Mariana Rogoz Stratulat 
Nimic!
Mă ghemuiesc între două nopți
așteptând lumina roșiatică
a răsăritului.
Ziua mi se strecoară pe sub piele…
Las ochii în jos și-mi este frig.
Mă dor gândurile și pașii,
mă doare tristețea cuvântului din mine!
Pământul se rotește printre umbre și tăceri,
mă amețește,
mă cuprinde într-un soi de vertij stăpânit.
Habar nu am unde mă aflu.
În mod normal
ar trebui să-mi pierd suflul,
dar singurătatea îmi dă avânt.
Îmi doresc să zbor, să zbor, să zbor…
Sursa foto: webcultura.ro
