Literatura de azi 
După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, şi din spasmul agoniei de lumină împrumuţi aspecte noi monotoniei.
Întuneric… Întuneric… Întuneric!…
Cu veșmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrăţeşti o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric…
Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumuseţea cu urâtul şi-ntregeşti prezentul cu trecutul, când nimicul şi cu totul făceau una…
Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate între gene, tu te-nalţi şi te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!…
Întuneric – frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul şi cu crima – tu eşti ritmul infinitului şi rima, ce ne legi în somn cu veşnicia.
„Strofe pentru întuneric” de Ion Minulescu (6.01.1881 – 11.04.1944)
