Dezastru de imagine

Parlamentul este o instituţie la fel de importantă ca Preşedinţia; şi, într-o ţară cu o adevărată cultură democratică, o schimbare de tutelă n-ar fi îngrijorătoare. Numai că, într-o asemenea ţară (hai să-i spunem: civilizată), astfel de schimbări nu se fac peste noapte; nu ţin de o agendă politică; şi nu intră în acel arbitrariu decizional care îi îmbată, la noi, pe proaspeţii cîştigători ai unui vot.

Institutul Cultural Român este una dintre puţinele noastre instituţii performante, după standardele cele mai înalte; şi un merit important al lui Horia-Roman Patapievici este că nu a făcut să interfereze opiniile sale politice cu programele instituţiei. Mai toţi scriitorii şi artiştii reprezentativi din cultura română contemporană au fost sprijiniţi de ICR; şi din această formidabilă „falangă” creativă exportată pe pieţele culturale externe, imaginea României a avut numai de cîştigat.

Acest fapt se vede şi din reacţia de solidarizare – fără precedent în ultimii ani – cu actuala conducere a ICR. De la dreapta la stînga spectrului şi trecînd prin toate grupurile de generaţie şi formulă socio-culturală, am înregistrat zeci şi zeci de intervenţii taxînd abuzul de putere şi recunoscînd viabilitatea programelor Institutului Cultural Român. (Personal, apreciez nu numai „unitatea centrală”, ci şi prestaţia ICR New York şi ICR Stockholm, conduse de Corina Şuteu şi Dan Shafran.)

Pe de altă parte, m-ar fi bucurat ca în 2005, la debutul regimului Băsescu, să fi existat mai multe semnale de solidaritate cu fostul preşedinte al ICR, un scriitor de valoarea lui Augustin Buzura, eliminat ca o măsea stricată de un „preşedinte jucător” cu lecturi oprite la stadiul gimnaziului.

Văd o continuitate de procedee şi „stilistică”. În timp ce intelectualii noştri sînt de multe ori dezbinaţi, politicienii îşi impun algoritmul, în dispreţul bunului public pe care pretind a-l servi. ICR a devenit un bun public; dar revanşa politicianistă pare să fie mai importantă, pentru actualul Premier, decît realitatea din teren.

Retragerea Ordonanţei de urgenţă de către premierul Victor Ponta şi recunoaşterea meritelor actualei conduceri a ICR ar constitui – pentru un om politic de anvergură – o formidabilă victorie simbolică asupra Preşedintelui „jucător” care totuşi nu a dictat Institutului Cultural Român. Dimpotrivă, schimbarea tutelei ICR cu scopul eliminării lui Patapievici îi va oferi Preşedintelui un nesperat balon de oxigen. Căci, dacă artiştii noştri chiar vor avea de suferit de pe urma acestei schimbări, Traian Băsescu va şi şti să se victimizeze. Marele beneficiar al acestei OUG va fi chiar dl Băsescu…

Fiind un optimist incurabil, păstrez însă o speranţă. Reacţia de solidarizare a lumii noastre culturale a fost atît de consistentă, încît ea va face, de data aceasta, agenda Guvernului.

În definitiv, e mai uşor să retragi o ordonanţă de urgenţă care înseamnă pentru USL un dezastru de imagine decît să schimbi o instituţie performantă numită ICR.

Observator Cultural, iunie 2012

Din volumul „Aproape liber”, Curtea Veche Publishing, 2016

Pentru comenzi online, intrați aici:
Dacă doriți să primiți cartea împreună cu autograful & dedicația autorului, nu uitați să specificați acest detaliu în momentul când comandați online/telefonic.