Rafila Radu 
când soarele mătură
umbrele tristeţii
prea ocolitul meu fior
grabnic mă-ntoarce-nspre
un ecou.
măcar odată
să mai dorm
în mansarda cu îngeri
în castelul acela de fum
acolo unde tainic fug
se-nchid, se-ascund
nemuritorii miri
să mai dorm în mansarda cu îngeri
în castelul acela de fum
acolo unde somnul
pare a fi a nimănui
până nu
gemând se-apleaca pruni
până când inima mea
mai poate crede
în ardere şi scum
să mai dorm în castelul de fum
până când
se desfac în şoapte vânturi, sfere
somnul pare a fi a nimănui
şi-n ecou de îngeri
inima mea mai crede
în naştere, moarte şi înviere.
(sursa foto: ro.pinterest.com)
