Dorina Stoica
Detest ziua de luni. Parcă numai eu? Dar când mai e și sărbătoare națională? În calendarul ortodox nu este trecută nici o sărbătoare. Nici măcar una cu o cruce neagră. Aș putea face curățenie că doar se apropie Crăciunul, pot coace pâine și câte altele nu pot face. Totuși sărbătoarea plutește în aer. O simt! E plin Facebook-ul de urări care mai de care mai tricolore.
Îmi spun, această zi trebuie sărbătorită cumva! Mă îmbrac fără grabă. Îmi aleg haine groase. Afară e înnourat și foarte frig. Caut fularul tricolor. Unde l-oi fi pus oare anul trecut? A, l-am găsit! Îmi înfășor cu grijă gâtul în roșu, galben și albastru ca să vadă toți vecinii cât de patriotică sunt. Pornesc bine dispusă la vale pentru a simți atmosfera de sărbătoare din provincialul meu, drag oraș moldav.
Câteva zeci de elevi zgribuliți, fericiți însă că abia au scapat de profesori sau învățători, coboară gălăgioși în fugă dealul pe strada ce vine de la Cimitirul Eroilor unde tocmai au fost depuse coroane.
Ici, colo, câte un pensionar, veteran de război, cu pieptul plin de decorații, înghețat de frig merge grăbit spre casă cu gândul la cana de vin ori de ceai ce-l așteaptă pe sobă, sau poate la rețeta compensată pe care trebuie să o cumpere.
Ziua liberă, care oricât de liberă ar fi pentru acei care încă mai au unde lucra, e totuși o zi stupidă de luni!
Ajung în fața Primăriei. Aceleași steaguri obosite de anul trecut. Privesc în jos spre strada principală, rece și aproape pustie. Nici un semn că astăzi este 1 Decembrie! Ciulesc urechile. De nicăieri nu se aude „Deșteaptă-te Române!” ori, măcar, „Noi suntem români!”
Pe stradă doar eu și o mulțime de câini fără stăpâni, interesați de containerele de gunoi care spre bucuria lor, astăzi nu se golesc, pe motiv de sărbătoare națională.
Mă apucă așa un dor, un soi de melancolie ori nostalgie, după fanfarele de altădată, mititeii electorali, fasolea cu sau fără ciolan, ori sarmale autohtone de post ori ba, servite în curtea bisericii de mâinile primarului, în anii de glorie ai partidului celor trei trandafiri.
Odată strabătut orașul în pas de defilare cu scop strict patriotic, descurajată de aspectul mohorât și lipsit de orice festivism, m-am gândit să intru într-o biserică să fac o rugăciune, dacă tot am ieșit în târg. Nu am găsit nici una deschisă! Când eram gata, gata să fac păcatul de a cârcoti, m-am luminat deodată. Păi astăzi e zi liberă, frate! Pentru toți românii. Ce-mi pasă mie care mănânc pensie minimă de la stat? Pot să defilez până seara de la Gară la Grădina Publică, iar stikul din căștile fixate bine în urechi să-mi cânte marșuri patriotice.
Și dacă tot am plecat de acasă și nu m-am ales cu nici o festivitate, hai să trec prin Piața Mare îmi zic, să cumpăr niște mere Ionatan, de-ale noastre românești deoarece sunt mare mâncătoare de fructe. Apoi, cu sacoșa plină mă voi întoarece acasă, voi lua pe brațe laptopul și cu motanul torcând la picioare, voi deschide email-ul și facebook-ul pentru a răspunde multelor urări de LA MULTI ANI RONÂNIA (de parcă m-ar fi născut mama pe 1 Decembrie).
În piață marfă multă, cumpărători puțini. La o tarabă, pe un morman de mere, vânzătorul, un bărbat tânăr, cu o față pătrată de țăran abrutizat de prea lunga tranziție, a înfipt într-un măr mai răsărit, un steguleț tricolor din hârtie. Simțindu-l pe vânzător patriot ca și mine, mi-am spus: “am să cumpăr de aici, măcar ăsta știe ce zi este astăzi”. Cu dexteritate de profesionist, acesta umple tasul cu mere cât ai zice „măr” și-mi cere sacoșa, între două reprize de tuse tabagică, dobândită cu prețul a o treime din leafa de tarabagiu calificat.
După ce am coborât sacoșa grea de pe taraba înaltă, mai înainte de a scoate banii, m-am uitat, ca orice gospodină interesată de cheltuirea eficientă a bugetului familiei, să văd ce mi-a pus tânărul comerciant în ea. Când am văzut merele mici cât nucile, strâmbe și pe alocuri putrezite pe care urma să le plătesc, la prețul de mere calitatea I cu tricolor, am răsturnat conținutul de unde a fost luat, adică în grămada de mere Ionatan românesti. Din prea mută supărare și enervare sub ploaia de mere, stegulețul tricolor cu tot cu măr a ajuns sub tarabă.
Tânărul m-a privit încrucișat și mi-a strigat, gata să sară la bătaie
“Iacâtî ci me-i făcut mămai, me-i strâcat Zâua naționalî!”
Imagine de pe stockfresh.com
