Numai cine joacă…

Mascota Pronosportului, echivalentul mai prizărit al lui Toto-Calcio, este un omuleț rotofei ca o minge de fotbal, cu bască maro și o mutră veselă, dar tîmpițică. Vrea să sugereze, probabil, că nu inteligența este calitatea neapărat necesară marilor cîștigători și că oricine joacă se poate număra printre cei ce ridică săptămînal potul cel gras.

Numele omulețului este banal și aduce aceeași sugestie: îl cheamă Ilie Pronosport.

După cucerirea libertăților, Ilie al nostru a cam dispărut. Supărată de concurența dură a altor distracții și chiar a altor jocuri mai simple și mai bănoase ca pokerul electronic și bingo, grăsuța mascotă a intrat în umbră. Înainte vreme, era regele necontestat al după-amiezelor de la sfîrșitul săptămînii cînd pe băncile scuarului de la Pache zeci de tineri pensionari, amestecați cu studenți ce le erau sau nu nepoți, lăsau șahul și tablele și i se închinau.

Numai puțini, care l-au iubit în tinerețe cu frenezie, i-au rămas fideli și, dacă au mai virat către noile sisteme de loterie, nu l-au uitat cu totul. Chiar dacă echipele s-au schimbat în campionatul Italiei, prin tradiție el dă meciurile la care se pariază, unii încă mai visează la cele trei semne consacrate: unu, ics (pentru remiză) și doi.

Printre ei se află și Ilie Chiriac cunoscut de toți pensionarii din cartierul meu sub porecla “Ilie Pronosport”. El s-a identificat în viața lui cu cel căruia a ajuns să-i poarte numele. Fost frizer, suporter al Progresului, echipa băncii, a tuns, a ras și a ieșit la pensie vorbind numai despre fotbal și pronosticuri. Simpatic, tipul, nu prea mintos, dar bun în meserie. Figaro mai vine și acum la unitatea Igiena, privatizată în “Hygeea srl” și smulge tuturor un zîmbet.

Sîmbăta e nelipsit de la loteria din colț.

Aprozarul a devenit casă de amanet, “Cafea-dulciuri” este acum casă de schimb. Loteria a rămas pe loc, primind doar niște mașini pe care nea Ilie le consideră vinovate de eșecurile sale spre hazul tinerilor.

Ilie este o mică legendă a cartierului. Se spune despre el că n-a cîștigat niciodată la pronosport. Dar nu este adevărat. Apropiații știu că a avut și succese. Ele s-au împletit însă cu alte evenimente.

De exemplu, la începuturile pronosportului, cînd se jucau 12 meciuri și nu 13 ca astăzi, și varianta costa 50 de bani, în 1956, Ilie a cîștigat aproape o sută de lei. Pe-atunci erau ceva bani. Imediat a început “chestia de la Budapesta”, cum o numesc și acum, cu prudență inutilă, bătrînii.

Au urmat ani lungi de încercări nereușite, săptămînă de săptămînă.

Pînă în 1965 cînd, în chiar zilele congresului al IX-lea al partidului comunist, Ilie a dat iar o mică lovitură, cu 12 exacte din 13.

A fost un succes pentru el. Pe care l-a repetat în august 1968, chiar la prima etapă. Atunci a cîștigat mai mult, vreo mie și ceva.

A mai cîștigat, n-ar mai fi cîștigat, în martie’77. Și iarăși au venit ani de înfrîngeri, de buletine cu numai 10 rezultate corecte sau cu cîte 11 tocmai la concursurile cînd se cîștiga doar cu 12 sau 13. Abia în 1981, primăvara, Ilie a cîștigat din nou.

Etape treceau după etape, Ilie Pronosport îmbătrînea și pensia se apropia repede. Colegii de joc se întrebau cu înțeles: “Oare o să apucăm și noi să-l vedem pe Pronosport al nostru cîștigînd ?”.

Era să se întîmple în noiembrie 1987, cînd acum mai obosit de ani, Ilie a avut iar 12 exacte și a luat cîteva mii. Apoi, la peste doi ani, bomba: la etapa din 17 decembrie 1989, pentru prima dată în viață, cu dosarul de pensie depus, perseverentul a adunat 13 exacte.

A fugit la agenție a doua zi, căci în ziar nu avea încredere, se temea de o greșeală de tipar. Dar nu era. Cîștigase. S-a repezit în parcul Pache, că era o iarnă frumoasă, a vrut să facă cinste amicilor, dar ei erau preocupați de altceva, distrați, unii lăcrimau. De la pronosport l-au programat să-și ia banii pe 12 ianuarie 1990. Prins cu evenimentele, Ilie a uitat să se ducă la casierie. A trebuit loteria să-i trimită o carte poștală să-i amintească de cîștig.

În 15 iunie ‘90, acum proaspăt pensionar, a mai cîștigat o dată. Apoi nimic. Îmbătrînea. Lumea era mai grăbită, nu mai avea chef de pronosticuri. Colegii de parc, cei care erau mai în putere, își găsiseră de lucru pe la firme sau chiar deschiseseră mici tarabe. Ba unul, cu ajutorul copiilor, ținea o cîrciumă pe la Foișor, într-un fost centru de pîine.

I s-a propus și lui Ilie să se reangajeze, și chiar la Loto-Prono. Tinerele oficiante plecaseră la buticuri sau în Turcia și regia avea deficit de personal. Dar n-a acceptat.

Loteria era pentru el locul unde nu putea fi decît client.

Cu timpul lucrurile s-au așezat un pic. Pensionarii au revenit în părculeț, politica a încetat să-i mai intereseze și au început să joace la noile sisteme, mai simple și mai atractive. Ilie a rămas tot cu pronosportul care ajunsese o Cenușăreasă.

Într-o zi de vineri, primăvara aceasta, Ilie Pronosport a ajuns la ora obișnuită la agenția lui preferată de la Traian și a observat că și-a uitat ochelarii acasă. Altădată s-ar fi întors după ei, dar acum, la anii lui, pregeta. A completat buletinele acelea noi cum a putut și a plecat. A făcut turul obișnuit prin parc, a făcut cumpărături și, cînd a revenit acasă, a văzut că două dintre variante erau greșite.

Nu s-a necăjit din cauza banilor aruncați, ci pentru că simțea că vremea lui cam trecuse.

(sursa foto: etimpu.com)