O mașină de evaluat și interpretat texte

THEODOR DAMIAN. Poezia lui Theodor Damian (preot ortodox român cu parohia în… New York), s-a modernizat în timp decis și vizibil. Părintele, pe care cândva l-am criticat delicat (temându-mă de fulgerele pedepsitoare ale lui Dumnezeu), pentru modul desuet-nostalgic în care îşi reprezenta ţara de origine, şi-a reconsiderat concepţia despre poezie. Versurile sale de dată recentă sunt neretorice, interogativ-dramatice şi propun o comunicare directă cu cititorul, fără preliminarii.

NICHITA DANILOV. Poezia sa este un vulcan care a erupt cândva grandios şi care acum abia mai fumegă. Această involuţie este evidenţiată şi de edițiile retrospective, chiar dacă autorul a încercat, prin unele redistribuiri de texte şi retuşuri să creeze impresia că totul merge bine, în continuare. Mai vizibilă ca altădată a devenit, nu se ştie din ce cauză, poate ca urmare a trecerii timpului, care ne dă posibilitatea să judecăm totul de la distanţă, influenţa lui Nichita Stănescu: „L-au împuşcat sub un măr înflorit.// – De ce? a strigat fratele./ – De ce? a şoptit sora./ – De ce? A căzut cu fruntea la pământ mama./ – De ce? au repetat păsările la strigătul lor/ prin ninsoarea de meri şi de vişini.”

MIHAI DAVIDOGLU. Astăzi aproape complet uitat, Mihai Davidoglu era jucat, în timpul stalinismului, de toate teatrele din România. Dintre piesele sale, propagandistice și pline de inepții, iese în evidență, prin falsitatea ei, Minerii. Vagonete cu cărbuni, şedinţe, apoi alte vagonete cu cărbuni, alte şedinţe – asta este, în viziunea lui Mihail Davidoglu, tot ceea ce-i pasionează pe mineri. Dacă ar exista un concurs internaţional de literatură falsă, piesa Minerii s-ar situa, în mod sigur, pe unul din primele locuri.

ANDREEA DECIU. Mintea ei funcţionează – încă din studenţie – ca o maşină de evaluat şi interpretat texte, care nu poate fi influenţată nici de sentimentalism, nici de teamă, nici de perspectiva obţinerii unor avantaje. Ca o maşină în sensul infailibilităţii şi nu în acela al lipsei de personalitate. Când colabora la România literară, aşteptam cu nerăbdare fiecare nou comentariu al Andreei Deciu, dornic să aflu dacă rezistă şi cum rezistă scriitori pe care mizasem de-a lungul carierei mele de critic. Mi-ar fi plăcut să văd trecând prin această minunată maşină chiar şi texte neliterare, cartea de telefoane sau mersul trenurilor, pentru a-i măsura performanţele.

DAN DEȘLIU. În România, în anii stalinismului, aveau loc răscoale ţărăneşti, reprimate drastic de autorităţi. Ţărănimea suferea un traumatism istoric ale cărui urmări dezastruoase se mai simt şi azi. Iar Dan Deşliu găsea de cuviinţă să întoarcă realitatea pe dos, numindu-i pe cei nedreptăţiţi „vipere de stei cu ochi de cucută grei” şi ridicându-i în slăvi pe adepţii deposedării de pământ a ţăranilor. Pe coperta volumului său Lazăr de la Rusca ar trebui înscris un avertisment, pentru generaţiile viitoare: „Această carte trebuie citită invers.”

MIRCEA A. DIACONU. Poate fi considerat specialistul numărul 1 în istoria literaturii române din Bucovina, după ce a scos din uitare scriitori ca Traian Chelariu, Iulian Vesper şi Mircea Streinul. Studiind arhivele, Mircea A. Diaconu nu se grăbeşte indecent, ca alţi cercetători din generaţia sa, și nu caută interpretări neapărat spectaculoase. Dar tocmai de aceea cercetările sale inspiră încredere şi captivează, ca operaţiile meticuloase de aducere la suprafaţă din adâncul mării a unor nave scufundate de multă vreme.

VIRGIL DIACONU. Poezie de amplă respiraţie, cu o calmă reverberaţie metafizică: „Prin apariţii treptate şi fără nici o grabă,/ nisipul intră-n oraş. Încă lucrează şi deocamdată/ geometria lui tainică nu se arată vederii;/ vederii, care dansează liniştită în câmpie cu fluturii” etc. Încetineala cu care este executată scamatoria poeziei prezintă un singur inconvenient: îi dă cititorului posibilitatea să vadă că multe lucruri poetul le scoate din mânecă.

LEONID DIMOV. În poezia sa, exploatarea nesăţioasă a terminologiei matematice, geologice, alchimice, cosmologice, teologice etc. creează o impresie de multilingvism. Poetul pare a fi dirijorul unei întregi orchestre lingvistice. Iată ce cuvinte l-au stupefiat pe un comentator mai pedestru al operei lui (Al. Piru): „corund”, „colembole”, „harengi”, „precesii”, „cerulee”, „astragale”, „nef”, „lemniscate”, „landşafturi”, „lumen”, „crov” ş.a.

Desen de Linu.

NOTĂ. Din dicționarul Scriitori români văzuți din avion, care apare sub formă de serial în Scriitori români de azi (cea mai bună publicație literară on-line din România), lipsesc mulți scriitori. De ce? Unii pentru că, din avion, nu se văd. Și alții, pentru că i-am omis eu deocamdată, din motive strategice. Îi voi reintroduce în ultima clipă, înainte de a da cartea la tipar.