Aproape de miezul nopții

Din nou în tren (destinația, iarăși, imposibil de precizat acum, peste ani, devenită necunoscută), de data aceasta însă călătorind în condiții absolut normale, ca în timp de pace, deși războiul nu se terminase, într-un vagon împărțit în compartimente; e noapte, mi s-a cedat locul de lîngă fereastră, stau cu nasul în geam și mă uit cu mare atenție (noapte cu lună, o lună plină, mare, galbenă-roșie) străduindu-mă din răsputeri să nu adorm.

Încheiasem un pariu, acolo, în compartimentul în care viața noastră se mutase pentru cîteva ceasuri, probabil cu unul din acei călători ce se simt datori să intre în vorbă și să glumească binevoitor cu copiii, pariu care mă obliga să rămîn treaz pînă la miezul nopții. Și iată că mult n-a mai rămas, miezul nopții e nesperat de aproape, sînt mîndru că am rezistat și mă simt deja învingător; somnul parcă mi-a fugit de tot, continui să mă uit pe fereastră, afară, unde totul e învăluit într-o lumină lăptoasă și unde luna aceea mare mă fascinează; și deodată luna începe să cadă ca un pietroi și odată cu ea mă prăbușesc și eu, fără putință de împotrivire, într-un somn adînc, abisal. Într-un chip atît de năpraznic, ca lovit în moalele capului de o măciucă, n-am mai adormit de atunci, cred, niciodată.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.) 

(sursa foto: picturicelebre.ro)