Ieşi din rând! – 52

Mi se pregăteşte ceva

Dar Chelu are altă treabă.

Când mă trezesc, după un sfert de oră său o oră, Laura nu mai e în braţele mele. Mă priveşte pe de un fotoliu alăturat. Brusc, o doresc foarte tare. O chem în zadar lângă mine, am pierdut prilejul să mă culc cu ea, acum ar fi ca o supă încălzită, nu ne-ar mai amuza pe nici unul. Abia acum o privesc ca lumea. Întotdeauna când nu mă gândesc la sex, văd lucrurile mai limpede. Şi toate îmi par altfel. Perspectiva de a mă socoti un biet impotent nu mă sperie deloc. Mai ales după declaraţiile pe care i le-am făcut ceva mai devreme. Sigur nu i le-aş mai face şi mă întreb dacă le mai ţine minte.

Laura e schimbată faţă de când am văzut-o ultima oară. S-a întâmplat ceva, nu mai pare cu mintea aiurea. De fiecare dată credeam că nu-i e gândul decât la ţoale. Îmi spune că a intrat într-o nouă etapă a vieţii. Nu ştiu ce înseamnă asta. Cred că nici ea nu ştie. Dar trăieşte cu convingerea că a intrat într-o nouă etapă a vieţii şi e stresată. Nu vrea să arate cât e de stresată. Sper că nu vrea să fugă din nou şi s-o pierd. Nu ştie că am aflat de încercarea ei de a scăpa de Chelu şi de sfârşitul lamentabil al aventurii.

– Am descoperit ceva, abia acum, spune. Chelu are alte gusturi, mă ţine doar de paradă, ca pe o proprietate, să-i facă să turbeze pe ăilalţi, dar abia de mi-a tras-o de câteva ori. Îi plac mai mult băieţii. Nimeni nu ştie asta.

Îmi trebuie ceva timp să mă dezmeticesc. Mă gândeam la altele şi dintr-odată mă aruncă-n groapa leilor. Mă scutur, ca şi cum n-aş ştii din care parte vine atacul.

– Cum dracu ai aflat asta? E bombă curată.

– N-are importanţă. Dacă află ce-am spus îmi suceşte gâtul. Şi nu numai mie. Bănuieşte doar că ştiu, se preface mereu curtenitor.

Nu înţeleg de ce mi-a spus. Să mă liniştească în privinţa relaţiilor ei? A sfătuit-o careva? I s-a arătat că e mai bine? Din prostie? Să-mi dea o lecţie? Să-mi dea o pistă pe care s-o folosesc? Ce ştie despre întâlnirile mele cu Chelu? Face parte din noua etapă a vieţii ei, cum zice?

Schimbă din nou direcţia.

– De ce nu-l laşi să vândă?

Mă surprinde. De unde ştie? Nici nu mai are importanţă. Îmi vorbeşte de parcă ar fi fost de faţă la discuţia noastră şi ar şti de termenul dat. Mă sfătuieşte să cedez, spre binele meu. Chelu n-a renunţat vreodată la ce şi-a pus în cap, ba chiar s-a îndârjit să obţină când a simţit împotrivire. E în stare de orice, să dea foc, să spargă, să bată, să ucidă. Nici măcar n-o face direct, are nenumăraţi în jur care ar sări şi în foc pentru el, nu rămâne nici o urmă, nimeni nu-l implică, nimeni nu ajunge la el. Dacă accept de bună voie, îmi rămâne şi mie o parte, altminteri pierd totul. Cinstit vorbind, s-ar putea să mă ajute pe termen lung. Vorbeşte de parcă ar negocia, mai să cred că a fost învăţată să spună ce spune. Mă întristez. Mă uit la ea cu alţi ochi. Mă întreb dacă mai ascunde şi altceva, ce anume ascunde. Dacă nu sunt tras în piept. Dacă n-am căzut într-o plasă şi ca prostul mă prind când e prea târziu. Întreb la plesneală:

– El ţi-a spus să-mi zici toate astea?

