Literatura de azi 
În fericire
Sunt clipe când toate le am…
Tăcute, duioase psihoze –
Frumoase povești
ca visuri de roze…
Momente când toate le am.
Iată, sunt clipe când
toate le am…
Viața se duce-n șir de cuvinte –
Un cântec de mult…
înainte…
Momente când toate le am…
***
Liceu
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
Pedanţi profesori
Şi examene grele…
Şi azi mă-nfiori
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare –
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare…
Nimic nu mai vreu –
Liceu, – cimitir
Cu lungi coridoare…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele –
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat…
Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele!
***
Poveste (de iubire)
Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când cu buzele de sânge și cu ochii sclipitori
Printre arborii de toamnă te opreai încet, sfioasă,
Lăsând gândul spre amorul înțeles de-atâtea ori?…
Așteptai să fiu poetul îndrăzneț ca niciodată
Ca s-auzi ecoul rece-al unor calde sărutări
Te duceai mereu nainte înspre-o umbră-ntunecată
Ca o pală rătăcire coborând din alte zări.
Ah, mi-ai spus atât de simplu că ți-i sete de iubire
Neascultând decât șoptirea singuraticei păduri,
Îți opreai cu mâna sânul și zâmbea a ta privire,
Chinul depărtării noastre neputând să-l mai înduri.
– Ha, ha, ha, râdea ecoul, de râdeam de-a ta plăcere,
Între om și-ntre femeie mi-ai spus ura din trecut,
Te-am lăsat să-nșiri povestea cu dureri și cu mistere
Pentru mine, ca oricărui trecător necunoscut.
Îți aduci aminte ziua când ți-am spus că ești frumoasă,
Când, în șoaptele pădurii, poate că te-am sărutat
Ascultând ecoul rece, înspre toamna friguroasă
Ce-aducea-ntâlnirii noastre un adio-ndepărtat?
***
Regret
De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale –
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale…
Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce…
Ca mâine poate am să mor –
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De niciun trecător…
***
Amurg de vară
Histerizate fecioare pale
La ferestre deschise palpită…..
În amurguri roșii, nupțiale,
Stau pale și nu se mai mărită.
Eu trec îmbătrânit, ca și ele,
Și-asemenea inima mea plânge –
Din treacăt, tuturor, în perdele,
Le pun câte-o roză de sânge.
***
Mister
Clavirile plâng în oraș
Pe-o vreme de toamnă pustie…
Și plopii plâng tot în oraș,
Și-n totul e-o grea agonie.
Par casele triste castele…
Amorul, aici, a murit,
Și poate că plâng la clavire
Fecioare cu păr despletit…
Trec singur… și tare mi-e teamă…
Și, unde mă aflu, nu știu –
Vai, plopii detună orașul…
Clavirile plâng în pustiu…
***
Glosa
Priveşte savant
Cu inima beată
De iubire
Natura-i
statică.
Amorul renaşte,
Cu focul de vară,
Cu
diamante
De iarnă.
Metempsihoză,
Metamorfoză,
Şi
câte încă.
La revedere,
Sau la adio.
Priveşte
savant.
Dacă nu-i
Cu cine vorbi,
Se scrie.
George Bacovia
(selecție de Odilia Roșianu)
