Singur fără ea

– la Rotterdam –

alaltăieri hrăneam împreună cu ea un pescăruș în Rotterdam, în fața restaurantului japonez, dar ieri

ea a plecat la Chișinău, și azi

pentru prima dată în ultimele săptămână m-am trezit fără Ea în Rotterdam, pentru că ea

a zburat la Chișinău și eu

am deschis ochii și nu înțelegeam unde e Ea

și chiar am strigat-o, am sărit din pat și am alergat în camera aia mare și am strigat-o

ea ea

în picioarele goale fără șlapi crezând că bea cafea sau fumează la balcon și frigul din podea mi-a pătruns rapid în piele și mi-a trezit la viață niște amintiri

uitate

pentru că mereu m-am ferit de frig

pentru că mereu mi-a fost frică de frig

și cum stăteam așa în mijlocul camerei și dârdâiam de frig semănam cred foarte bine

cu acel pescăruș cu aripile ude

care a aterizat la picioarele noastre în piața aia din Rotterdam din fața restaurantului japonez unde

după ce a plecat Ea am mâncat împreună cu Eric, cu Bas și cu fata lui

și unde eu m-am făcut de râs cu franceza și engleza mea

pentru că atunci când spuneam ceva în franceză

toată lumea mă ruga să trec la engleză

și când vorbeam în engleză

toți îmi spuneau să spun exact aceleași lucruri doar că

în franceză

dar asta avea să se întâmple ceva mai târziu după ce Ea deja plecase și ea nu a fost de față

când nu-mi putea aminti niciun nume de scriitor japonez în afară de kavabata și mishima și murakami

deși sunt înnebunit după literatura japoneză și am citit sute de scriitori japonezi dar atunci

când stăteam cu Eric și Bas și cu fata lui la masa aia din restaurantul japonez mâncând cu ochii închiși

unde eu am intrat pentru prima dată și pentru prima dată mâncam cine știe ce am trăit o experiență mistică un fel de iluminare pentru că aveam impresia că

un pescăruș stă afară și mă privește

dar nu niciun pescăruș nu stătea afară și nu mă privea

ci dormea la ora aia așa cum aveam să aflu mai târziu dar atunci nu știam și aveam impresia că un pescăruș e în stradă și stă și se uită la mine cum mă ghiftuiesc cu sushi și în timp ce o ascultam pe

fata lui bas care descifra ieroglifele de pe șervețele  brusc mi-am întors capul spre stradă

deși știu că asta nu e politicos și am văzut că am

halucinații

în seara aia când nu-mi putea aminti niciun nume de scriitor japonez niciunul în afară de kavabata și mishima și murakami așa cum cu o zi înainte

ea  nu-și putea aminti în ce parte e hotelul nostru după ce am ieșit afară m-am așezat  pe o bancă din fața restaurantului japonez și în restaurant firește erau alți oameni și mâncau bineînțeles tot sushi, dar discutau despre altceva deși nu exclud că printre ei putea să fie un bleg ca mine care să nu-și poată aminti  niciun nume de scriitor japonez, dar ea

mi-ar fi dat peste nas dacă ar fi auzit ce am pățit și mi-ar fi spus

aha ai vrut să te dai în stambă să te spargi în figuri să te dai mare

că uite câți scriitori japonezi știi tu și ai luat-o în barbă

pe banca asta din fața restaurantului japonez am stat împreună cu ea și am hrănit un biet pescăruș cu aripile spânzurându-i în jos pe lângă corp și acesta

își întorcea ciocul când spre mine când spre ea la fel ca acele unui vitezometru pe stradă

dar ea a plecat și eu mă plimb singur prin fața restaurantului japonez și nici pescărușul ăla nu mai e în piață de parcă ar fi zburat după ea sau împreună cu ea

chiar ar trebui s-o întreb dacă nu l-a întâlnit în parcul ăla din spatele casei noastre sau altundeva în chișinău

am scos din geantă pâinea aia pregătită pentru el și am început s-o mănânc

 un cerșetor s-a uitat lacom la mine și i-am dat-o lui- oare nu el

era pescărușul pe care-l căutam?

apoi m-am întâlnit cu scriitoarea Mira Feticu care e singurul om din lume în compania căreia am izbucnit în plâns fără să fi băut un strop de alcool în timp ce-i povesteam despre ea

apoi a plecat și mira și am mai intrat o dată în cafeneaua aia marocană unde am mâncat cu ea înainte ca ea să plece la chișinău așa cum intram în studenție când nu aveam niciun ban la mine și eram mort de foame în vreo cafenea doar ca să mă uit la oamenii care mănâncă, ca să-i văd cum mănâncă, așa și acum am intrat doar ca să văd

oare cine stă la masa la care am stat cu Ea înainte ca ea să plece din Rotterdam.

apoi am plecat acasă și m-am culcat și azi m-am trezit singur în Rotterdam singur fără ea și m-am gândit că ce nedrept e să te trezești

într-un oraș atât de frumos ca Rotterdamul

 singur fără ea

(foto: Odilia Roșianu)