Ieşi din rând! – 51

În braţele iubitei

Sunt un bărbat singur care vorbeşte cu cea mai frumoasă femeie din lume şi căreia tocmai i-a mărturisit sentimentele. Mă priveşte ca pe un nebun. Nu-i vine să creadă. Nu ştie dacă nu-i o glumă proastă. Nu înţelege de ce nu-i spun direct că vreau să i-o trag şi s-o las în amărăciunea ei, să n-o mai ameţesc cu poveşti cu ilene cosânzene şi feţi frumoşi. Chiar nu ştie cum să reacţioneze. Izbucneşte în plâns, se descarcă, nu i s-a mai întâmplat vreodată să vină la ea un nebun şi să-i declare iubire fără să-i ceară să-şi desfacă drept răsplată picioarele.

– De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie asta? De ce trebuia să mi se întâmple tocmai mie?

Nu înţeleg nimic şi nu-mi vine s-o întreb.

Apoi se opreşte din plâns, îşi şterge ochii cu dosul palmelor şi rămâne cu privirea pironită în mine. N-am mai văzut până acum o femeie care să rămână frumoasă şi după ce a bocit, ochii i s-au înroşit şi dâre sărate îi brăzdează machiajul foarte fin. Nu rabd să nu-i spun asta.

– Eşti nebun.

E tot ce ştie să-mi repete.

Privirea ei verde mă sfredeleşte. Nu sunt în stare să-i mai vorbesc, prea i-am spus multe. Nu sunt obişnuit cu asemenea conversaţii, mă simt fâstâcit. Nu mai sunt tânăr, faza asta putea să mi se întâmple, sau să i se întâmple ei la optsprezece ani, la douăzeci de ani, la douăzeci şi cinci. Nu ştiu ce m-a apucat acuma. Dar nu-mi pare deloc rău. E ca şi cum m-aş fi oprit la marginea adolescenţei şi şterg cu buretele timpul care a continuat să curgă. Brusc mă simt bătrân, mult mai bătrân decât sunt, şi caraghios. Am un sentiment tulbure că pierd ceva sau câştig ceva, nu mi-e clar.

Se ridică şi mă îmbrăţişează. Pare mai degrabă o fată decât o femeie. Îi mângâi părul şi încerc un sărut lung. Mă conduce la canapea. Ne aşezăm pe-o parte şi ne privim în ochi. Mă mângâie şi mă sărută. Are buze moi şi răcoroase. Mă simt derutat. Nu sunt în stare de nimic altceva, nici nu vreau altceva.

– Cum de exişti? mă întreabă.

Ce să răspund? Ai ştii să răspunzi?

Poate că sunt într-adevăr nebun, îmi spun în timp ce adorm de atâtea emoţii.

Acum ar fi bine să intre Chelu, să ne spintece pe amândoi, îmbrăţişaţi.

(din romanul ”Ieşi din rând!”, Editura Fundaţiei Pro, 2005)

(sursa foto: viatasiganduri.blogspot.ro)