Literatura de azi 
Ţi-am împletit suprema cunună de tristeţe,
Să te înalţi mai gravă în cadrul tău de-azur
Iar seara să-ţi umbrească înalta frumuseţe
Şi astfel întregită să-atingi Acordul-Pur.
Dar dacă-ncumetarea ta şovăie şi seara
Descinde friguroasă în inimă şi gând
Iar, umedă, pe frunte apasă greu tiara
Atunci, slăvită Soră, zoreşte mai curând.
Spre malurile unde demult îmbrăţişarea
Aşteaptă să te-adoarmă aşa cum tu dezmierzi,
Aşteaptă infinită şi limpede ca marea
Să te cununi cu somnul şi-n unde să te pierzi.
Ion Barbu, „Ţi-am împletit”
