Crimă premeditată. Din prea multă dragoste?

„Dacă nu ești cuminte, o să vină domnul doctor și o să-ți facă injecție!”

Iată o frază ce ascunde, firește, lipsa talentului pedagogic, a înțelepciunii și, mai ales, a inteligenței în cazul unor părinți copleșiți de năzdrăvăniile copiilor.

Întâi și-ntâi, mă-ntreb de ce, oare, trebuie amenințați copiii, mai ales că toată lumea știe că nu există copil „cuminte”. Și ei sunt oameni, nu bibelouri, și nu pot sta fixați unde-i pui, ascultând neclintiți discuțiile anoste ale adulților.

Apoi, dacă tot nu sunt în stare părinții să îi stăpânească prin propriile explicații, carismă sau implicare, de ce nu recurg la un personaj de basm, cum ar fi Baba Cloanța? Nici ea nu e indicată, deoarece poate produce coșmaruri, dar măcar nu va apărea niciodată în viața reală. Pentru că problema gravă a amenințării de mai sus este că Doctorul există. Și va veni momentul când el va fi vizitat. Injecțiile, la rândul lor, pot fi necesare, salvatoare, chiar.

De cele mai multe ori, personajul „de groază”, împreună cu tratamentul recomandat de el, se vor ivi când copilul șade foarte cuminte, deoarece nu se simte bine. Și ne vom lovi de întrebarea auzită de mine pe vremea când eram în stagiu la pediatrie, întrebare rostită de un copilaș de 4 ani, cu ochi triști ridicați spre mama lui: „Dar de ce-mi face atâtea injecții – chiar așa de rău am fost?” Iar mama, distrusă, a rămas fără replică. Ce semeni aia culegi…

O altă expresie foarte des întâlnită printre cei ce-și iubesc enorm propriile odrasle este „eu te-am făcut, eu te omor!” Sigur, veți spune, o fi ea rostită, dar nimeni nu vorbește serios, de fapt – e doar așa, o figură de stil. N-o vorbi serios, dar, cu voie sau fără voie, direct sau indirect, ajunge chiar asta să facă.

Iar acum, introducerea (lungă) fiind făcută, să intru propriu-zis în subiect. Probabil deja bănuiți despre ce este vorba – despre vaccinare, pro și contra. Și despre cum e posibil să-ți „omori” copilul, având convingerea că tu, logic, îi vrei binele.

Nu mai știu cine și de când a început să vorbească despre cât de rău fac vaccinurile, dar încă îmi amintesc cursul de Istoria Medicinii, la care am receptat ca pe o reală revoluție lupta câștigată de medici și oameni de știință contra bolilor infecțioase. Savanții secolului al XVI-lea au fost primii care, înspăimântați de ravagiile variolei, au încercat metode empirice pentru imunizarea organismului. Lupta a culminat la mijlocul secolului XVIII, când Pasteur a dat o definiție științifică vaccinării, deschizând, prin crearea primului vaccin antirabic, o cale luminoasă a medicinii, cea a imunizării active a oamenilor. Da, a fost revoluția ce a dus la o scădere dramatică a mortalității, în special în rândul copiilor extrem de expuși în acele timpuri.

Omul, până nu demonstrează că el e cel mai informat și mai deștept în toate domeniile, mai ales în sănătate, nu stă liniștit. Teoria conspirației, iată, ce pândește din orice cotlon, s-a infiltrat și în lumea vaccinurilor. În acest caz, cei care sunt anti propovăduiesc binele ce-i va copleși pe copii dacă vor fi lăsați neînțepați și „neviciați” de substanțele „nocive” administrate de către medicii care sunt, nu-i așa?, mână-n mână cu firmele de medicamente.

