Gânduri în asfințit de primăvară

—”spre tine îmi zboară gândul  plin de dor.
îmbrățișează-mi sufletul,  te rog.”
(autor anonim)

Trăiesc în absența ta… da, trăiesc… De parcă aș avea de ales… Poate că aș alege moartea, dacă aș fi destul de puternică… aș pune capăt întregii suferințe și ți-aş reda ție întreaga libertate, dar nu sunt… Sunt o laşă… N-am curaj nici măcar să mă așez în fața ta și să te privesc în ochi… Mi-e teamă că vei citi în ochi iubirea, vei simți chemare… Iar dacă asta se va întâmpla, nu mă voi ierta niciodată… Nu voi ierta că ți-am furat șansa de a iubi necondiționat…

Şi mă voi urî pentru răul pe care ți l-am făcut, la fel cum mă urăsc pentru simplu fapt că nu vreau să te uit, nu vreau să îți dau drumul din inima mea… Te țin închis, deși te aud cum mă implori să îți redau libertatea… Nu pot să rup lanțul amintirilor care ne unește inimile și te țin în loc,  înlănțuit, de teama de a nu mă pierde pe mine. Existența mea este legată  pentru totdeauna de a ta … și mă doare că nu îți pot da drumul să fii fericit, chiar dacă o voce îmi macină gândurile şi îmi spune că împlinirea și iubirea ta nu vor înflori în inima mea!… Știu! Sunt egoistă, dar mi-e teamă. Mi-e teamă să te uit… Pentru că…

Nu știu unde se duc amintirile când sunt uitate…

Odată cu plecarea ta a dispărut și orice dorință de a mai ține pasul cu prezentul. Trăiesc nostalgică, respir în fiecare clipă parfumul chinuitor al amintirilor. Ochii mei nu mai sunt cu adevărat deschiși, privesc înapoi și către interior, în amintiri. Aș vrea să îmi petrec restul zilelor, rătăcind printre dunele memoriei, oprindu-mă din când în când lângă oaze fermecătoare ca să răsfoiesc imaginile unor clipe mai fericite. Prezentul nu mi oferă nimic, decât tăcere și o viață în care bântuie durerea.  Trecutul este pentru mine, singurul timp verbal locuibil. Singurul loc unde mă regăsesc pe mine întreagă. Ori dacă îl dau uitării? Ce se va alege de mine? Cum va rezista inima mea  înfrângerii? Cum voi mai putea fi eu, dacă mă las cu totul înfrântă de speranța fericirii tale, în absența mea.  Ce poate oferi prezentul în afară de flăcările chinuitoare ale celui ce lipsește, care mi-au incendiat trupul și mi-au transformat inima în cenușa sacrificiului? Ce poate oferi viitorul în afară de și mai multă chinuitoare absență?
Îmi voi lua inima incinerată și o voi arunca, împreună cu imaginea ta, în valurile învolburate ale mării de singurătate. O voi pierde acolo și voi spera că își va găsi liniștea de care are nevoie, iar ție îți voi reda dreptul la fericirea pe care eu nu o voi simți niciodată.
Dar înainte de asta… Te rog! Ascultă-mi gândul care îți jură iubirea infinită şi îmbrățișează-mi sufletul pentru ultima oară… Azi voi muri pentru tine… voi muri pentru fericirea ta!
Apoi mă voi întoarce… Voi fi o umbră… rece, uscată… Voi privi adevărata ta fericire din colțul întunecat al singurătății, căreia m-am dăruit întru totul… și imediat voi dispărea pentru totdeauna, iar tu nici măcar nu vei știi că am existat!… Nu îmi voi mai trimite gândul la tine… Niciodată!

Sursa foto: 2.bp.blogspot.com