Rafila RaduRafila Radu
13.06.2017

Nu am treabă şi e luni

nu am treabă şi e luni

eu tot cu îngerul.

începe marea vânzoleală cu începuturi

tu mai crezi în prea târziu

eu mai cred în prea curând.

mă regăseşti

în poarta dimineţilor cerşind

soarele mascat-

mai blând, mai rotund, mai cald

să-l împart, apoi, eu, cu nebuni.

te iubeam copil nenăscut

pentru tot ceea ce eşti acum

te regăsesc  privind luna

molatecă uitând

de pe cer să mai şi plece

are ochii aţintiţi pe magnolia înflorită

zace într-un mormânt

scheletul unui prea curând?

al unui prea târziu?

un fior stelar topeşte

ultima formă de păcat

unde-ai să mă cauţi

când eu n-am să mai fiu?

Sursa foto: windwhisperer.files.wordpress.com