Parcă i-aş fi dat o măciucă în cap. Se crede mai deşteaptă decât este. Văd cum gândeşte repede, analizează răspunsurile posibile, se sforţează să-l dibuie pe cel mai bun, e încurcată. Pe neaşteptate găseşte soluţia, e mai bine să-mi spună adevărul, sau o parte din el, presupune că mă dezarmează:

– El mi-a spus.

Nu prea ştiu cum să reacţionez.

– Vrei să spui că ştie de noi? întreb după o vreme.

E surprinsă că nu sunt panicat, că o privesc calm. Nu ştiu la ce se aştepta, să fiu înspăimântat, să urlu, s-o pălmuiesc, să fug? Nu crede că sunt resemnat, vede asta în privirile mele. Îi e teamă de cum voi reacţiona mult mai târziu. Mai ales după toate câte i le spusesem. Întrebarea mea era prostească. Mă întâlnisem de câteva ori cu o femeie care nu era liberă – şi nimic mai mult, nici o şansă să treci în melodramă.

– Ştie de mult, aproape de la început. După ce te-au bătut oamenii lui. Ba chiar e convins că m-am culcat cu tine. Nici măcar nu mi-a mai spus că sunt curvă, ca în alte rânduri. Sau chiar nu-i mai pasă.

– Vrei să spui că ştie că ne-am văzut de atâtea ori?

– Cred că da.

– I-ai spus tu?

– Nu. Ştie de la oamenii lui. Nici nu-mi pasă, treaba lui cum ştie. Mi-a zis-o verde, era o prostie să neg.

– De ce-ai făcut asta?

În clipa în care mi-am auzit vorbele am înţeles cât de fără rost e întrebarea. De ce a făcut ce anume? Că s-a întâlnit cu mine? Că i-a spus? Că negociază în numele lui? Ce-o să-mi răspundă? Ce-o să aflu? La ce-o să mă ajute ce-o să aflu? Nu-mi răspunde, poate e mai bine, oricât de curios aş fi.

În capul meu se desfăşoară cu mare repeziciune un scenariu de film prost: Chelu pusese ochii pe magazinul meu şi alesese soluţia cea mai lesnicioasă, deşi cu desfăşurare mai mare. Trimisese pe urmele mele o femeie să mă ademenească, să-mi cadă cu tronc, să-i fac jocurile şi pe urmă să mă şantajeze. Putea să mă şantajeze el direct, să mă alunge ori să mă omoare. A preferat calea care nu lasă urme. Simplu, ingenios, de mult prost gust. Lumea avea să afle că am pierdut totul pentru că mi-a luat minţile o femeie. Nu eram nici primul, nici ultimul dintre bărbaţii proşti. Întâlnirea cu Laura nu fusese o întâmplare, primirile ei nu fuseseră dezinteresate. A fost o şmecherie şi muşcasem momeala. Refuzase să se culce cu mine ca să mă ţină aproape şi să mă întărâte. Nu înţelegeam însă de ce mâncasem bătaie. Poate să pară mai credibil, să-mi alunge orice bănuială. N-avea rost să-mi confirme Laura nimic, eram prea convins că într-un fel sau altul cam aşa se petrecuseră lucrurile. Preţ de o clipă mi-a venit să-i strig: curvă împuţită, uite ce mi-ai făcut! şi să mă întorc pe călcâie defintiv. Şi în clipa următoare m-am gândit că nu mi-o băgase nimeni pe gât şi că e aiurea până la cer să-i cer ei socoteală pentru necazurile mele. Dar tot nu-mi puteam îndepărta un gând. De ce-o făcuse ea?

– Pentru bani? arunc din nou.

Mă priveşte cu dispreţ. N-am înţeles nimic, par să spună licăririle verzi şi intense cu care se uită la mine.

– Eşti un prost!

