Corina Livia NegreaCorina Livia Negrea
05.05.2017

Să fiu

Să fiu un răsărit duios, pe-o margine de zi
Lumina dalbă să aştern în calea înserării.
Să luminez cărări de maci în serile târzii,
Când zboară peste gânduri mireasma primăverii.

Să fiu în crâng, un ram ce-nalţă către soare
Boboc de floare nouă, ce înfloreşte-n vise.
S-aştern verdele crud pe-a timpului cărare
Când ne apar pe buze zâmbete crude, ninse.

Să cant pe stânci, sfioasă, ca şoapta de izvor
Ce murmură pe creste, cu note diafane.
Şi triluri să răsune, peste-amintiri ce mor
Când zumzăie uitarea, în gând şi pe icoane.

Să fiu cristal de rouă, tivit pe fir de iarbă
Să se răsfrângă-n mine seninul cel senin,
Să picur lin pământul, de sete să mă soarbă,
Când arşiţa îl arde, durerea să-i alin.

Să fiu petală fină, brodată-n gânduri albe
Balsam să-mi fie mierea, nu stropul de pelin.
Să cânt cu dor de viaţă în răsărituri dalbe
Şi să dansez prin iarbă ca un parfum divin.

Să fiu un râu albastru, curgând către izvor
Purtând spre nemurire un zâmbet şi-un surâs,
Ce se întoarce-n matcă, vuind asurzitor
Cum lacrima se-ntoarce în ochiul care-a plâns.

Să fiu un curcubeu, zâmbind către furtună,
Să ţes din vii culori o pânză străvezie.
Să-mbrac cu ea pădurea, în nopţi cu luna plină
Când cerne peste lume cu raza-i argintie.

Să fiu o slovă nouă, un vers sau doar cuvânt!
S-ating nemărginirea în gânduri mărginite,
Să mai cutreier vise, cu aripi largi zburând
Spre-un orizont pictat cu doruri infinte…

Sursa foto: onlinearts.ro