Experimentul Trump

Inconsecvent și puțin articulat, de multe ori confuz, fără o strategie coerentă în exterior și contestat în interior de peste 60% din americani, Trump privește după un colț de perdea la Casă Albă cum structurile instituționale și legislative se zbat să rămână nealterate de lipsa lui experiență, de abuzuri, duplicitate și ignoranță. Acum câteva luni decreta NATO depășit, acum vrea să consolideze alianța. Cerea ca America să iasă din NAFTA, de săptămâna trecută s-a răzgândit. Copilul-președinte e capricios și imprevizibil. Ceea ce poate fi bine pentru adversari, dar dăunător pentru aliați. Și nici aliații nu sunt aceiași de la o zi la alta, depinde cine îi va peria orgoliul și ce îi va satisface vanitatea.

Narcisiștii nu sunt sinucigași. Pot face victime și distruge viețile altora, niciodată pe ale lor. Trump se iubește pe sine într-atât, încât nu poate suferi ideea eșecului, nu suportă critica și orice s-ar întâmpla, nu va fi vreodată de vină cu ceva. El este Supremul care trebuie adorat. Parcă am mai auzit asta undeva, cândva…

One man show de divertisment, ahtiat după public și aplauze, megaloman cu un orgoliu exacerbat, Trump pretinde că prestația sa ca președinte în primele 100 de zile a fost un succes istoric, inegalabil, iar discursurile lui au avut o audiență mai mare decât la 11 septembrie! Comparația cu tragedia care a lovit America este de o vulgaritate de neconceput, dar multe din afirmațiile sale sunt jignitoare și deplasate. „Eu voi fi un câștigător în toate, pe timpul președenției mele vă veți plictisi de cât vom câștiga”, spunea în campanie. Deocamdată nu s-a plictisit nimeni. Nici locuri de muncă nu s-au creat pe măsura așteptărilor, economia nu dă semne de revigorare prea mare, turismul a decăzut după ordonanțele sale de urgență, relațiile internaționale s-au tensionat. Trump tot încearcă să învețe să fie președinte, rol care mărturisește că e mult mai greu decât și l-a imaginat și care i-a stricat stilul bun de viață pe care-l avea. Totul i se pare mai complicat decât credea, de la legea sănătății la conflictul din Siria, ceea ce nu-l împiedică să declare că el le poate totuși rezolva singur pe toate, rapid. Inclusiv pacea în Orientul Mijlociu.

Un președinte ca nimeni altul pe care l-a avut America, Trump nu a fost invitat în primele patru luni de niciun lider. Prima vizită de stat nu o face în Canada sau Mexic, precum predecesorii săi, ci în Arabia Saudită, capitala religioasă a lumii arabe care, deși musulmană, nu se află pe lista restricțiilor de călătorie impuse prin ordonanță de urgență. E adevărat că Trump are acolo afaceri și investiții în imobiliare, după cum e adevărat că Arabia Saudită a dat majoritatea teroriștilor care au lovit America. Dar, personal business comes first. De acolo se va duce direct în Israel și își va încheia turul apoteotic la Vatican. Un traseu aproape ecumenic! Poate își va cere iertare, după ce l-a numit pe Papă „dizgrațios” pentru afirmația sa că un „bun creștin construiește poduri, nu ziduri”, poate că e doar rezultatul diplomației lui Pence, vicepreședintele său catolic vigilent, sau niciuna din acestea. E greu să intri în mintea lui Trump, pe cât de greu este să-i înghiți sloganele populiste.

Anecdotic vorbind, Trump este ca o mâncare bine piperată. Unora le place la nebunie, chiar dacă le dau lacrimile, alții o detestă. Iar unii pot deveni chiar dependenți de anumite condimente. Trump știe să-și vândă bine marfa, le spune susținătorilor săi tot ce își doresc să audă, pe limba lor, repetând de câteva ori un cuvânt sau un slogan, cât să le mărească apetitul. Rudimentar și lipsit de educație, folosește puține cuvinte, dar toate grandioase, superlative care le dă energie tuturor celor dispuși să-și consume ura împotriva elitelor, presei, actorilor, refugiaților, minorităților, tuturor celor care nu sunt și nu gândesc ca ei. Face bravadă din faptul că nu a citit nicio carte, dar a scris cărți (da, se poate!), nu ascultă muzică, îi repudiază pe ziariștii care îl critică și pe intelectuali în general. Deși de mult inaugurat ca președinte, continuă să țină mitinguri populiste pentru a le servi ingrediente picante susținătorilor săi și a le întreține ura fierbinte. Tremendous și huge.

Există și opoziție. În fiecare weekend au loc demonstrații în marile orașe împotriva politicii sale, marșuri ale femeilor, ale oamenilor de știință, proteste ale oamenilor de cultură, petiții și scrisori adresate senatorilor. Din păcate, partidul democrat este slăbit și complexat după eșecul din noiembrie și nici lideri noi, valabili pentru viitor, nu au apărut încă. Dar e posibil și ca partidul republican să iasă șifonat după președenția lui Trump, o aventură fără precedent în America. Sad. Very sad.

Mai mulți psihiatri au lansat temeri legate de sănătatea mentală a președintelui, dincolo de narcisismul malign, responsabil pentru tulburările lui de personalitate. Tipul de reacție, tonul pe care vorbește, vulgaritatea, incoerența și instabilitatea ar putea fi semnele unei boli mai grave care să-l decreteze inapt pentru a conduce țara? Unii ridică îngrijorați din umeri, alții spun că vicepreședintele Pence ar fi mult mai rău, din cauza doctrinei sale religioase rigide.

Twitter-ul va rămâne probabil forma preferată de comunicare a lui Trump cu universul. Mai bine decât să fie încolțit cu întrebări de vreun ziarist care îl confruntă cu minciunile și aberațiile pe care le debitează. De altfel, dacă nu-i place o întrebare, pur și simplu refuză să răspundă. Un președinte poate face ce dorește, a lăsat să se înțeleagă de multe ori. Iar el este președintele Americii, nu al unui stat mic aruncat pe hartă. Recent, întrebat dacă tot mai pretinde că Obama l-ar fi spionat în Trump Tower, a întrerupt interviul și l-a lăsat pe reporter vorbind singur. Recursul la diversiuni și propagarea de conspirații pentru a distrage atenția de la conflictele și scandalurile prin care trece reprezintă o practică deja obișnuită a administrației Trump. O știm și noi din România lui Ceaușescu, o știu și rușii.

Stăm pe un butoi cu pulbere. Coreea de Nord amenință cu noi lansări de rachete, se masează trupe la granițe, se fac exerciții militare, mările și oceanele sunt pline de nave de luptă, Rusia rămâne o amenințare la adresa democrației vestice, dar deocamdată Trump a declarat război presei. Suporterii săi îl urmează. „Și dacă voi omorî pe cineva pe Fifth Avenue, tot mă vor vota”, spunea Trump în campanie. A avut dreptate. Dar până la urmă s-ar putea ca tot de la presă să i se tragă.

Să sperăm că America așa cum o știm va supraviețui experimentului Trump.

(sursa foto: reddit.com)