Locuința mișcătoare

În toamna lui 1944 ne-am întors la Galați, făcînd o parte din drum cu șlepul, pe o Dunăre în care vara mă scăldasem, dar despre care acum se spunea că e pe unele porțiuni minată (alte emoții, alte senzații inedite și irepetabile). Am mers, firește, și cu trenul, în vagoane pentru pasageri, cu bănci de lemn și mulțime de oameni, călători de tot felul printre care acum se amestecau – prezențe imediat remarcate – și soldați ruși (unul dintre ei ne-a oferit, gata deschise, niște conserve foarte gustoase – americane?), ca și în vagoane de marfă, închise de data aceasta, din acelea în care se transportă vitele.

Cea mai frumoasă amintire din timpul acestei călătorii de întoarcere se leagă tocmai de un asemenea vagon. Aveam unul numai la dispoziția noastră, loc era destul, și pentru noi, și pentru bagaje, pe podele cineva așternuse niște paie și ușa stătea, ziua, mereu deschisă. Trîntit pe jos, pe un palton azvîrlit peste un braț de paie, contemplam peisajul de-a lungul căruia trenul înainta fără grabă. Plouase mult, lîngă terasament se formaseră băltoace de apă curată, cîmpul pe lîngă care treceam era, pînă departe, încă verde, de un verde amestecat cu ceva galben, dar proaspăt, intens, spălat îndelung de ploaie. Priveliștea îmi era familiară și în același timp emana parcă o gravitate de planetă necunoscută nouă. Combinația de vegetal, apă, răcoare autumnală, scînduri și paie umede întipărea în sufletul meu de copil eșuat într-o pauperă locuință mișcătoare o uimitor de exactă senzație de real purificat, matinal, impresia lumii ca fapt evident, de o maximă prezență, de o directitate copleșitoare.

—

Despre După-amiaza de sîmbătă de Valeriu Cristea, carte apărută în 1988, cronicarul „României literare”, Nicolae Manolescu, scria: „Astfel de magistrale analize sînt pretutindeni într-o carte pe care o citești cu pasiunea cu care citești o mare operă de proză, deși nu lipsesc din ea nici paginile sclipitoare de eseu critic”. La aproape 30 de ani de la apariția cărții, ea a devenit, pentru cititorii unei alte generații, rubrică în revista „Literatura de azi”, cu materia segmentată după voința autorului. Titlul fiecărui „episod” este ales de mine din cuprinsul paginilor respective ale lui Valeriu Cristea. (D.C.-E.)

În imagine: „Crini de apă” de Claude Monet (sursa foto: cumpar-antichitati.ro)