Constantin CucoșConstantin Cucoș
03.06.2017

Disponibilități și deschideri interculturale ale educației estetice

Educația estetică este acea dimensiune a formării care urmărește pregătirea persoanei pentru a recepta, interpreta, interioriza și crea valori estetice concretizate în diferite suporturi sau situații (artă, natură, conduita umană, comunitate etc.), în perspectiva sporirii împlinirii spirituale și a imprimării unui sens superior existenței persoanei. Valoarea centrală vizată este cea de frumos, dar în corelație sau completitudine cu alte categorii/stări care generează trăiri estetice (sublimul, comicul, tragicul, graţiosul, urâtul, ironicul, grotescul, fantasticul, absurdul etc.). Din capul locului referențialul îl reprezintă o categorie universalistă, integrativă (Frumosul), iar ipostaza maximă de întrupare a acesteia este Arta, o îndeletnicire ce este specifică tuturor epocilor și popoarelor, indiferent de cultura lor. Educația estetică reprezintă o constantă educativă, editată în toate sistemele formative, și presupune un demers metodic de integrare a individului într-un dispozitiv de influențe atât formale, școlare, prin intermediul unor discipline cu specific artistic, cât și extra-curriculare, prin valorificarea unor prilejuri speciale ce se situează dincolo de școală dar care independent sau corelativ cu aceasta sensibilizează ființa față de frumos, potențează trăirile artistice, formează și consolidează gustul estetic autentic, stimulează imaginația și creativitatea în plan expresiv.

Educația estetică este un mod de a accede spre universalitate. A cultiva relații cu alții, a înțelege alte moduri de expresie, a fi permisiv la moduri individuale de trăire și exprimare a sentimentelor este un mod de afirmare plenară și polivalentă a umanității. Valorile estetice creează un orizont peren și autentic al devenirii. Căutarea are sens (și se lasă cu o „găsire”) când intervine o formare prealabilă pentru valorile respective. Educația estetică îl introduce pe elev într-un limbaj universal, cel artistic. Privind astfel lucrurile, o atare formare poate fi un prealabil pentru o democratizare reală a educației, a culturii, prin accesibilizarea valorilor veritabile în cunoștință de cauză.

Unul dintre obiectivele educației estetice este dezvoltarea și stimularea sentimentelor și trăirilor. Sentimentele estetice au darul de a uni oamenii pe fondul unor valori înalte, sugerate de artiștii făuritori de frumos. „Acel ceva misterios este cel pe care artistul îl face să treacă din el însuşi în operă, proprietăţile estetice ale obiectului care, dincolo de proprietăţile sensibile şi chiar cele inteligibile, nu sunt în el decât proiecţia aspiraţiilor creatorului” (René Hubert). Substratul afectiv – o constantă umană, creează condițiile unei solidarități spirituale profunde.

Introducerea metodică a tânărului în universul artistic facilitează o racordare la diversitatea modurilor de a fi, a trăirilor diferite ale semenilor săi, conducând la o înţelegere şi o tolerare a alterităţii, a altor registre de gândire, de simţire, de proiecție spirituală. Am putea spune că educaţia estetică se poate converti într-un prealabil pentru educaţia socială în sensul larg, pentru netezirea traiului laolaltă într-un context în care fiecare se poate manifesta în felul său specific. Înţelegem, în acest fel, că oamenii au multe trăiri în comun, rezonante, dar toate acestea ele se vor întrupa diferit funcţie de experienţa purtată, de cultura dominantă a comunităţii şi a epocii din care omul face parte, de accidente sau conjuncturi de tot felul.

Arta rezervă omului şi umanităţii o rezistenţă şi perenitate, dincolo de evoluții sau vulnerabilități existenţiale. Ea extrage şi perpetuează ceea ce este mai sublim în noi, lăsând la o parte precarităţile de tot felul. Atât pentru creatori cât şi pentru contemplatori, universul artistic constituie un orizont tonic, întemeietor de durabilitate şi veşnicie valorică. Dacă prin corporalitate şi acţiuni concrete suntem limitaţi temporal, prin creaţia artistică avem posibilitatea să rezistăm timpului, să ne „mutăm” spiritul într-o zonă de perenitate axiologică în care se vor depozita noi şi noi reflexe spirituale – unice prin emergenţa lor individuală, dar general valabile pentru umanitate.

Educația pentru frumosul artistic deschide calea cunoașterii și respectării alterității spirituale. Cu acest prilej, aflăm multe despre alții, despre fondul ideatic, aspirațional sau comportamental al unor comunități din alte spații sau timpuri istorice. Educația estetică potențează comunicarea între civilizații și generații, pe o axă diacronică dar și sincronică, conducând la statuarea unei solidarități umane prin raportarea la un nucleu peren de valori universale.

Limbajul artistic decantează și mediază constante valorice care dau seama de unitatea spirituală a umanității. Dincolo de multitudinea de forme și expresii, ce variază de la un context socio-istoric la altul, de la o perioadă la alta, de la un artist la altul, se poate descoperi un fundament comun de valori și opțiuni care conduc la o mai bună integrare a individului în umanitate. Pornind de la un astfel de fundament spiritual, se pot preveni neînțelegeri, se netezesc căile bunei înțelegeri, se dezamorsează conflicte, se pun bazele unei armonii și păci universale. Arta, ca intenționalitate și tematizare, aduce în atenție preocupări și întrebări fundamentale care au traversat și animă umanitatea de peste tot și dintotdeauna.

Prin studierea artelor, elevii descoperi tradițiile, cultura artistică, reprezentările altor persoane. Prin intermediul acestor discipline, ei învață să comunice în diverse medii artistice și își dau seama că artele au fost mult timp un mijloc esențial de a reprezenta, interpreta și comunica idei, sentimente, mesaje și tradiții. Elevii sunt încurajați să stabilească legături între studiul artei, istorie, geografie, limbă, cultura și interacțiunea umană și să înțeleagă importanța considerabilă a artelor ca sursă de informații și ca un mijloc de comunicare cu toate culturile din lume. Elevii au ocazia să descopere că diferitele domenii artistice împărtășesc elemente-cheie și principii estetice similare.

Studiul literaturii universale, de pildă, asigură o deschidere și o permeabilitate spirituală către alteritatea culturală, către semenii noștri, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de cultura pe care o poartă. Literatura vehiculează, într-un fel, „universale” spirituale, elemente inductoare de unitate și solidaritate umană; motivele și temele invocate de literatură sunt, până la urmă, valabile pentru toți, indiferent că suntem bogați sau săraci, femei sau bărbați, de un neam sau altul, de o credință sau alta etc. Studiul literaturii universale poate prefața, pregăti sau întări alte moduri de asumare comportamentală sau de angajare a omului la nivel socio-comunitar. Studiul literaturii străine ajută la semnificarea și integrarea valorilor proprii într-un context mai larg; acest cadru de referință poate evidenția mai ușor specificitățile și valorile intrinseci ale literaturii naționale. Inter-cunoașterea fondurilor valorice ne apropie de alții și ne ajută să ne cunoaștem mai bine pe noi înșine, iar identitatea se reliefează mai pregnant când se decantează într-un perimetru mai larg de generare și receptare a valorilor.