Camelia Radulian 
Trec prin absențele noastre
câteva străzi despletite
Acolo a fost numele meu
acolo, iubite,
o ultimă frunză în doi
și oasele verii prelungi,
dungi
cu mătănii,
biete slugi prin odăi
măturându-ne colbul
sau ce-a mai rămas
pe tălpile serii
din noi…
… Sau ce-a mai rămas,
poate un ceas, poate
o urmă de glas…
Pe umărul stâng nu un crâng,
nu un crâng:
vara aceea
ah, vara aceea,
năruire în pârg…
