren se apropie.
-Văd că nu poți merge. Ce ai?
-Probabil, o criză de apendicită.
Bătrâna alertă oamenii care treceau pe alături și în scurt timp o mulțime de gură-cască se strânse în jurul său ca la urs. Doi hamali improvizară un fel de scaun din brațele lor și-l cărară la un taxi. Pe care-l plăti bătrâna. Vladimir însă ținu morțiș să meargă singur.
Din curtea spitalului unde coborî și până intră în clădire făcu vreo oră. Cu mâna la gură, îi spuse medicului de gardă ce problemă are și acesta mustăci și îi făcu cu ochiul unui coleg de-al său. Totuși, îl trimiseră la un urolog. Acesta îl examină cu un zâmbet larg în colțul gurii. Se deschise ușa și intră un alt halat alb.
-Domnul Andrei, vă așteaptă directorul. În câteva clipe începe ședința.
Domnul Andrei o rugă pe asistentă să-i palpeze testiculele.
-Eu, domnul Andrei?
-E o urgență. Pentru că eu, nu ai auzit?, sunt chemat la ședință.
Medicul plecă și asistenta rămase singură cu Vladimir și-i ceru să-și dea jos pantalonii și-i palpă testiculele până îi dispăru durerea. Când ieși din spital, afară era seară. Acum putea să meargă în voie pentru că nu-l mai durea nimic. Bucuros nevoie mare că scăpase de durere, începu să alerge și să sară prin oraș.
La lansarea sa de carte sosi cu cinci minute înainte să înceapă. Era prima sa lansare de carte. Sala cea mare a Uniunii Scriitorilor era full și printre cei care veniseră la lansare o văzu și pe fata din tren. Aceasta stătea chiar în primul rând și chiar în fața sa.
Foto de pe diez.md