Nu ştiu ce să spun. Nu prea îmi vine să mai cred vreo vorbă de-a ei. Chestia cu banii aş fi explicat-o mai uşor. Îşi făcea asigurare pentru vremuri negre, atâta lume îşi face, atâtea femei îşi fac, trăgând în piept chiar şi bărbaţi care se cred infailibili. Cine poate îşi călăreşte vecinul, se întâmplă asta de când lumea. Nu poţi să nu înţelegi. Acuma ar fi în stare să-mi vândă un scenariu de film, cine ştie ce gogoşi de genul: a făcut-o pentru mine, mă ştia cine ştie de unde, aflase că mi-o coace Chelu, a fost un joc la început şi pe urmă s-a prins în el şi nu se aştepta să fiu un tip atât de mişto, gata s-o ajut să evadeze. Aş fi deschis televizorul şi i-aş fi spus să se uite la prima telenovelă, poate află un scenariu mai credibil. Sau mai amuzant. Dar n-a spus nimic din toate astea, erau numai în capul meu. A repetat doar că sunt un prost şi că ea chiar vrea să scape şi că într-o zi o să se şi întâmple asta. Mai era puţin şi eram vinovat de tot. De unde învăţase atât de bine să-nvârtă oamenii pe degete? Mi-a stat pe limbă s-o întreb, dar atunci se porni într-o avalanşă de vorbe:

– Timp de câteva săptămâni nu se întâmplase nimic. Într-o noapte l-am auzit cerându-i lui Gore să scape de tine, ştiu ce înseamnă în mintea lui, nu glumeşte. Lichidează oameni şi pentru un capriciu, în cazul tău era afacere bănoasă. Atunci i-am spus că te ştiu, n-a întrebat de unde, niciodată nu întreabă, până să mai zică ceva i-am mai spus că o să te conving eu cu binişorul şi n-o să ştie nimeni că el e la mijloc. A dat din cap. Nu-i place să-i spună careva ce să facă, dar îi place să scoată alţii castanele pentru el şi m-a lăsat mereu să mă bag în vorbă, gândeşte că-s o proastă care se vâră mereu ca musca-n căcat, dar are uneori idei. Se distrează. Iar când nu spun prostii, se distrează şi mai abitir. Şi le zice ălora din jur: uitaţi-vă la asta! Uitaţi-vă la asta, nu-şi mişcă numai curul, ci şi mintea! Atunci am început să-mi dau seama că am ceva de făcut, nu să-l pun cu botul pe labe, nu mă gândesc eu atât de departe, mi-e frică, dar m-am gândit că poate încerc să scap. Mi-a zis că-mi dă o vreme să te conving, dar n-o să aştepte până la iarnă. Dacă îţi spuneam ceva din toate astea, n-ai fi înţeles. Era prea mult de explicat, nu ştiu s-o fac. Nici măcar n-am avut vreme! Mi-era şi teamă să nu afle că-ţi spun. Nu voiam să-ţi fac rău. Şi între timp chiar nu vreau să-ţi fac rău. Şi încep să fiu convinsă că pot să scap o dată cu tine. Dar trebuie să înţelegi că sunt mulţi şi n-ai nici o şansă cu ei şi degeaba te-ai duce la poliţie, sunt mână în mână, numai la câte chefuri i-am văzut eu împreună, şi nici alţii nu cred că ne-ar da dreptate, e o colcăială de-ţi ia minţile, mă crezi? Mă crezi?

Spusese totul dintr-o suflare şi acum gâfâia.

– Faci cum vrei! a mai zis. Chiar nu vreau să ştiu.

Nu o mai aud, furios şi îngreţoşat, pe măsură ce mă îndepărtez.

Fata asta nu încetează să mă uimească. E incredibil de inteligentă pentru o curvă. Sau poate am o părere greşită despre femei şi cred că dacă te prostituezi eşti şi lipsit de minte. Eroare.

Nimic nu e atât de bine, nici atât de rău pe cât pare la prima vedere. (va urma)

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: lovemebitchh.blogspot.ro/)