Ieşi din rând! – 59

Cum dispar toţi

Am o presimţire stranie, parcă urmează să se-ntâmple ceva rău, nu ştiu ce, nu ştiu cu cine, nu ştiu cât de repede.

Am grijă singur de magazin, am căutat nişte tineri să-i angajez vânzători, cer leafă de director, mi s-a părut incredibil, tineretul ăsta preferă să ardă gazul decât să câştige un ban cinstit. S-a terminat cu inspecţiile, dar nici cumpăratori nu prea am. Mare parte din zi nu intră nimeni, nici măcar babele din apropiere care s-au obişnuit să treacă strada să-şi ia zahăr şi mălai. Aproape că n-am treabă cu contabilitatea, ce să adun şi să scad? Mă uit ca viţelul la ecranul computerului şi-ţi scriu toate astea de aici, din magazin, nu de-acasă.

Simt o stare de apăsare în jur. De apăsare şi de aşteptare. După primele reacţii, nu s-a mai întâmplat nimic, nu se mai vorbeşte despre dezvăluirile avocatului, parcă n-ar fi fost. Sau nu se mai anunţă nimic public şi nu mai ştiu eu. Nici măcar în discursurile electorale nu mai e amintit nimic. E limpede: s-au luat două, trei măsuri de ochii lumii, cu mare tam-tam, pe urmă lucrurile curg pe făgaşul lor. Viaţa merge înainte, domnilor! Ne pregătim pentru alegeri, avem planuri mari pentru oraşul şi judeţul acesta, nu ne putem împiedica de nişte dezvăluiri mărunte, care aruncă oprobriul asupra tuturor, peste câţiva ani o să intrăm în Uniunea Europeană, trebuie să fim pregătiţi! Ce-i aceea Uniunea Europeană? Să vă spun eu cum nu se poate fără Uniunea Europeană!

Nu ştiu unde este Laura, am căutat-o degeaba în ultimele zile. Nu-mi vine să cred că a luat-o Chelu cu el. Poate e bolnavă, poate se ascunde. Nu-mi răspunde la telefonul mobil pe care spunea că nu-l închide decât când dansează. Aşa-i ceruse Chelu, când i l-a oferit. Trebuie să trec s-o văd. Mai ales acum, că lucrurile s-au limpezit. A fost sau n-a fost trimisă de Chelu să mă amăgească, nu mai are importanţă, a trecut totul. E şi ea o victimă. Care mi-a mai căzut şi cu tronc. Nu pot să mi-o scot din gând. Nu e doar pentru că vreau să i-o trag. Îmi vine să mă urc pereţi când mă gândesc la ea!

Nici avocatul nu-mi răspunde. De ce-şi mai cumpără oamenii telefoane mobile, să-i găseşti oriunde şi oricând, dacă le ţin închise? Măcar el mi-a spus că pot să-l caut şi acasă, la orice oră, ştiu unde.

Mă duc să-l caut, vreau să stau neapărat de vorbă cu el. Vreau să-i spun, mai ales, că de azi-dimineaţă au dispărut poliţiştii. Nu mai e nici unul nici în faţa blocului meu, nici în faţa magazinului.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: un1ka.com)