Am fost în industria farmaceutică și, stați liniștiți, nu susțin că sunt sfinți. Chiar dimpotrivă – patronii sunt gata să facă orice pentru a-și mări profitul, ca în celelalte industrii. Vor folosi pentru asta orice tip de reclamă, orice afirmație, orice adevăr spus pe jumătate. Dar în cazul vaccinurilor, nu se pune problema ca substanțele avizate și administrate „să facă rău”, ci să fie mai scumpe sau mai ieftine – acolo va fi „bătaia peștelui”, acolo se vor da „șpăgile”, cu siguranță.

Acum se discută legea obligativității vaccinurilor, atât pentru protecția în sine a celui vaccinat, dar și a comunității din care acesta face parte. Se prevede, chiar, ca acei elevi neimunizați să fie dați afară din școli sau grădinițe. În același timp, sunt semne de întrebare legate de „pedeapsa” ce ar trebui aplicată părinților care se opun, având în vedere că, legal, ei răspund de fiul sau fiica lor până la majorat. Am ascultat zilele trecute la radio o emisiune de o oră dedicată acestui subiect. Toți apelanții erau pro-vaccin, sugerau vehement sau calm diferite metode de educare, de luptă, de impunere, dar, când venea vorba de „pedepse”, glasul scădea brusc, îndrăzneala dispărea, cei mai curajoși dintre ei reușind doar să schițeze un râs timid, alăturat îndemnului „să hotărască cei în drept, noi nu ne pricepem”.

Există un curent care dezbate pe larg ideea „isteriei anti-vaccin”, afirmând că nu a scăzut chiar așa dramatic vaccinarea și că se fac valuri acolo unde nu este cazul. Hai să exprimăm în cifre: vaccinarea ar trebui să se situeze la un nivel de peste 95%, dar ar fi de dorit să fie 99%. Asta ar însemna că 99 din 100 de copii sunt vaccinați și, prin urmare, chiar dacă acel unic nevaccinat se îmbolnăvește, el nu poate s-o „dea” mai departe, fiindcă ceilalți sunt imunizați.

În România, la ora actuală, rata atinge cam 85%, cu județe care ajung până la 50%, din diverse motive. Și ne mai mirăm de ce este epidemie de rujeolă acum, de exemplu? „Hai, dragă, nu mă mai plictisi cu asta – n-a murit nimeni de pojar!” Da? Ești sigur? Ba da, a murit, iar cazurile au fost mediatizate. Dacă este vorba de oameni cu imunitate scăzută sau de copii care NU au ajuns la vârsta vaccinării (sub 1 an), ei pot să moară. Iar asta, din cunoștințele mele, se cheamă crimă. Și dacă mă gândesc mai bine, atâta vreme cât părintele care cunoștea consecințele a refuzat, totuși, să facă imunizarea copilului, este vorba de crimă cu premeditare.

Mi s-a părut ciudat că cei care se numesc „pro-life” (nu „pro-choice”) nu fac o campanie agresivă și pro-vaccinuri. Pentru că, până la urmă, despre asta este vorba. Despre a nu lua dreptul la viață al copilului tău și al celor din jurul lui. Să nu se ajungă la ceea ce ziceam mai sus, „eu te-am făcut, eu te omor” pentru că eu, Părintele, am dreptul să decid dacă tu vei fi vaccinat sau nu.

Obsesia zilelor noastre cu traiul (așa-zis) sănătos va ajunge să facă mai mult rău decât bine. Tristețea, în acest caz, însă, este legată, ca și în altele asemănătoare, de incultură și de faptul că toată lumea învață medicină de pe net, fie el Facebook sau alte site-uri „documentate”. Înainte, credeai tot ce vedeai la televizor. Azi, „am citit pe Facebook” are o la fel de mare putere de convingere, iar părinții se limitează la a discuta pe whatsapp despre orice este legat de copiii lor, fără a gândi mai departe. Din lipsă de timp, firește.

În urma celor scrise mai sus, nu cred că plutește vreun dubiu asupra taberei pe care o susțin – sunt, indiscutabil, pro-vaccinare. Cred, însă, că cel mai important nu este să preluați ideea mea, ci să vă informați. Pentru ca să nu deveniți criminali, din prea multă dragoste.

(sursa foto: topsy.fr)