Cum stați când citiți?

Ați citit „Mizerabilii” de Victor Hugo stând jos sau culcați? Nu e bine. Și o să vă explic, în aceste rânduri, de ce.

Cu siguranță, opera lui Hugo se află deja pe una din listele cititorilor conștiincioși, ori la capitolul „citit”, ori la secțiunea „voi citi”, pentru că scriitorul francez este, indiscutabil, unul din numele importante ale literaturii mondiale. Inclusiv Thibaudet scria că „opera lui Hugo copleșește prin titanismul fabulos al imaginației și prin îndrăzneala novatoare a limbajului poetic, fiind considerată „cel mai mare fenomen al literaturii franceze”, deși creația acestuia i se părea „inumană prin proporții”. Poeme, ode, balade, tragedii, drame, romane – pe toate le-a abordat Hugo și, firește, toate i-au ieșit perfect.

Știm că în toate interviurile cu scriitori apare aproape invariabil întrebarea „cum scrieți?” și, normal, este accentuată de cel care, plin de inspirație, a adresat-o: „aveți tabieturi? fumați? beți cafea? aveți nevoie de liniște? sau de gălăgie?” Plus alte variațiuni pe aceeași temă.

Unii dintre scriitori dau răspunsuri pline de originalitate (nu știu dacă și adevărate), alții nu-și divulgă secretele, iar cei mai mulți spun că scriu fără niciun fel de pregătiri prealabile. Cei din urmă îi dezamăgesc pe interlocutorii dornici de senzațional.

Nu știu dacă i s-a luat vreun interviu lui Hugo, dar este cert (!) că s-a aflat CUM și-a scris el numărul impresionant de pagini. Iar modul lui de a scrie îmi ridică mie, ca absolvent de medicină, o serie de curiozități.

Prin urmare, Victor Hugo scria doar dimineaţa, stând în picioare, în faţa unei oglinzi și împrăștiind foi în jurul său. Să ne oprim nițel. Cum adică „în picioare”?!? Și, în final, oare cum arătau picioarele lui? Cum stătea cu circulația venoasă (o fi avut varice?), cu cea limfatică, cu edemele? Mai ales că a trăit 83 de ani și a tot scris… Și ce rol avea oglinda cu pricina?

Apoi, cine aduna foile alea împrăștiate prin cameră (sau prin birou)? El sau o servitoare? Mi-aduc aminte că mama nu avea voie să miște o foaie din camera de 24 de metri pătrați  în care scria tata și, fără să exagerez absolut deloc, erau hârtii scrise mărunt peste tot – pe masă, pe canapea, pe fotolii, pe tot covorul… Doamne-ferește să se fi clintit ceva de-acolo! Cred că și Hugo făcea la fel – el și numai el putea manevra manuscrisele, nelăsând pe nimeni să atingă ceva din creația lui.

Înainte, însă, de a se ocupa de scris, francezul avea un ritual aparte. Începea cu o cafea fierbinte (asta e de înțeles!). În aburii ei, citea scrisorile primite de cele mai multe ori de la iubita sa, Juliette Drouet, ce locuia la doar câțiva paşi de casa lui. Se pare că slovele femeii îi trezeau apetitul, deoarece imediat trebuia să mănânce două ouă crude (nu-i cădeau greu?).

Iar apoi intra în birou unde se închidea pentru a fi sigur că nu-l deranjează nimeni.

Din păcate, nu știm la ce oră se-ntâmpla acest lucru, dar la ora 12.00 se termina ziua de creație, Hugo nescriind niciodată după-amiaza.

Romanticul, academicianul, pairul Franței, Hugo, adică, avea, deci, un ritual precis, foarte bine fixat în timp, repetat zi de zi și, mai ales, de neimitat. Nu știm dacă Chateaubriand l-a influențat și în privința obiceiurilor scrisului, chiar dacă primele lui încercări literare au avut impregnată amprenta acestuia.

Și, iată, am aflat cum scria Hugo. Îi privim altfel capodoperele? Ne simțim vinovați că, în timp ce-l citim, stăm în poziții comode, relaxați, cu sau fără oglinzi în jur? Scriitorii vor crede că le va ieși și lor o operă asemănătoare dacă vor apela la același ritual?

Răspunsul la toate întrebările este, cu siguranță, un „nu” hotărât. Pentru că nu am fost fermecați de Jean Valjean pentru că Hugo i-a descris drama stând în picioare, ci pentru că a făcut-o cu talent.

Totuși, ca să-i încurajăm pe cei care se chinuie să ia interviuri „originale”, hai să recunoaștem că suntem impresionați. De rezistența fizică a scriitorului. Chiar dacă asta nu ne determină să ne chinuim trupul când citim… 🙂

Victor Hugo a murit la 22 mai 1885, iar la funeraliile sale au luat parte mai mult de două milioane de oameni care l-au admirat și au vrut să-l însoțească pe ultimul drum. Consolarea scriitorului, zic eu cu puțin umor negru, este că au stat cu toții în picioare.

(sursa foto: alba24.ro)