Dumitru Crudu 
În aeroportul din Amsterdam am intrat împreună cu Ea și am ieșit singur.
mai bine ar fi fost invers.
mai bine intram singur și ieșam împreună cu Ea.
dar nu
eu am intrat
împreună cu Ea și am ieșit singur,
fără ea,
doar cu un rucsac în spate,
lăsând-o pe Ea acolo în burta aia uriașă de vacă
să se descurce cum poate
și nu pentru că aș fi un nesimțit
sau că am vrut să mă răzbun pe ea în felul acesta
sau că ne-am fi certat la cuțite,
ci pentru că nu există încă niciun aeroport din lume
în care să intri împreună cu ea
și să nu ieși de acolo singur.
toate aeroporturile astea sunt gândite ca
niște instrumente de tortură foarte rafinate
– noile instrumente de tortură ale epocii noastre
pentru a-i face pe oameni nefericiți,
iar femeile alea îmbrăcate în haine albastre sunt niște
cinice care fac tot ce pot ca să-i despartă pe oameni
și să-i împrăștie în toată lumea,
numai ca să nu fie împreună,
doar ca să-i țină cât mai departe unul de altul,
pentru asta și primesc o groază de bani
și trebuie să recunosc că-și justifică banii,
până la ultimul cent.
În curând va ieși și Ea din burta asta de vacă,
dar printr-o altă ușă,
la care eu nu am acces
și se va întoarce cu fața spre clădirea monstruoasă
din piatră și sticlă,
așa cum m-am întors și eu disperat și nenorocit
în ziua asta de marți
și se va uita lung la ușile din sticlă
ale aeroportului din Amsterdam
sperând că acestea se vor izbi de pereți,
și de după perdeaua lor voi țâșni eu
alergând spre ea,
dar asta nu s-a întâmplat,
pentru că oamenii ăia atât de politicoși
îmbrăcați în salopete albastre
nu m-au lăsat să alerg după ea
și mi-au făcu vânt pe ușă afară
și ea a văzut toate astea,
dar nu a putut face nimic.
am intrat în aeroport în doi
și am ieșit singur
și nu am cui să mă plâng de asta
și nimeni din lumea asta nu poate
repara nedreptatea care mi s-a făcut.
am ieșit singur din aeroport și am urcat în tren.
o vreme avionul ei a zburat deasupra trenului meu
și unde se îndrepta acesta zbura și avionul Ei
la fel ca o lebădă deasupra puiului de lebădă,
apoi avionul ei a țâșnit brusc în sus
și s-a pierdut în nori și
doar umbra lui s-a mai răsfrânt un timp
în ferestrele trenului.
apoi am văzut un uliu
survolând o plantație de lalele
și zbura razant și atât de jos că nu-mi mai puteam
desprinde ochii de el.
apoi controlorul mi-a cerut biletul
și m-a întrebat dacă trăiesc în Olanda
sau sunt în trecere pe aici.
apoi o femeie dintr-un alt vagon a izbucnit
în hohote de râs.
am coborât în Rotterdam cu o
față atât de tristă că băiețașul unei musulmance
a început să plângă când
m-a văzut.
am dat colțul numai ca acesta să nu mai plângă.
la maashaven am urcat pe pod și mă uitam la cer,
sperând că poate
avionul Ei se va întoarce înapoi.
apoi am coborât și m-am pornit hai-hui
prin Rotterdam, bătând
acele străzi pe care m-am plimbat ieri cu Ea,
când ea și-a uitat țigările într-o cafenea
și am mers să le recuperăm.
un pahar de bere pe jumătate băut abandonat lângă o bancă.
așa mă simțeam și eu după ce a plecat Ea:
precum un pahar de bere băut pe jumătate
lăsat în iarbă la picioarele unei bănci,
pe care am stat ieri împreună cu Ea,
atunci când eu am vrut să o pup și ea
nu m-a lăsat spunându-mi că nu e frumos să ne
pupăm de față cu niște musulmance și eu
m-am uitat în jur și
pe toate băncile stăteau femei îmbrobodite
și asta m-a făcut să-mi amintesc cum ieri
am cumpărat prezervative de la magazin
de la o musulmancă-
de altfel, prezervativele astea le-a luat cu ea cu avionul-
aici sunt mai ieftine decât la noi-
de asta le-am cumpărat-
și Ea m-a întrebat dacă mi le-a vândut,
da, desigur,
și chiar le-a apucat cu mâna de pe raft,
le-a luat de acolo și mi le-a dat mie
și Ea și-a amintit că tot ieri
a văzut o tânără și un tânăr ambii musulmani pe
Witte de Withstraala ținându-se de mâini și
privind
speriați în părți
dacă nu-i vede nimeni.
eu nu i-am văzut.
ea tot timpul vede mai mult decât mine.
și toată seara de ieri înainte ca Ea să plece
am vorbit despre musulmanii din Rotterdam
și eu i-am povestit cum unul dintre ei
mi-a dat o pâine pe gratis,
iar altul mi-a reglat șaua de la bicicletă
care era cu mult prea înaltă pentru mine
când nimeni nu voia să-și piardă timpul cu un
asemenea fleac
și nu a vrut să ia niciun ban
pentru asta.
Banca pe care am stat ieri azi era ocupată.
M-am oprit în fața unui magazin de haine
în care Ea a intrat ieri și
eu am rămas afară să hrănesc niște pescăruși.
Pescărușii de ieri stăteau în fața magazinului și azi,
dar azi nu am mai avut niciun chef să le dau ceva de mâncare.
unde mai pui că nici nu aveam ce.
Ziua de azi nu seamănă deloc cu ziua de ieri.
Ce s-ar mai distra Ea dacă ar vedea
că nu vreau să hrănesc pescărușii din Rotterdam.
Un avion survolează orașul.
Ieri Rotterdamul era așa de luminos și eu așa de vesel.
Cu Ea am traversat Rotterdamul de la un capăt spre altul,
Ea pe bicicletă și eu ținând-o să nu cadă.
Ea se ferea să ne vadă musulmancele cum ne îmbrățișăm.
Avionul Ei a aterizat.
Acum Ea intră în casă și se culcă în patul nostru.
De când a plecat ea din Rotterdam,
băiețașul unei musulmance pentru a doua oară
a început să plângă când
m-a văzut
de data asta
ieșind din casă și eu am intrat înapoi
numai ca acesta să nu mai plângă.
(sursa foto:bijoo.ro)
