Na prikusku

„Rusia nouă” ne-a părăsit repede. Tînărul a stat puțin și a plecat: mi s-a părut crispat, reținut, distant și chiar suspicios. Celălalt însă a rămas, a stat de vorbă în tihnă cu părinții mei și a băut ceai după vechea modă rusească, trecînd adică lichidul fierbinte printr-o bucățică de zahăr ținută între dinți (na prikusku, de la kusok = fragment, bucățică).

Cum celebra panică a ceasurilor era în toi și cum chiar pe masă sau în orice caz într-un loc foarte expus, la vedere, se afla ceasul de buzunar al tatei, mama, cu șiretenia ei candidă, i-a făcut un semn „discret” ca să-l ascundă, semn ce nu i-a scăpat, bineînțeles, musafirului. Care, fără să se supere, a liniștit-o cu blîndețe pe mama, asigurînd-o că nu are de ce să se teamă.

Odihnindu-și ochii pe plapuma de mătase lucioasă cu care eram acoperiți, și-a amintit cît de greu a dus-o familia sa în timpul războiului și chiar înainte. Era de felul lui țăran, un țăran mai aparte, „nelămurit” (cum se spunea în literatura despre colectivizare), care nu intrase în colhoz și avusese din această pricină necazuri. De luptat luptase însă ca toți ceilalți și avea să mai lupte.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La ani mulți de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

(sursa foto: gastroart.ro)