Literatura de azi 
„Caut ceea ce nu pot găsi și găsesc ceea ce nu caut…”
Spre acest gând mă conduc lucrările lui Laurențiu Midvichi: labirinturi ce semnifică anumite căutări și, implicit, descoperirea unor răspunsuri subiective. Este o căutare spirituală, a ceva ce nu stă scris în cărți, ci în sufletul și în mintea fiecăruia dintre noi. Sunt drumuri ce se cer umblate pentru a te duce mai aproape de tine însuți, sunt căi întortocheate care – pe măsura ce se/te pierd, de fapt, te/se și (re)găsesc.
Rândurile de mai sus îi aparțin lui Mimi Necula, cea care a organizat și va prezenta expoziția lui Laurențiu Midvichi, „Dezvăluiri”, ce va putea fi vizionată în perioada 6 – 25 iunie. Vernisajul va avea loc joi, 8 iunie 2017, de la ora 18.00, la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din București.
În exclusivitate pentru revista „Literatura de azi”, artistul a mărturisit următoarele:
„Am început să lucrez la seria dedicată labirintului încă din anul 2011, fiind hotărât la acea vreme să revin la un gen compozițional pe care îl abandonasem de câțiva ani și, totodată, din nevoia de a adăuga elemente geometrice și construcții arhitecturale labirintice care să intre în dialog cu personajele sau figurile care alcătuiau scenografia lucrărilor. Și, desigur, din dorința de a picta din imaginație, de a mă folosi de simboluri și de un bestiar personal, populat cu figuri imaginare.
Nu știam atunci că tema pe care o descoperisem va rămâne o constantă în creația mea și că aceasta se va dezvolta pe parcurs, că dincolo de planul inițial de a realiza o serie de lucrări cu același subiect, fiecare lucrare terminată va conduce către următoarea în mod firesc și neprogramat. Așa au apărut pe rând, alături de labirint, figuri bizantine, orașe cu formă de pește, trupuri dezgolite și alungite ce amintesc de manierism, ciulini, animale din manuscrise medievale, îngeri cu aripi căzute, pe fondul unei cromatici vii, de inspirație iconografică.
Apoi mi-am imaginat această serie ca pe un caiet de schițe al unui regizor sau al unui scenograf, un film în care personaje cu forme stranii, fantomatice, mute, plutesc printre ziduri colorate, neterminate, se găsesc și se despart într-un spațiu pe care nu îl cunosc și în care nu știu cum au ajuns. În drumul lor găsesc gardieni, îngeri și protectori ai unor orașe imaginare în care nu există bine sau rău și unde guvernează principiul ambivalenței. Călători prin propriul univers labirintic, cu dublu sens, unii căutând evadarea din propria temniță, iar alții drumul spre centru și calea către sine. Totul pe un fundal muzical straniu cu sunete rupte dintr-un spațiu atemporal.”
