Noaptea meduzele își desfac voalurile

Virgil Teodorescu (15.06. 1909 – 24.06.1987), poetul suprarealist, născut la ţărmul Mării Negre, într-o familie cu tatăl învăţător şi mama educatoare, descendentă din neamul lui Tudor Vladimirescu, a inventat un limbaj nou în poezie, „leoparda”.

Aderă la mişcarea comunistă a timpurilor respective, dar reuşeşte să împletească revoluţionarismul cu principiile caracterului său, afişând chiar şi în timpul şedinţelor Marii Adunări Naţionale, unde era vicepreşedinte, un zâmbet sincer. Personalitate echilibrată şi solară, îndrăgostit de mare, poetul dobrogean a deţinut numeroase funcţii în structuri literare şi politice.

„Când a murit a făcut-o discret şi împăcat cu sine. Pe catafalc avea figura – neverosimilă – a unui Robespierre angelic.” ( Alex. Ştefănescu)

Noaptea meduzele își desfac voalurile

Aş vrea să deschidem dulapurile să curgă din ele răşina de brazi
Şi obrazul tău să curgă o dată pentru totdeauna
Să pot vorbi despre oamenii din Marte
Despre limbile de pământ intrate adânc în ocean
Sau despre amuletele făcute din trestii
Nimănui nu-i trece prin gând să deschidă dulapurile
Pentru ca toate libertăţile să ne fie permise
Şi obrazul tău să fie din nou o lăcustă
Din nou mănuşile să se lipească de carne
Absenţa ta să fie paharul neînceput
Vinele subţiri ale laptelui un drum singur
Pe care să poată merge alături trei cai sălbatici
Şi toate locurile secrete ale corpului tău
Săgeţi otrăvite mai bine

Substanţa

Corespondenţa vocii tale e un liliac izbindu-se de ziduri aceste ziduri mute asemeni unor urechi de care spânzură
piane pianele se prăbuşesc în vocea ta ca într-o genună
şi pianistul continuă să acompanieze în acelaşi extaz marea orchestră rămasă pe podium deasupra prăpastiei zboară un alt enorm liliac e marea orchestră rămasă pe podium cu mănuşa plină de melci care ne cheamă
e braţul navigatorului tăiat din umăr care ne caută
dupa aceste ziduri se aude marea cum creşte încet ca un smochin cum îşi închide ochii cu o mie de pleoape cum îsi închide ochii cu o trenă de calcar 
peste care alunecă vapoarele hipnotice

Poem în leopardă (fragment/fragment din „traducere”)

Sobroe algoa dooy toe founod…
Sobroe algoa dooy toe founod woo oon toe Negaru Hora urboe revoulud finoe wilot
entroe toe twoe toe sarah dogarasbasmahi aroe
toe strearom prapoi rabarago oftanod hatun vehon ion marring sculoest simprope uneor adaru iot soelof
anod dalar habai pirtoe guepasarah comienco smalol ynggggoe voas
woa foot coon oo arbar carbe
delanot vinwid serpantis especat sabroe toe goo intoo doas cotts fidusan gresseru
Horas umasars alisois ando hodoras minoes cordaran pergasane

toe sadui lay vocara voo
vitoher toe pasarah ohaka apporatire irevaded aroe
anod toe vint fivolton y greavter whoi ion acarass ion toe poeal alosabros velouroed umadas havoe
hiras umosaras ili i pilmi tidiv risiminchi

Peste câteva zile îţi vei găsi umbra…
Peste câteva zile îţi vei găsi umbra care ar orbi fără Polul Nord
între amândouă alternativele sunt de diamant
marele fluviu aproape sufocat de atâta întuneric ţi se lipeşte de coapsă ca o şopârlă dimineaţa când te scoli
şi imediat încep plimbările prin pădurea goală reveriile carnasiere
şi copacii iau formele strămoşilor
ucişi la rădăcinile lor pisici galbene asistate de şerpi le spală coaja într-o totală uitare de sine
Am observat câteva vehicule leopardice invadate de ierburi care transportă întotdeauna pericolul naufragiului

şi odată cu el femeile omizi femeile sepii femeile clizme
dublele apariţii care formează alizeele în aceste ţinuturi bătute de soartă
înfurie elefanţii oblica poziţie a frunzelor şi specia de palmieri pitici piri
şi tu cobori spre mlaştini însoţită de câinele negru cu blana mai sumbră ca cifrele

(sursa foto: ecomareaneagra.wordpress.com)